Documentar
Colindele Nașterii Domnului, un obicei creștin al Europei

Colindele Nașterii Domnului, un obicei creștin al Europei

Ciprian Voicilă, 16 Decembrie 2018

Într-o societate de consum, principala calitate a indivizilor care o compun este capacitatea lor de a cumpăra bunuri și servicii. „A cumpăra” devine un act la fel de necesar ca „a te hrăni” sau „a te îmbrăca”. În fapt, primul devine condiție necesară pentru celelalte. Dar cât cumpărăm și cât de mult ne putem identifica cu rolul nostru de cumpărători fideli?

Ne putem întreba și în ce măsură sărbătorirea unuia dintre cele mai semnificative praznice ale creștinilor - Nașterea Domnului - este dependentă de capacitatea financiară a fiecăruia dintre noi. Este firesc să cumpărăm? Cât? Dar dacă am ajunge „la sapă de lemn”, cum spuneau străbunii noștri, fără nici o resursă financiară, acest lucru ne-ar umbri total bucuria lăuntrică a Nașterii Domnului?

Bunul simț și inteligența noastră practică ne îndeamnă să nu cumpărăm mai mult decât avem de gând să consumăm. Uneori ne abatem de la această regulă, când cumpărăm din impuls sau când încercăm să compensăm prin acest act nevoi superioare, spirituale, pe care le conștientizăm doar parțial: nevoia de afecțiune, nevoia de recunoaștere socială, nevoia de a fi stimați. Cine se identifică total cu rolul social al cumpărătorului își neglijează ființa profundă, spirituală. Etologul Konrad Lorenz considera că unul din atuurile unei tradiții este acela că ea îți pune la dispoziție răspunsurile corecte, verificate în timp, la marile întrebări ale vieții. Este suficient, deci, să privim atent la mărturiile despre cum prăznuiau românii de odinioară sărbătoarea Întrupării Domnului pentru a recâștiga dreapta măsură, buna raportare la timpul sacru, sărbătoresc. Cu atât mai mult cu cât raportarea noastră la stricta actualitate ar putea fi riscantă, înșelătoare: observăm, an de an, cum în apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, Moș Crăciun este folosit ca un ideal agent de vânzări: vinde orice - de la tichete de vacanță sau decorațiuni interioare până la pizza („Pizza Moș Crăciun”) și smartphone-uri.

Din colindele românești transpare, în primul rând, bucuria pură a omului, a întregii creații că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru a pune capăt morții, păcatului, stricăciunii. Pentru țăranul român, Nașterea Domnului era un moment unic, în care era recapitulată geneza universului. Ai impresia că toate stihiile cosmosului au fost chemate să ia parte la acest eveniment grandios. Un colind pe care cetele de colindători îl cântă în ajunul Crăciunului spune: „Ce sară-i această sară?/Sara mare-a lui Ajun,/ Mâne-i ziua lui Crăciun,/ De-a născut și Fiul-sfânt,/ Fiul sfânt/pe-acest pământ/Mititel, înfășățel;/ Fașa-i verde, de mătasă,/ Scuticel/de bumbăcel,/ Cârpe-s albe de fuior,/ Legănel/de păltinel./ Ploaia caldă/ de mi-l scaldă,/ Neaua ninge,/ nu-l atinge./ Vânt tragănă,/ de-l leagănă,/ Tri zânioare mi-l apleacă./ Dacă Domnul sfânt năștea,/ Mare lucru ce-mi făcea?/ Face ceriul și pământul,/ Face ceriu-n două zile/ Și pământu-nalte două”. Într-un alt colind se cântă: „În ­curtea lui Moș Crăciun/ S-a născut un Domn prea bun;/ S-a născut un Domn frumos,/ Cu numele lui Hristos,/ Mititel,/ Îi mititel,/ Râde Dumnezeu la el,/ Că e Fiul cerului/ Și Domnul pământului”.

Timpul sacru al Întrupării Domnului transfigurează întreaga realitate

Actele obișnuite care compun viața cotidiană - așezarea la masă, faptul de a mânca sau de a bea devin mijloace prin care ființa umană intră în contact cu sacrul, iar aceste gesturi mărunte devin puternice, semnificative. Într-un colind românesc ne este descrisă starea de așteptare a stăpânului casei, din ajunul Nașterii Domnului, și minunile care o însoțesc: „Șade dumnealui la masă/ C-un pahar de vin pe masă;/ Pe toarta paharului,/ Scrisă-i floarea soarelui;/ În fundul paharului,/ Scrisă-i floarea raiului./ Arde nouă lumânări./ Pică-și nouă picături,/ Dintr-aceste picături,/ A purces pârău de vin”.

Colindul de Crăciun și Anul Nou este o datină specifică întregii Europe și, totodată, o datină creștină fiindcă - potrivit afirmației etnografului Petru Caraman - „o găsim numai la popoarele creștine, și anume având loc cu prilejul uneia din cele mai mari sărbători creștine: Naș­terea Domnului”. Etnografii au identificat opt tipuri de colinde care se cântau pe teritorul României, care, în marea lor majoritate, au supraviețuit în timp. În primul rând, colindatul propriu-zis, care se desfășoară fie în noaptea de dinaintea Crăciunului, fie în cele trei zile ale Nașterii Domnului. Apoi, colindatul copiilor, care are loc în ajunul Crăciunului, colindele micuților fiind, în fapt, urări scurte, percutante. Al treilea fel de colind este Plugușorul, care se cântă la Anul Nou și are ca scop influențarea benefică a recoltei care va fi obținută de gospodari în anul ce vine. Vine la rând umblatul măștilor, acestea însoțind de Anul Nou fie plugușorul, fie cetele de colindători. Vasilca reprezintă un obicei dispărut astăzi, în care se mergea cu uratul din casă-n casă, fie în dimineața Anului Nou, fie în ajun, cu o tavă pe care se găsea un cap de porc (tăiat de Ignat, pe 20 decembrie) ornat cu flori, fructe, panglici și oglinzi. Sorcova a rămas un obicei păstrat. De obicei, copiii între 3 și 9 ani colindă casele, în dimineața Anului Nou. În timp ce le urează să aibă spor și sănătate, micuții îi ating ușor pe cei mari cu mlădițe proaspăt înmugurite, înverzite sau chiar artificiale, cum am văzut că au apărut în ultimii ani. Cu Steaua merg tot copiii, fie în cele trei zile ale Nașterii Domnului, fie de la Crăciun la Bobotează. Ultima categorie de colinde, Vicleimul sau Irozii, este un teatru religios cu care se colindă, în anumite zone etnografice, satele, de la Crăciun până la Bobotează.

De Crăciun, „Domnu-ți calcă prin ogradă...”

În tot spațiul creștin-european colindătorii sunt primiți în casele oamenilor ca vestitori ai Domnului. Într-un colind românesc se afirmă: „Cu colindul azi venim/ Și pe Domnul vi-L vestim,/ Că S-a născut Domn frumos,/ Numele lui e Hristos”. Iar la sfârșit, colindătorii le urează casnicilor să se împărtășească din darurile alese ale Domnului, bucuria, pacea, sănătatea, izbăvirea de vrăjmași: „Să vă dea Hristos de toate:/ Bucurie, sănătate,/ Pace-n casă și în țară,/ Și nici un dușman pe-afară”. Iar într-un final de colind, celor care i-au primit în bătătură li se urează: „Sus în poarta lui Hristos,/ Rămâi, om bun, sănătos/ Cu-ai tăi frați, cu-ai tăi părinți,/ Ai lui Dumnezeu să fiți,/Să trăiți./ Să mărginiți,/ Ca stelele cerului,/ Ca florile mărului”.

Rostul simbolic al colindatului este să aducă prosperitatea în casele și țarinele oamenilor care îi primesc. Într-un colind ucrainean întâlnim un scenariu în care Dumnezeu Însuși, prin intermediul colindătorilor, îi înmul­țește gazdei animalele, grânele, iar în final sănătatea: „Ei, panul nostru gospodar.../ Ia privește luna nouă,/ Domnu-ți calcă prin ogradă,/ Dă la vaci câte trei bolfe,/ Binecuvântând pe cele sterpe,/ Iar la anu care vine îți va da și mai mult bine.../ (...) Domnu-ți calcă prin căsuță,/ Să ai spor, pânza-n trei ițe,/ Suveicile-n fire patru.../ (...) Ei, vă calcă Domnu prin ocol,/ Ei, și să fiți toți sănătoși,/ Toți sănătoși, la mulți ani”.

Aceleași urări le întâlnim la polonezi. După ce au primit darurile, colindătorii le spun gazdelor: „Domnul să te răsplătească, gospodare, pentru ăst colind,/ Și dumitale, gospodino, așa să ți se întâmple:/ În casă și pe câmp, în grădină, pe ogor,/ Fiecare văcuță să vă fete, o doniță de lapte să vă dea,/ Fiecare găinușă de trei ori să cadă cloșcă,/ Porcii și purceii, mieii, vițeii/ Să vi se înmulțească, să fie grași...”

Textele colindelor ne reamintesc un adevăr pe care îl uităm adesea: Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu este însoțită de prosperitate, de reînnoirea vieții. Noi, însă, nu trebuie să ne fixăm atenția asupra bunăstării, riscând să devenim captivii ei, ci, după Cuvântul Domnului, să căutăm mai întâi Împărăția Lui, iar toate celelalte ni se vor adăuga nouă.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!