Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „Şcoala Varlaam este o şcoală pentru viaţă“

„Şcoala Varlaam este o şcoală pentru viaţă“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Bogdan Cronţ - 22 Iunie 2013

Săptămâna aceasta a fost una „de serbare“ la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“, aflată sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

De la cei mai mici elevi, care tocmai au încheiat clasa pregătitoare, şi până la cei cu multă experienţă „în ale şcoalei“, care au agăţat în cui şi clasa a III-a, au serbat şi s-au veselit, împreună cu învăţători, părinţi şi bunici.

Trei zile au ţinut-o tot într-o serbare, cu cântece, dans, poezii şi alte lucruri minunate din lumea copilăriei, deprinse sub acoperământul Sfântului Ierarh Varlaam, pentru ca joi, în ultima zi, toată veselia să se contopească într-o sărbătoare a sfârşitului de an şcolar, la care au luat parte copii din toate clasele.

Întrebaţi de profesori cu ce impresii au rămas din anul pe care l-au încheiat şi cum ar suna, într-un singur cuvânt, toate câte le-au adunat în acest răstimp alături de dascălii lor, cei mici au răspuns: bucurie, distracţie, joacă, iubire, prietenie.

Pentru a le mai îndulci amarul, directorul Şcolii „Varlaam Mitropolitul“, domnul Florin Iancu, le-a amintit copiilor de şcoala de vară, ce se va desfăşura în intervalul 1-26 iulie şi va cuprinde o serie întreagă de activităţi, de la ateliere experienţiale şi până la tabere la munte, în care copiii vor continua, într-o manieră mai relaxată, activităţile de joc şi învăţare din timpul anului.

În continuare, părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a felicitat elevii pentru munca, pentru răbdarea şi pentru toate lucrurile frumoase şi folositoare pe care au reuşit să le înveţe de-a lungul anului şcolar, a felicitat dascălii pentru dăruire şi părinţii pentru implicarea de care au dat dovadă în formarea armonioasă a copiilor lor, subliniind, în acest context, filosofia care stă la baza Şcolii „Varlaam Mitropolitul“: parteneriatul între Şcoală, Familie şi Biserică.

În finalul evenimentului, părinţii şi bunicii care s-au remarcat printr-o implicare deosebită în acest parteneriat au primit diplome din partea conducerii şcolii şi au fost invitaţi să exprime, la rândul lor, câteva gânduri despre activitatea Şcolii Varlaam şi rezultatele care se văd în viaţa familiei lor. Reproducem, în cele ce urmează, câteva dintre aceste mesaje:

„La această şcoală am învăţat şi eu, la rândul meu, foarte multe lucruri. Am învăţat cum să mă port cu copilul meu, cum să-l ajut şi cum să-l educ mai bine. Mi-a plăcut mult ideea de comuniune promovată aici şi faptul că am putut avea o relaţie foarte bună de colaborare cu doamna învăţătoare. Mă bucur că pot continua şi pentru următorii patru ani în această familie.“

„Am întâlnit aici o familie de oameni deosebiţi, oameni care adună laolaltă multă iubire, credinţă şi încredere, am învăţat de la doamnele învăţătoare faptul că fiecare copil este o nouă călătorie şi, alături de întreaga echipă de aici, am învăţat că nu doar copiii noştri, ci noi toţi avem capacitatea de a creşte armonios. Dacă ar fi să rezum toate aceste lucruri, nu pot să spun altceva decât că Şcoala Varlaam este o şcoală pentru viaţă.“