Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova „Complementaritatea rolurilor în familie”

„Complementaritatea rolurilor în familie”

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Moldova
Un articol de: Ziarul Lumina - 23 Septembrie 2017

Pe data de 21 septembrie 2017, a avut loc la Ateneul din Iaşi, sala Galerii, dezbaterea „Complementaritatea rolurilor în familie”. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Familiilor Tinere Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia PRORELIS, Asociaţia Art Civica şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.

La dezbaterea care şi-a propus să pună în discuţie probleme reale ale familiei şi, totodată, să identifice soluţii teoretice şi practice prin mijloace de colaborare interintituţională, au participat prof. dr. Anca-Doina Ciubotaru - Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi, pr. dr. Constantin Sturzu, preot paroh la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” - Talpalari, Iaşi, lect. univ. dr. Constantin Bogdan Neculau - Universitatea „Alexandru Iona Cuza” din Iaşi şi Simona Budăi, supervizor în Departamentul Managementul de caz din cadrul DGASPC Iaşi.

Cum ar fi fost trataţi astăzi personalităţi ca Antim Ivireanul, Vasile Lupu sau Constantin Brâncoveanu?

„A fost o dezbatere cu miez de poveste, asemănare cu o şezătoare reuşită pe care nu o mai doreşti încheiată, ci cât se poate de mult prelungită. Tema, «Complementaritatea rolurilor în familie», a suscitat interesul multor persoane care au răspuns invitaţiei transmise în media. Invitaţii au încântat audienţa cu cuvintele lor pornite din suflet, pline de frumoasă trăire şi reprezentând impresii selectate din propria experienţă personală şi profesională. Un minunat povestitor este Anca-Doina Ciobotaru, preşedinte al Asociaţiei Art Civica şi profesor doctor al Universităţii de Arte «George Enescu». Cu bine cunoscuta-i măiestrie a adus în atenţie înţelesuri noi şi pedagogice inserate în trei poveşti dragi oricărui copil. Aceste poveşti ale copilăriei noastre valorificate de profesorul Anca-Doina Ciubotaru sunt: Pinochio, Cenuşăreasa şi Fata moşului şi fata babei. S-a subliniat faptul că atunci când urmăreşti firul poveştii este esenţial felul cum citeşti, ochii prin care citeşti, cheia în care citeşti. Astfel, personaje ca blândul şi dedicatul părinte Geppeto, pregătirea de calitate pe care mama naturală, dar şi naşa o oferă Cenuşăresei, cât şi pregătirea sănătoasă pe care o asigură moşul fetei sale, toate deschid orizonturi şi fac pe protagonişti să stea mereu sub semnul fericit al reuşitei şi sub protecţia divină indestructibilă care îi va conduce la un nivel superior de trăire şi împlinire”, ne-a declarat prof. Fulvia Horobeţ din partea Asociaţiei PRORELIS.

Moderatorul întâlnirii a fost Cătălina Brînză, de la Asociaţia Familiilor Tinere din Iaşi. „Prof. dr. Bogdan-Constantin Neculau, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii «Alexandru Ioan Cuza» Iaşi şi membru de onoare al Asociaţiei PRORELIS, a supus atenţiei publicului o propunere de exerciţiu reflectiv: Ce s-ar fi întâmplat, cum ar fi fost trataţi personalităţi ca Antim Ivireanul, Vasile Lupu şi Constantin Brâncoveanu dacă le-ar fi fost dat să trăiască în zilele noastre? Ce evaluări le-ar fi fost atribuite acestor mari oameni? Sunt personalităţi care au apărat valorile neamului românesc şi le-au consolidat puterea. Asistentul social Simona Budăi de la Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului si Asistenţă Socială Iaşi a emoţionat auditoriul prin relatarea unor cazuri sfâşietoare de neglijenţă în menirea de părinte pe care unii confraţi de-ai noştri o au şi din cauza unei slabe conştientizări a importanţei acestei misiuni în lumea actuală. Pr. dr. Constantin Sturzu, paroh al Bisericii Talpalari din Iaşi, a adus în prim- plan eleganţa purtării şi responsabilităţii Maicii Domnului, spiritul ei jertfelnic şi respectul ei faţă de valoare, ascultarea aducătoare de incomensurabile bucurii sufleteşti”, a mai adăugat prof. Fulvia Horobeţ.