Editorial
Ciocnirea civilizațiilor

Ciocnirea civilizațiilor

07 August 2016

Întreaga lume privește consternată cum, de câteva săptămâni, Occidentul a devenit ținta atacurilor terorismului islamist care nu se mai termină. Cu știrile legate de atentate, petrecute în spațiul Orientului Apropiat sau Mijlociu, eram obișnuiți, dacă putem vorbi despre obișnuința cu moartea violentă a unor oameni. Dar pentru Europa, un spațiu pentru care siguranța cetățeanului era intangibilă, faptul că țările din Vest au devenit o zonă teribil de fragilă, de vulnerabilă în ce privește stabilitatea și securitatea personală este halucinant. Oamenii sunt sfătuiți să rămână sechestrați în case, transporturile sunt blocate. Teama, panica sunt trăirile frecvente în aceste momente. Existența pare să fie mai mult o luptă pentru supraviețuire decât ceva de care să te bucuri.
Pentru fundamentaliști viața proprie nu are nici o valoare, ci doar numărul victimelor făcute prin diferite mijloace. Abilitatea manipulatoare care deține puterea asupra conștiințelor unora a reușit ca viața, fie și a unei persoane, să nu mai conteze deloc. Doar moartea ei, da. Însă ce-i face pe teroriști să se detoneze sau să ucidă oameni nevinovați, bineștiind că la rândul lor vor muri? Putem vorbi despre curaj, în acest caz, de curajul de a renunța la viață pentru a răspândi moarte?
Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt ușor de găsit. Diferența dintre eroism și sinucidere, dintre curaj și inconștiență în mințile fundamentaliștilor nu există. Curajul este aproape o contradicție în termeni fiindcă reprezintă o dorință puternică de a trăi ce ia forma ușurinței de a-ți da viața, spunea un scriitor britanic, Gilbert Chesterton. Sinucigașul se sacrifică pe sine în numele morții. Pentru el mulțumirea și satisfacția supremă sunt atunci când știe că lasă în urmă cât mai mulți decedați. Eroul, în schimb, se jerfește pe sine în numele vieții celorlalți și se apropie prin aceasta de martiraj.
Un soldat, dacă vrea să-și salveze camarazii înconjurați de dușmani, trebuie, pentru ca să le croiască drum afară din încercuire, să asocieze o puternică dorință de a trăi cu o ciudată nepăsare față de moarte. El nu se poate îndepărta de moarte decât dacă tot timpul stă la un pas de ea. Eroul nu se agață de viață, căci atunci ar fi un laș și nu i-ar putea scăpa pe semenii săi. Nici nu trebuie să aștepte să vină moartea peste el, căci atunci ar fi un sinucigaș și ar pieri. Trebuie să caute să câștige viața celorlalți într-un spirit de indiferență furioasă față de cea proprie, e nevoie să dorească viața ca pe apă și totuși să bea din moarte ca dintr-un vin.
Reacția agresivă a islamismului în Occident are multe cauze. Unii afirmă că gestul Vestului de a schimba regimurile politice în unele din țările Orientului Apropiat și Mijlociu, Irak, Libia, Egipt, Siria, Afganistan, spre a implementa democrația de tip european, fără să-și dea seama că politic e imposibil, își are prețul, plătit acum scump.
Alții cred că este provocată de agresiunea la fel de violentă a liberalismului nestăpânit, propovăduit de societatea europeană secularizată, lipsită de reperele morale și religioase creștine care odinioară au stat la baza ei și au condus-o la progresul neîntrecut de nimeni până acum. Cert e un singur lucru. În Apus vine să se instaureze o altă civilizație, o altă ordine religioasă, străină de el, unde multe reclamate ca drepturi primordiale de europeni sunt de negândit pentru imigranți.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!