Editorial
Comparație cu folos

Comparație cu folos

Pr. Cosmin Pricop, 03 Aprilie 2016

O bserv de ceva vreme un fenomen care, pe măsură ce trece timpul, este verificat de realitate: oamenii, în momentul în care sunt atinși de autosuficiență sau se îmbibă constant de mediocritate, au tendința de a se compara, aproape invariabil, cu cei inferiori lor, indiferent la ce se referă această posibilă inferioritate: educație, cultură, finanțe sau realizări administrative. Pentru a scoate în evidență propriile merite se adoptă subtil metoda comparației conștient asumate cu cei pe care din start îi știu inferiori. Asta se poate explica, din punctul meu de vedere, în două moduri. Primul depinde de impactul momentan pe care cineva vrea să-l determine: să dea bine undeva, să își păstreze poziția avută în acel moment, altfel spus, să fie trecut pe lista pozitivă. Al doilea mod vizează o realitate mult mai profundă, care ilustrează stima de sine scăzută și valoarea precară pe care cineva o are în realitate, iar prin comparație încearcă să mai îmbunătățească ceva. Dacă vrem, de exemplu, să accentuăm valențe academice pe care le-am avea și să evidențiem marile noastre realizări (pot fi puse ghilimele în dreptul cuvântului marile) în materie de studiu și cercetare, nu ne rămâne altceva de făcut decât să identificăm un punct comparativ, în jurul căruia să brodăm întreaga noastră argumentație și demonstrație că reprezentăm ceva. E ca și cum ai compara o teză de doctorat cu o lucrare de seminar, făcând abstracție de faptul că unele teze de doctorat pot fi folosite doar la realizarea unor antologii de tipul Muște pe parbrizul teologiei (aluzie la savuroasa carte a lui Radu Paraschivescu). Dacă ne interesează să contemplăm fericiți propriile realizări în materie de strategii parohiale (inclusiv veșminte, inclusiv acoperăminte, inclusiv vaze sau ghivece de flori, ca să nu mai vorbim de rânduieli liturgice) și să ne încurajăm și pe viitor pentru alte asemenea chestiuni „mărețe”, legitimându-le, atunci soluția este la îndemână: parohia vecină, preotul vecin, un cunoscut, un apropiat aflat în dificultate, asupra căruia revărsăm cu abilitate critica proprie.
Problematică în tot acest peisaj este toleranța redusă la discuție sau întâlnire critică, la interacțiune critică - a nu se confunda cu ideea de a critica tot ce este în jur. Refugierile de tipul celor descrise mai sus în oaze de autosuficiență nu fac altceva decât să dinamiteze orice posibilă evoluție a lucrurilor, orice îmbunătățire a lor. Nu suportăm ideea ca altcineva să fie mai bun ca noi, motiv pentru care alegem să ne concentrăm pe comparații în urma cărora știm sigur că rezultatul ne va fi favorabil. Adesea, observațiile pe care ni le fac ceilalți sunt înțelese, mai ales în mediul academic, la nivel personal, căutându-se conspirații și încercând să se deslușească jocuri de culise peste tot, mai ceva ca în Cei Trei Mușchetari.
Pentru noi toți, care căutăm să ne îndreptățim recurgând la comparații lipsite de fair-play, Hristos propune, în Duminica Sfintei Cruci și nu numai, adevărata măsură a lucrurilor, adevăratul canon la care se impune să ne măsurăm și cu care să ne comparăm. Chiar dacă ne vom simți inferiori, să nu ne fie frică de această nouă comparație. Ne va vindeca, chiar dacă ne doare.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!