Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova „Şcoala din tinda raiului“, la Bacău

„Şcoala din tinda raiului“, la Bacău

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Moldova
Un articol de: Constantin Ciofu - 24 August 2017

În perioada 16-20 august 2017, Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Bacău a organizat un program cultural-catehetic tip şcoală de vară, sub genericul „Tinda raiului“. În desfăşurarea activităţilor au fost implicaţi preoţii parohiei, profesori, educatori şi voluntari.

Proiectul „Şcoala din tinda raiului“, derulat timp de cinci zile în Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Bacău, a adunat peste 50 de copii. Aceştia au deschis împreună ferestre spre cer prin comunicarea în comuniune alături de preoţi, de cadre didactice şi de voluntari. Potrivit site-ului Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Aşezământul social „Samarineanul milostiv“ al parohiei, locaşul de cult, dar şi curtea înconjurătoare au oferit spaţiul necesar pentru ca cei mici să simtă că fiecare dintre ei este acasă. Astfel, prin implicarea în multiplele activităţi derulate, copiii au fost invitaţi să pătrundă în universul ştiinţei, prin cadrul experimentelor propuse de doamnele profesoare, au lucrat pe echipe şi au realizat un puzzle geografic închipuind macheta unui oraş. Au continuat cu câteva detalii din lumea şahului, apoi au desfăşurat activităţi de educaţie pentru sănătate. În zilele ce au urmat, după ce au făcut un exerciţiu de autocunoaştere, participanţii au primit informaţii şi îndemnuri de la reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei. Sâmbătă, 19 august, copiii au învăţat cum să se pregătească pentru întâlnirea cu Hristos, învăţând cum se fac prescurile şi care este rostul lor. Duminică, 20 august, cei mici au fost împărtăşiţi de părintele slujitor Ciprian-Ioan Ignat, secretar eparhial în cadrul Centrului eparhial Roman. Totodată, participanţii au primit diplome şi dulciuri din partea preoţilor slujitor (pr. paroh Constantin Gherasim, pr. Gheorghe Chirica şi pr. Ciprian Ignat). Din partea donatorilor, care au dorit să se alăture la agapa de după Sfânta Liturghie, tinerilor li s-a oferit apoi pizza şi prăjituri.