Comoara spirituală de la Ţâpova

Narcisa Elena Balaban, 08 Ianuarie 2008

După cum am mai precizat şi în alte rânduri, Republica Moldova ascunde neasemuite comori spirituale. Una dintre acestea este Schitul „Adormirii Maicii Domnului“ de la Ţâpova sau bisericile rupestre din Ţâpova, un ansamblu monastic impresionant şi considerat unul dintre cele mai mari din Europa. Întregul ansamblu este constituit pe mai multe nivele şi se întinde pe o suprafaţă foarte întinsă.

La Ţâpova, pe malul drept al Nistrului, în apropierea satului cu acelaşi nume din raionul Rezina, judeţul Chişinău, se află cea mai mare mănăstire rupestră ortodoxă din Republica Moldova, considerată şi una dintre cele mai mari din Europa. Această mănăstire deschide o privelişte fermecătoare a luncii fluviului Nistru, fiind situată la 100 m deasupra nivelului apei şi la aproximativ 100 km nord de Chişinău.

Potrivit unor surse, primele forme de viaţă monahală au existat aici cu mult înaintea formării statului feudal Moldova. Mitropolitul Visarion Puiu menţionează într-o lucrare editată în 1919 că nu se ştie cine a înfiinţat acest schit, presupunându-se doar că acesta, ca şi toate peşterile săpate în malurile Nistrului, a constituit refugiu pentru creştinii asupriţi de tătari încă din veacul al Xlll-lea.

Primele încăperi ale schitului s-au aflat mai la nord de actuala mănăstire, într-o stâncă, deasupra unui mal abrupt. Legătura cu lumea o forma o cărare îngustă, mărginită pe de-o parte de prăpastie. Aşadar, liniştea naturii de aici îi ajuta pe călugări în lucrarea lor duhovnicească, iar această prăpastie îi apăra de atacurile duşmanilor.

Scări şi galerii interioare

Cu timpul, când vremurile s-au mai liniştit, călugării s-au mutat mai spre sud, acolo unde au întemeiat o nouă gospodărie. Pe la 1756, când Radu Racoviţă dăruia pământul schitului Mănăstirii Dobrovăţ din judeţul Vaslui (astăzi, judeţul Iaşi), mănăstirea a fost părăsită.

În anul 1776, monahul Bartolomeu, întemeietorul Mănăstirii Saharna din vecinătate, găsindu-o în această stare, i-a reparat chiliile şi biserica şi a reînceput slujbe în ea. Astfel, a început o perioadă prosperă în viaţa acestei mănăstiri. Partea nouă a mănăstirii se deosebeşte de cea veche prin forme geometrice bine pronunţate.

Mănăstirea este alcătuită din trei complexuri monastice. Primul complex include biserica cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“ şi câteva chilii. Este cel mai îndepărtat, şi acolo se ajunge cu dificultate. Se presupune ca a fost înfiinţat în veacurile XI-XII. Al doilea complex include Biserica „Sfântul Nicolae“, săpată în stâncă în veacurile XIV-XV, iar al treilea complex datează din secolele XVI-XVIII. Biserica acestuia, o biserică impresionantă, a fost compartimentată în spaţii mari despărţite de coloane masive. Cele peste 18 încăperi comunică între ele, prin scări şi galerii interioare, de trecere şi legătură. Biserica este impresionant de spaţioasă, are pereţii tencuiţi, iar calota semisferică este boltită, imitând cerul.

Cele cinci rânduri de icoane ale catapetesmei datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.

Jefuit şi ruinat

La 1842, schitul a fost desfiinţat. În acel an, tot pământul a fost trecut în proprietatea Mănăstirii Căpriana, iar schitul alipit Mănăstirii Saharna care l-a administrat până în 1919, când a devenit mănăstire de sine stătătoare. Istoricul Zamfir Arbore relatează într-o monografie a Basarabiei din secolul al XIX-lea, editată în 1898 la Bucureşti, că înainte de a fi desfiinţat, Schitul Ţâpova avea o bibliotecă bogată în cărţi româneşti din veacurile XVII-XVIII. Obştea era compusă din 16 călugări, toţi români. Moşia schitului număra 420 desetine (măsură agrară rusească, folosită odinioară şi la noi, egală cu 1,09 ha) de pământ, din care numai 20 desetine erau cultivate, restul era pădure şi piatră.

În anul 1949, ansamblul monastic a fost închis şi deposedat de pământ, iar călugării s-au refugiat la alte mănăstiri. Biserica a fost transformată într-un depozit de tutun, iar schitul a fost jefuit şi distrus.

În anul 1975, complexul monastic din deal a fost preluat de gospodăria agricolă din localitate. Din cauza puţinei popularităţi şi a indiferenţei oamenilor, întregul complex monastic intra în ruină.

Loc de pelerinaj

Mai târziu, în 1988 mănăstirea şi împrejurimile sale au fost luate în arendă de o asociaţie ecologică-culturală, în vederea creării aici a unui muzeu sub cerul liber, care să adăpostească în sălile spaţioase din stâncă obiecte de antichitate, găsite pe moşiile satelor vecine Ţâpova, Horodişte, Lalova şi Saharna.

În 1994 s-a reînfiinţat mănăstirea, iar Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ a fost restaurată. Planul acestei biserici este dreptunghiular, iar absidele laterale, puţin evidente, sunt pătrate. Deasupra tindei bisericii se înalţă clopotniţa. Pe alocuri, biserica păstrează fresca veche, evidenţiind frumoase ornamente florale. Astăzi, în ciuda vechimii, mănăstirea de la Ţâpova, o adevărată perlă a patrimoniului naţional al Republicii Moldova, este inclusă în cele mai valoroase cataloage şi prospecte turistice din Europa, fiind un loc demn de pelerinaj. Mănăstirea poate fi vizitată zilnic.

Un loc drag Sf. Voievod Şefan cel Mare

De mănăstirea de la Ţâpova sunt legate multe legende. Una dintre ele spune că în această mănăstire şi-a cunoscut sfârşitul poetul mitologic grec Orfeu, iar mormântul lui se află într-o nişă de la poalele cascadei, putând fi recunoscut după o lespede cu şapte găuri.

Istoricii menţionează faptul că voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt, ar fi vizitat de multe ori aceste meleaguri, în timpul campaniilor sale împotriva tătărilor. O legendă afirmă chiar că Sfântul Voievod Ştean cel Mare s-a cununat aici cu soţia sa Voichiţa. Multe dintre obiectele mănăstirii sunt legate de numele gloriosului domnitor al Moldovei.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!