Comisionul

Sunt cuvinte care cresc de la o zi la alta. Au în ele ceva din chiar conţinutul prezentului, care creşte peste măsură. Toţi îl simt, privesc bucuroşi sau chiar îngrijoraţi în jurul unor astfel de realităţi şi nu pot da nici o explicaţie. Toate aceste generalităţi, poate fanteziste, le-am făcut pornind de la un cuvânt foarte prezent în această perioadă. Mulţi oameni din presă, dar şi din cei care produc opinia publică, oameni nu atât de bine acomodaţi cu presa zgomotoasă, pusă parcă din ce în ce mai mult pe scandaluri, aud fel de fel de istorii despre "comision" şi-l comentează până li se usucă gura.

Pe scurt, comisionul reprezintă un fel de impozit, pe care cei puternici, astăzi, îl iau din orice ban public strâns de la cei mulţi sau împrumutat cu greu de la bănci străine, pentru mulţimea proiectelor uriaşe, răspândite neaşteptat de la nivelul Bucureştiului până la primăriile rătăcite prin Bărăgan sau în coastele munţilor. Oamenii politici, funcţionarii publici îi cunosc cu adevărat toate înţelesurile. El, comisionul, poate să sporească bine averile. Oamenii obişnuiţi sunt doar seduşi de partea lui misterioasă. Prin comision, văd ei de pe margine cum apar nişte vile strălucitoare, în zonele rezidenţiale scumpe, cum străzile se umplu, până peste trotuare, de maşini prea luxoase, cum la tv apar oameni care vorbesc despre vieţi înecate în paradisurile din lumile cele mai costisitoare de peste tot. Şi totuşi, cei care ar trebui să-l cunoască cel mai bine, oamenii din instituţiile de control, în cele anticorupţie, parcă nici nu l-au auzit. Când vreun ziarist le pune astfel de întrebări funcţionarilor bine plătiţi de acolo, ei mai degrabă ar fi în stare să-l ia nu la întrebări, ci de guler pe acest îndrăzneţ. Doar pronunţarea cuvântului în public le face rău.

Ce putem înţelege de aici? Să aşezăm acest cuvânt alături de alte cuvinte, precum privatizarea, liberalizarea, integrarea ş.a., cuvinte care, la rândul lor, au creat o adevărată febră publică, în anumite perioade? Totuşi, cuvântul "comision" nu mai are şi partea de promisiune pozitivă, ca celelalte. Acestea promiteau şi ceva mulţimilor sărace, iar ele au rămas în istorie ca o expresie a unui gen de naivitate generală. A neştiinţei despre un prezent tot mai neaşteptat. Comisionul, dimpotrivă, este produsul unei deşteptăciuni de grup secret, deşteptăciune străină cu totul majorităţii oamenilor din România.