Actualitate religioasă
Fotografii: Raluca Ene

Clericii din Prahova, reuniți la Palatul Patriarhiei

Alexandru Briciu, 08 Noiembrie 2018

Conferința pastoral-misionară de toamnă a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor a continuat ieri, 7 noiembrie, în Capitală, cu cea de-a doua sesiune, la care au participat preoții și diaconii din protoieriile județului Prahova. Întâlnirea din Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a fost prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a rostit cuvântul „2018 - Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”.

La fel ca în prima zi a conferinței preoțești, clericii din județul Prahova au participat ieri dimineață la Sfânta Liturghie și la slujba de Te Deum săvârșite în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, Paraclis Patriarhal, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor din care au făcut parte protoiereii protopopiatelor prahovene ale Arhiepiscopiei Bucureș­tilor.

Lucrările conferinței din Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei au fost deschise de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a rostit cuvântul special pregătit pentru acest eveniment. Alături de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în prezidiul conferinței s-au aflat: Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Epis­cop-vicar patriarhal; Prea­sfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor; pr. Aurel Mihai, vicar eparhial; pr. Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial.

Conferința a continuat cu prezentarea a două referate elaborate în legătură cu tema Anului comemorativ, de către pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și colonel (r) prof. dr. Gheorghe Nicolescu, și cu o prezentare în imagini a Catedralei Mântuirii Neamului de către ing. Nicolae Noica. La final, conferențiarii au primit din partea Patriarhului României Diploma omagială dedicată Anului omagial și comemorativ 2018 cu medalie.

În cadrul conferinței preoțești, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că unitatea românilor din provinciile separate a fost văzută și ca o modalitate de luptă împotriva provocărilor și pericolelor externe. „Este foarte important să reținem că ideea aceasta de unitate nu a fost o întâmplare, ci a fost un proces îndelungat la care a contribuit Biserica în mod substanțial. Tudor Vladimirescu își dădea seama că dacă românii munteni sunt uniți cu moldovenii pot să facă față mai bine provocărilor și problemelor existente. Tudor Vladimirescu a pregătit revoluția la Mănăstirea Antim din București, care aparținea atunci de Episcopia Argeșului. Aici se întâlnea în taină cu Mitropolitul Dionisie Lupu al Țării Românești și cu Episcopul Ilarion al Argeșului, care avea încurajări din partea țarului pentru a lupta împotriva stăpânirii otomane. Toată ideologia Revoluției de la 1821 a fost pregătită de acești doi clerici de rang înalt. Când revoluția a fost înfrântă, ambii ierarhi au fugit la Brașov pentru că erau autorii morali ai revoluției și unele din textele citite de Tudor Vladimirescu erau scrise de ei, inclusiv Proclamația revoluției. Ceea ce este de remarcat este faptul că Tudor Vladimirescu, adunând bani pentru revoluție, era conștient că era posibil ca aceasta să fie înfrântă. A spus duhovnicului său că în cazul în care revoluția nu reușește, banii să fie folosiți la construcția de biserici, ceea ce s-a și întâmplat. Banii respectivi au ajuns la Sfântul Calinic de la Cernica, care cu sumele respective a construit șapte biserici, patru locașuri de mănăstire și trei biserici de mir”, a spus Preafericirea Sa.

În încheiere, participanții au vizionat filmul documentar „Făuritorii Marii Uniri”, realizat de TRINITAS TV. Clericii din județul Prahova au primit, la ieșirea din Aula Magna a Palatului Patriarhiei, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, volumele 1 și 2 ale lucrării „Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire” (Editura BASILICA, București, 2018) și filmul documentar „Făuritorii Marii Uniri”, format DVD, produs de TRINITAS TV.

La cea de-a doua sesiune a Conferinței pastoral-misionare de toamnă au participat clerici din protoieriile Ploiești Nord, Ploiești Sud, Câmpina, Urlați și Vălenii de Munte, precum și preoții de caritate, din învăță­mânt, de cimitir și din cadrul MAI și MApN din județul Prahova.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!