Oltenia
Şcoli de vară în Arhiepiscopia Râmnicului

Şcoli de vară în Arhiepiscopia Râmnicului

Pr. Constantin Olariu, 02 August 2018

Mai multe parohii din Arhiepiscopia Râmnicului au organizat în această perioadă programe recreative pentru copii şi tineri. Astfel, Parohia Valea Bisericii-Orleşti, din Protoieria Drăgăşani, a găzduit cea de a patra ediţie a Şcolii de vară „Sfântul Evanghelist Luca”. Activităţi similare au avut loc şi în Parohia Jiblea-Veche, din Protopopiatul Călimănești.

Tinerii din Parohia Valea Bise­ricii-Or­lești, din Protoieria Drăgășani, au continuat activitățile catehetice și educaționale din cadrul Școlii de vară „Sfântul Evanghelist Luca”. Astfel, în luna iulie, cei peste 130 de participanți la ediția a patra a școlii de vară, elevi și voluntari, au desfășurat activități culturale și catehetice la Așezământul parohial „Acoperământul Maicii Domnului”, din cadrul Parohiei Valea Bisericii-Orlești. Scopul acestor activități l-au constituit participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Sfintele Taine a tuturor celor implicați.

Desfășurarea acestui important proiect educațional de vacanță i-a ajutat deopotrivă pe copii, pe părinții acestora și pe credincioșii parohiei, care i-au întâmpinat pe tineri cu multă bucurie, împărțindu-le, prin implicarea Comitetului parohial, fructe și cozonaci, la finalul atelierelor programate. Activitatea a continuat cu lecții de pictură și desen, ateliere de opincărie și cusătură populară, ansamblu vocal, lecții de chitară și teatru, dar și drumeții cu bicicleta sau jocuri în mijlocul naturii, organizate prin implicarea părintelui Luca-Georgian Sîia, a cadrelor didactice voluntare, Gabriela Barbu, Roxana Sîia și Dragoș Zaharia, și a tinerilor voluntari liceeni. „Felicitări pentru acest minunat proiect! Ați arătat că se poate. Școala și Biserica înseamnă dragoste, dăruire, bucurie, toleranță. Mult succes în continuare! Vom fi alături de dumneavoastră, pentru oricare activități de acest fel”, remarcă profesor Lidia Petcan, director al Școlii „Tudor Vladimirescu” din Drăgășani, instituție parteneră în proiect.

„Vă mulțumim foarte mult pentru activitățile minunate. Suntem foarte recunoscători că ne-ați oferit posibilitatea să arătăm că suntem capabili să facem ceva pentru semenii noștri, pentru a ajuta și pentru a forma un grup dedicat comunității”, a spus Valentina Jugănaru, elevă a Liceului „Gib Mihăescu”, Drăgă­șani, voluntar în proiect.

Doamna Elena Rusu, susțină­toarea acestor activități, a remarcat: „Sunteți minunați prin tot ceea ce faceți, pentru că reușiți să îmbinați religia cu activitățile recreative în mijlocul naturii. Prin aceasta ați ajutat mulți tineri să se desprindă de provocările internetului și să trăiască momente frumoase, în grupuri de prieteni reali și nu virtuali. Sperăm să se alăture cât mai mulți semeni acestor proiecte”.

Şcoală de vară în Parohia Jiblea-Veche

La Parohia Jiblea-Veche, din Protopopiatul Călimănești, în perioada 23 iulie - 6 august 2018 se derulează proiectul edu­ca­țio­nal Școala de vară, ediția a III-a, prilej de mare bucurie și întâlnire cu Hristos prin activități ce privesc dezvoltarea spiritului moral-civic al elevilor.

Promovând cultura, tradițiile, obiceiurile și valorile religioase, pr. paroh Constantin Negrea a încheiat acorduri de parteneriat cu: Primăria orașului Călimă­nești, Biblioteca „A.E. Baconsky” Călimănești, Liga Femeilor Creș­tin-Ortodoxe, Școala Gimnazială „Șerban-Vodă Cantacuzino” Călimănești, Crucea Roșie - Filiala Vâlcea, Centrul Local „Radu de la Afumați” - Râmnicu Vâlcea și Asociația Județeană „Sportul pentru toți” Dolj. „Activitățile Școlii de vară se desfășoară la biserica parohială, în Parcul «Mirajul Oltului» și la bibliotecă, după un program prestabilit. Zilnic, între orele 9:00-12:00, la Biserica «Adormirea Maicii Domnului» din Parohia Jiblea-Veche, programul începe prin dialogul cu Dumnezeu, exerciții de înviorare și continuă cu activități educative, creative și recreative, în următoarele ateliere: Cunoaștere prin credință (rugăciuni, lectură biblică, cateheze, pelerinaj); Educație pentru sănătate prin sport, nutriție și reguli de igienă; Educație civică prin demonstrație de prim ajutor, activități cercetășești și documentare având tema «Să ne cunoaș­tem istoria - Centenarul Marii Uniri»; Muzică religioasă și patriotică; Bricolaj/Pictură și Limba engleză. Pentru activităţile la care participă copii cu vârste între 6 și 18 ani, nu se percep forme de finanţare din partea părinţilor, ele fiind prestate în mod voluntar de către iniţiatorii, colaboratorii și partenerii noștri, prin donații și sponsorizări”, a menționat prof. Violeta Negrea, coordonatoarea proiectului educațional.

Pr. paroh Constantin Negrea a subliniat de asemenea că „din experiența edițiilor anterioare, observăm că părinții copiilor înțeleg necesitatea intensificării cooperării dintre familie, Biserică şi școală, astfel încât educația religioasă primită acasă să fie consolidată prin școală şi Biserică”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!