Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Clipe de bucurie şi prietenie la Centrul „Aripi de lumină”

Clipe de bucurie şi prietenie la Centrul „Aripi de lumină”

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Oltenia
Un articol de: Gabriela Firu - 25 Mai 2017

În perioada martie - mai 2017 Centrul pentru copii ,,Aripi de lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat diferite activităţi socio-educaţionale destinate mai multor grupuri de copiii. Grupurile implicate în program aparţin Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu”, Colegiului Naţional „Gheor­ghe Chiţu”, Şcolii Generale „Ion Ţuculescu” din Craiova şi şcolilor gimnaziale din Pre­deşti şi Gherceşti, judeţul Dolj.

Mai mulţi elevi de clasa a IX-a de la colegiile „Gheorghe Chiţu” şi `Nicolae Titulescu” din Craiova au participat săptămâna aceasta la cursuri de limba engleză, susţinute de studenţi voluntari ai Facultăţii de Limbi Străine. Astfel, în baza unui parteneriat încheiat cu Universitatea din Craiova, activităţile realizate au avut ca scop „dezvoltarea compeţentelor ling­vis­tice, îmbogăţirea universului de cunoaştere, stimularea interesului pentru studierea limbii engleze”. Studenţii şi-au folosit creativitatea, reuşind să găsească diverse metode de predare activ- par­ticipative, provocându-i pe copii să-şi dorească să ştie mai mult, să aibă atitudini pozitive faţă de învăţare, să-i stimuleze să înveţe prin descoperire şi cooperare, facilitând astfel acumularea de cunoştinţe şi abilităţi. „Prin intermediul exerciţiilor, fişelor de lucru, a materialelor video prezentate, a jocurilor propuse, copiii au avut posibilitatea să-şi îmbunătăţească comunicarea orală şi scrisă în limba engleză și să se familiarizeze cu diferite tipuri de texte”, a declarat Renata Bănescu, psihopedagog în cadrul Centrului „Aripi de lumină”. Prezentului demers s-au alăturat şi copii de la Centrul de zi „Aripi de lumină” din Craiova, patronat de Arhiepiscopia Craiovei. Au fost implicaţi de asemenea şi elevi din Şcolile Generale „Ion Ţuculescu” din Craiova, din Predești și Ghercești, judeţul Dolj.

Curs de igienă orală

Lecţia de engleză, oferită la începutul acestei săptămâni, a fost completată de un curs de igienă orală, predat de studenţi ai Facultăţii de Stomatologie, voluntari în cadrul Societăţii Studenţilor Stomatologi. Aceasta a constat în prezentarea unui material Power Point, urmat de o dezbatere, apoi o consultaţie oferită fiecărui copil. La finalul întâlnirii au fost distribuite mai multe articole necesare igienei orale. Informaţiile prezentate au evidenţiat importanţa pe care o reprezintă sănătatea orală pentru dezvoltarea armonioasă a corpului. Beneficiarii au participat la discuţii de grup în scopul identificării ariilor de vulnerabilitate din perspectiva igienei orale, acestea contribuind la consolidarea deprinderilor de igienă personală. „De asemenea, liceenii au fost antrenaţi în activitatea ce a vizat promovarea unui stil de viaţă sănătos, a respectului faţă de viaţă personală şi a celorlalţi. Prezentarea a fost realizată de un specialist în domeniul medicinei, fiind apreciate informaţiile referitoare la igiena individuală și de grup, formarea unor deprinderi elementare cu privire la prevenirea anumitor boli, comportamente responsabile în şcoală şi în afara ei, comportamente de risc (consum de droguri, alcool) şi modul în care acestea afectează sănătatea, importanţa autocunoaşterii în adaptarea unui stil de viaţă sănătos”, a adăugat Renata Bănescu.

Vizită în Grădina Botanică

Tot săptămâna aceasta, copiii de la „Aripi de lumină” au împărtăşit o frumoasă experienţă de recreere şi prietenie, alături de elevii Şcolii Gimnaziale din Predeşti, în cadrul vizitei făcute la Grădina Bo­tanică din Craiova. „Formarea comportamentului ecologic, stimularea curiozităţii faţă de mediul înconjurător, cunoaşterea şi înţelegerea frumosului din natură şi a modului în care copiii se pot împlica în protejarea lui, precum şi dezvoltarea comunicării şi a interrelaţionării au fost câteva dintre obiectivele pe care am dorit să le cultivam în sufletele copiilor. Implicarea activă a elevilor în propria lor formare a condus la crearea unui climat propice învăţării, prin descoperire şi cooperare, încurajând lucrul în echipă, dezvoltarea în plan cognitiv, social, emoţional”, a subliniat Renata Bănescu.

Vizită la Biblioteca Județeană „Aman”

Grupul a fost completat de elevii Şcolii Gimnaziale din Gherceşti, care s-au familiarizat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”. Cei mici au vizitat aici depozitul de carte, Casa Memorială `Elena Farago”, au vizionat un film educaţional, li s-a explicat ce activităţi se mai pot desfăşura în timpul liber şi cât este de important să preţuim cărţile, biblioteca fiind un veritabil partener în educaţia permanentă. Activitatea a avut menirea de a oferi modele, de a prezenta moduri de învăţare şi educaţie, de a descoperi lectura ca o relaxare, ca izvor de cunoaştere și de a dezvolta abilităţi de comunicare. De asemenea, în funcţie de nevoile lor, copiii au beneficiat de sprijin material, constând în ghiozdane cu rechizite, îmbrăcăminte provenită din donații și pachete cu dulciuri.