Foto: Ovidiu Bocioagă

Colecție etnografică inedită la Pomârla

Otilia Bălinișteanu, 21 Iulie 2018

La Pomârla, fostă moșie a familiei Bașotă, istoria învățămân­tului, ale cărui baze au fost puse încă din vremea boierilor proprietari, istoria spirituală a locului și moște­nirea etnogra­fică au fost salvate într-o excepțională colecție muzeală a parohiei. De scotocirea arhi­velor și a caselor localnicilor, în vede­rea colecționării obiec­telor, de recondiționarea acestora și de punerea lor în valoare s-a ocupat neobositul părinte Eugen Niță, care slu­jește în biserica Bașoteștilor de pe aceste meleaguri de aproape 40 de ani. Cea mai bogată secțiune din cadrul micului muzeu din incinta Cen­trului cultural social „Epis­cop Cosma Petrovici” este cea dedicată obiectelor, portului și meșteșugurilor din satul tradițional.

„Haideți «La mă­mu­ța», că ne-așteap­tă”, mă îndeamnă vesel parohul, oda­tă intrată în odăile înalte, în care odinioară, marele logofăt Bașotă organizase prima școală pentru fiii de clăcași din Moldova. Așa că, deși nu-mi pot lua ochii de la una dintre edițiile revistei „Vatra Bașo­teștilor”, realizată chiar de elevii pregătiți în Institutul Academic de la Pomârla, la 1938, dau zor cu răsfoitul ca să-l pot urma pe părintele.

Mămuța (n.r. - regionalism folosit în satele din zona Botoșa­nilor; desemnează cuvântul „bunică”) nu-i acasă (vorba părintelui). Dar odaia-i gătită după rânduiala bunicilor - cu scoarță de lână pe perete, cu lădoiul de zestre îndesat cu pânzeturi și aș­ternuturi, cu oale și urcioare de lut așezate pe poliță, cu stativele pregătite pentru țesut, cu fuiorul de cânepă deja legat, pregătit pentru când o veni „popa cu Ajunul”, cu smocurile de busuioc așezate cuminți pe la grinzi, răspândind miros dulceag, de timp vechi.

Obiecte mai mari sau mai mici, unelte din gospodăriile sătenilor, așa cum erau rostuite odată, toate și-au găsit locul firesc în odaia înaltă, pe care hâtrul părinte a numit-o cât se poate de natural – „La mămuța”. Iar ochii i se luminează când îmi spune povestea fiecărui lucrușor. „Asta-i o coardă (n.r. - bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei și pe care se atârnau, odinioară, piese din zestre) de casă de la 1867. O am de la unu’ʹ Dănilă”, își amin­tește. Bârna e veche, se vede, și-i decorată simplu, cu rozete, așa cum decorau meșterii și pridvoarele bisericilor de lemn. De la Dănilă a adus și încuietoarea casei, tot de lemn, cu un iscusit sistem de închidere, încât de mare dibăcie ar trebui să dai dovadă ca să poți s-o descui.

„Aici e ca la mămuța acasă. Ce-aveau oamenii odată am adus, să nu se piardă identitatea și tradiția locului”. Și chiar că nu-i chip să se piardă. Fuse și drugi, cheptănuș, „nilug (n.r. - pisălog, unealtă folosită pentru pisat) de bătut în chiuă (n.r. - piuă)”, chiuă de bătut grâu, cutea (n.r. - piatra folosită la ascuțit) pentru coasă, cântare vechi, scoarțe, urcioare, oale de lapte, sărărița pe poliță, lustra din buh (n.r. - stomac) de vacă. Ba și-un lacăt greu, de fier, adus tocmai de la Novosibirsk. „L-a adus un biet soldat care a stat încuiat șapte ani acolo. Mi l-a dat mie să-l pun la biserică”, spune părintele.

Țesutul, îndeletnicirea din fiecare casă

Mai într-o parte, stativele-s gata așezate, iar o bucată de lăicer șade începută, așteptând gospodina casei să vină din nou la lucru. Patul vechi e aranjat cum știau bunicile rânduiala, cu prostire albă și cuvertură de lână, țesută la război deasupra și cu sumedenie de cultuce (n.r. – perne mici) azvârlite ici-colo. Pe pereți, scoarțele de lână spun povești de demult, despre vrednicia femeilor din sat și, mai ales, despre migala și știința lor de a imagina motive unice. Căci, așa cum spunea etnologul Emilia Pavel, din întreaga zonă etnografică a Botoșanilor, numai în zona Pomârlei și a ținutului Herței s-au păstrat trandafirii stilizați pe scoarțe - motive pur românești - și nu acei trandafiri stridenți, foarte mari, împrumutați din zona ucraineană.

Și pentru că din odaia bună a mămuței era nelipsit costumul tradițional, câteva costume, unele din zonă, altele din zona de baștină a părintelui (Neamț) sunt expuse cu grijă; tot să stai și să le privești. „Costumul bărbătesc din zona Pomârla acesta era cusut în cele trei culori ale steagului românesc. Îl am de la moș Costache Cujbă”, explică părintele Niță.

Și cum nu s-a pomenit gospodină adevărată fără un fier de călcat cu cărbuni încinși, din colecția muzeală nu lipsește un astfel de fier, de dimensiuni mai mici, folosit, aveam să aflu, în casele mai înstărite, „pentru netezit horbotele (n.r. - dantelăria).

Obiecte din conacul lui Bașotă

În odaia alăturată, ce poartă numele junimistului Samson Bodnărescu, fost director al liceului înființat de Anastasie Bașotă, la 1878 pentru fiii de țărani, părintele a reușit să păstreze și câteva dintre obiectele ce decorau, în urmă cu un secol, frumosul conac al boierului. Este vorba despre o oglindă de epocă și de o scoarță de lână țesută în casă. De asemenea, tot din fostul conac s-au păstrat două scaune tapițate cu piele de Cordoba.

Anastasie Bașotă a fost una dintre cele mai importante figuri ale Moldovei secolului al XIX-lea. A fost un mare filantrop, ctitor de biserici și unul dintre primii boieri care au creat instituții de învăță­mânt destinate copiilor de la sate.

Cel mai important conac al său a fost cel de pe moșia Pomârla, dar avea case și în Iași, chiar pe strada Ștefan cel Mare de astăzi, pe locul actualului sediu al Băncii Națio­nale. Actele de binefacere au continuat și după moartea sa, căci, prin testamentul său din 25 octombrie 1869, publicat în ziarul „Progresul” din Iași, din 8 noiembrie 1869, a lăsat sume importante de bani pentru înființarea și susținerea unui liceu-internat la Pomârla, precum și bani pentru susținerea tuturor bisericilor din satele de pe moșiile sale.

Prin strădaniile lui de luminare a satelor, Bașotă se alătură unui șir întreg de boieri boto­șăneni care au avut grijă să construiască școli pe moșiile lor. Teodor Balș a în­ființat o școală pe moșia sa de la Darabani, în 1841. O alta, asemănătoare, a fost în­ființată în 1847, de boierul N. Christescu, pe moșia sa de la Mihăileni. Iar în 1853, în Hudeștii Mari, generalul Iordache Costachi Lățescu Boldur a înființat „o școală cu patru clase și curs de muzică vocală eclesiastică”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!