Actualitate religioasă
Cinstirea Sfântului Luca al Crimeei la Galați

Cinstirea Sfântului Luca al Crimeei la Galați

Pr. Rareș Bucur, 13 Iunie 2018

În ziua de pomenire a Sfân­tului Ierarh Luca, Arhie­pis­copul Crimeei, luni, 11 iunie, biserica Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” și capela Spitalului de copii „Sfântul Ioan” din Galaţi şi-au sărbă­torit cel de-al doilea ocrotitor. În perioada premergătoare hramului, preoţii slujitori de la Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi”, membrii organismelor paro­hiale şi numeroşi voluntari au derulat ample programe liturgice, pastoral-misionare, educaţionale şi social-filantropice.

Evenimentele au debutat la Penitenciarul de Minori de la Tichileşti cu programul educaţional-misionar de dialog cu deţinuţii. Tema dialogului purtat de tinerii privați de libertate cu cadre didactice din parohia gălățeană a fost intitulată „Cum să îmi îndrept viaţa?” Minorii au primit din partea parohiei pachete cu dulciuri şi 200 de volume pentru biblioteca penitenciarului. Programul a continuat la penitenciar în data de 9 iunie, când mai mulţi voluntari de la colegiile naţionale „Mihail Kogălniceanu”, „Vasile Alecsandri”, „Dumitru Moţoc” şi „Al. I. Cuza” din Galaţi au participat la dialoguri pe teme specifice vârstei. Întrucât foarte mulţi copii sunt pasionaţi de şah, parohia are de câţiva ani o frumoasă colaborare cu Clubul de Şah „Genius” din Galaţi şi în acest an a organizat Concursul de şah „Atleţi ai minţii, atleţi ai credinţei”, la care au participat 50 de copii.

În continuarea programelor desfăşurate cu prilejul hramului, duminică, 10 iunie, a fost organizată o deplasare pastoral-misionară în Insula Mare a Brăilei, la Parohia Titcov, cu care parohia gălăţeană este înfrăţită încă din anul 2007. După Sfânta Liturghie, copiii şi credincioşii prezenţi la biserică au primit obiecte vestimentare, medicamente, jucării şi dulciuri. Tot la Titcov, cu sprijinul mai multor voluntari de la „Urban Volunteer Search And Rescue” Galaţi, de la Facultatea de Medicină şi Farmacie şi Facultatea de Arhitectură Navală din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, precum şi de la colegiile naţionale „Mihail Kogălniceanu”, „Vasile Alecsandri” şi „Al. I. Cuza” din Galaţi, credincioşii prezenţi la biserică au beneficiat de consultaţii medicale gratuite, ce au constat în măsurarea glicemiei şi a tensiunii arteriale.

În ajunul sărbătorii, duminică seara, biserica închinată Sfântului Ierarh Luca al Crimeei a fost neîncăpătoare pentru numeroşii credincioşi gălăţeni care au participat la slujba Vecerniei cu Litie şi la Acatistul sfântului. În ziua hramului, un sobor de preoţi a oficiat slujba Sfintei Liturghii în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Un prilej de bucurie l-a constituit aducerea spre închinare a unui fragment din moaştele Sfântului Luca, aflate în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. La slujbă au participat şi 12 copii, însoţiţi de preotul paroh de la Titcov-Insula Mare a Brăilei, care la finalul slujbei, prin grija membrilor Consiliului şi Comitetului parohial, au primit numeroase şi consistente daruri. În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit celor prezenţi despre viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, arătând că „acesta a fost un medic foarte bun, un voluntar neîntrecut şi un slujitor al Altarului, blând şi milostiv”.

În aceeaşi zi de prăznuire, a avut loc ceremonia de premiere a celor 50 de participanţi la concursul de şah desfăşurat în săptămâna premergătoare hramului, a 3 olimpici de la colegiile naţionale din Galaţi şi a 25 de voluntari implicaţi în multe proiecte de sprijinire a semenilor. Sărbătoarea s-a încheiat cu tradiţionala agapă creştină şi cu oferirea de pachete cu medicamente la 125 de bătrâni şi credincioşi prezenţi la hram.

Hramul capelei Spitalului de Copii

În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, un sobor de preoți a săvârșit Sfânta Liturghie în capela Spitalului de copii „Sfântul Ioan” din Galați. În continuare, IPS Părinte Arhiepiscop Casian a vizitat copiii internaţi în saloane, cărora le-a oferit prilejul de a se închina cinstitelor moaște ale sfântului, i-a încurajat și le-a dăruit iconițe.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!