Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Ciupercile psihotrope

Ciupercile psihotrope

Un articol de: Ostin Mungiu - 21 Iulie 2008

Există în natură diverse specii de ciuperci ce pot induce, după ingestie, modificări senzoriale sau chiar halucinaţii. Din această cauză, ele au făcut şi mai fac, în multe regiuni ale globului, obiectul unor ritualuri. Acest lucru se observă mai ales în America Centrală, sub forma şamanismului. Şamanismul este un ansamblu de metode puse în practică în raport cu diverse concepţii cosmogonice şi o cunoaştere experimentală codificată de un intermediar, care este şamanul. Se întâlneşte acest ritual şi la anumite societăţi din Asia Centrală şi din regiunea arctică. Expresia cea mai spectaculară a şamanismului este o stare de transă individuală sau colectivă, obţinută prin utilizarea de substanţe halucinogene de origine naturală. Cel mai adesea se folosesc ciupercile halucinogene, care acum sunt folosite şi în societăţile occidentale de către unii care caută senzaţii extreme.

Se cunosc trei clase de ciuperci psihotrope, în funcţie de efectele determinate de ingestia lor: ciupercile cu acţiune psihotonică (de exemplu: pălăria-şarpelui din pădurile noastre sau ciuperca nonda din Papua Noua Guinee) induc o psihostimulare însoţită de modificări senzoriale moderate. În funcţie de viteza de metabolizare, la unii indivizi poate să apară o frenezie combativă, însoţită de tulburări de vedere. În pădurile noastre mai există o varietate de acest tip, numită popular „hribul dracului“; o altă categorie o constituie ciupercile cu acţiune psihodisleptică, care au o puternică acţiune anxiolitică şi modifică puternic conştiinţa. Aceste specii de ciuperci se găsesc mai ales în America Centrală şi şamanii preferă, în funcţie de tradiţie şi de experienţă, o specie sau alta. „Beţiile“ produse astfel sunt însoţite de viziuni colorate, caleidoscopice şi cu halucinaţii auditive; o a treia categorie o formează ciupercile cu acţiune psiholeptică, care au în special un efect hipnotic, ce favorizează onirismul. Onirismul este o experienţă halucinatorie, însoţită de tulburări ale cunoştinţei şi de o dezorientare temporo-spaţială. Acest tip de ciuperci de genul Lycoperdon este utilizat mai ales de către mixtecii din Mexic.

În Evul Mediu, cuceritorii spanioli au reacţionat violent în faţa acestui cult pentru ciuperci, interzicând utilizarea lor. Din această cauză, tradiţia cultului ciupercilor sacre s-a pierdut, rămânând mai ales mărturii cu privire la ceremoniile cultului pentru peyotl, un mic cactus cu proprietăţi halucinogene, care conţine, în tulpină, printre alte droguri, şi mescalina.

Abia prin anii 1930, occidentalii au redescoperit modul în care indigenii utilizau ciupercile halucinogene şi au coroborat datele din povestirile locale cu ceremoniile observate în urma expediţiilor efectuate în America Centrală. Cu ocazia acestor expediţii şi a activităţii de laborator ulterioare, au fost izolate droguri precum psilocibina şi psilocina. Toate acestea au condus, în Occident, la apariţia aşa-numitei mişcări psihedelice, care se baza pe favorizarea introspecţiei ca urmare a consumului de ciuperci halucinogene. Deşi culegerea acestei ciuperci este interzisă în multe ţări, materialul necesar pentru a le cultiva se găseşte în comerţ, legal, în Olanda, iar specii uscate sunt oferite prin internet şi furnizate prin corespondenţă. În multe ţări, printre care şi România, utilizarea acestor ciuperci este prohibită, deoarece figurează printre produsele specificate în reglementările internaţionale ca stupefiante.