Moldova
Foto monah Timotei Tiron

Comemorarea şi cinstirea lui Mihai Eminescu la Putna

În zilele de 14 şi 15 ianuarie, în Suceava s-a desfăşurat cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului literar „Mihai Eminescu“.

Duminică, 14 ianuarie, la ora 13:30, participanţii au ajuns la Mănăstirea Putna, pe urmele lui Mihai Eminescu şi pentru a-l pomeni creştineşte. Este o tradiţie a acestui festival - la Putna s-a venit şi în toate ediţiile anterioare. Este firesc, pentru că Eminescu a iubit această mănăstire, a preţuit-o în mod deosebit, a scris despre ea şi a venit aici într-un moment fundamental al vieţii sale. În anul 1871, pe când mănăstirea se afla în afara graniţelor româneşti, fiind încă sub stăpânire austriacă, el a fost iniţiatorul, smerit şi discret, al Primei Serbări a Românilor de Pretutindeni, care a avut loc aici, în jurul mormântului Sfântului Ştefan cel Mare, mormânt pe care el îl numea „altarul conştiinţei naţionale“.

Avea 21 de ani atunci, dar era cuprins în întregime de dorul binelui şi al unităţii românilor. Aşa a devenit însufleţitorul acestei serbări, care a chemat românii la unitate culturală şi naţională. Atunci a avut loc primul congres al studenţilor români, care au discutat cum să parcurgă drumul spre Marea Unire. Unire care, şi prin contribuţia lor, va fi dăruită de Dumnezeu neamului românesc după aproape 50 de ani de la această primă serbare a românilor de pretutindeni.

În biserica mănăstirii a avut loc slujba Parastasului pentru Mihai Eminescu şi familia sa. Au slujit părintele stareţ al mănăstirii, arhimandritul Melchisedec Velnic, alături de preoţi şi diaconi din obşte. După slujbă, părintele stareţ al mănăstirii a ţinut un cuvânt despre iubirea de patrie, de Biserică şi de limbă a lui Mihai Eminescu, îndemnându-i în încheiere pe români să aibă dorul lui Eminescu pentru România cea adevărată. Apoi, părintele stareţ a prezentat un pliant dedicat Marii Uniri, realizat la mănăstire, care va fi oferit gratuit celor care vor veni în 2018, anul centenar, la Putna.

În continuare, participanţii au depus coroane la bustul lui Eminescu din incinta mănăstirii şi au mers în Sala “Eminescu” din Casa Domnească a mănăstirii. Aici a avut loc întâi un microrecital susţinut de elevii şcolii din Putna. A urmat decernarea Premiului „Mihai Eminescu“ pentru exegeză eminesciană pe 2017. Premiul a fost obţinut de către profesorul universitar doctor Ştefan Munteanu, pentru volumul „Opinii privind filosofia lui Eminescu“, care a subliniat în cuvântul său că „Eminescu a dus şi poezia şi filosofia la întâlnire cu Absolutul“.

„Trei datorii mari şi sfinte: patria, Biserica şi limba“

„Cine ar putea să îl despartă pe Eminescu de cultura şi de spiritualitatea română? Eminescu este din plămada acestui neam, este al nostru. Şi dacă Dumnezeu ni l-a dat, să fim bucuroşi şi să fim recunoscători şi mulţumitori Preabunului Dumnezeu pentru că ni l-a dat. Şi suntem recunoscători nu numai pentru opera şi pentru gândirea lui, ci şi pentru dragostea lui pentru neamul acesta şi pentru tot ce este românesc: limbă, patrie, Biserică“, a spus părintele stareţ al Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic.

„Părintele Bucovinei“, aşa cum poate fi numit Doxachi Hurmuzachi, a lăsat un mesaj pentru fii săi, pentru neamul său şi pentru noi toţi: “Să nu uitaţi că aveţi de îndeplinit trei datorii mari şi sfinte, pentru care aveţi a răspunde înaintea lui Dumnezeu, înaintea oamenilor şi a urmaşilor voştri. Aceste trei datorii sunt: patria, Biserica şi limba”. Aceste trei datorii pe care Doxachi Hurmuzachi le-a lăsat urmaşilor săi le vedem oglindite şi la Mihai Eminescu.

În anul centenar al Marii Uniri, mai trebuie amintit un lucru. Eminescu, la vârsta de 17 ani, scria o poezie deosebit de frumoasă: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie“. „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Ţara mea de glorii, ţara mea de dor“. Oare pentru câţi dintre fiii României de astăzi, ţara, România, mai este „ţara de dor“? Dorul de ţară înseamnă dor de tot ceea ce este frumos, de valorile acestui popor, de sufletul acestui popor, de cultura lui, de domni, de sfinţii strămoşi, de Mioriţa, de baladele noastre frumoase, de mila şi dragostea acestui popor, de smerenia lui. Câţi mai simt acest dor? Şi câţi mai doresc României de astăzi „La trecutu-ţi mare, mare viitor“?


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!