Moldova
Cleopatra şi Pavel Stratan, invitaţi speciali astăzi la Iaşi la Conferinţa Aktis

Cleopatra şi Pavel Stratan, invitaţi speciali astăzi la Iaşi la Conferinţa Aktis

22 Noiembrie 2018

Asociaţia Aktis organizează astăzi, 22 noiembrie, începând cu ora 17:00, la Palas Congress Hall, conferinţa „Omul, ctitor de fapte bune”. Evenimentul reuneşte cinci invitaţi care vor discuta despre proiectele lor, activitatea în cadrul asociaţiilor pe care le coordonează şi bucuria de a face fapte bune. Aceştia sunt Marius Ştefan, preşedinte Fundaţia „AUTONOM”, Ioana Atasiei, preşedinte „Salvaţi Copiii” Iaşi, pr. Marius Bogdan, coordonator Asociaţia ”Pro-Vita”, Valea Plopului, Prahova, Vlad Plăcintă, preşedinte Asociaţia „Salvează o inimă”, şi Irina Păcurariu, producător TV. Invitaţi speciali ai evenimentului vor fi Cleopatra şi Pavel Stratan, moderatorul dezbaterii fiind Liana Stanciu. Intrarea este liberă, începând cu orele 16:30.

Conferinţa are ca scop informarea publicului ieşean cu privire la eforturile existente pentru susţinerea comunităţilor defavorizate şi importanţa faptelor bune. „De la an la an numărul ghetuţelor dăruite în prag de Crăciun creşte, dacă anul trecut am încălzit 800 de perechi de picioruşe, anul acesta ne-am propus să ajungem la 2.000 prin Campania „Ghetuţe călduţe”. Agest gest făcut pentru copiii din mediul rural ne umple inimile de bucurie”, a declarat Alexandru Baciu, preşedintele Aktis.

Campania „Ghetuţe călduţe” va avea loc în luna decembrie 2018 şi îşi propune să ajungă la un număr de 2.000 de copii cu rezultate bune şi foarte bune la învăţătură din satele din judeţele Iaşi, Vaslui şi Botoşani pentru a le oferi acestora o pereche de ghetuţe noi şi un cadou dulce. Susţinătorii campaniei din această iarnă pot dona în contul Asociaţiei Aktis deschis la Banca Transilvania RO68 BTRL RONC RT04 1722 8801, cu menţiunea *ghetuţe călduţe*.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!