An omagial
Concertele lui George Enescu în vremea Marelui Război

Concertele lui George Enescu în vremea Marelui Război

Prof. Dr. Dorin Stănescu, 15 Februarie 2018

Teribila încleștare a primelor decenii ale secolului 20 a fost o grea încercare pentru societatea românească. Oameni simpli, aristocrați, intelectuali sau politicieni s-au pus în slujba cauzei naționale, contribuind, în felul lor, la efortul de a face față situațiilor critice generate de război. Muzica a fost unul dintre mijloacele prin care s-a ajuns la sufletul oamenilor, iar aici intră în scenă George Enescu, ale cărui concerte caritabile rămân memorabile. Mai puțin cunoscut însă este rolul pe care maestrul l-a avut în procesul de unire a Basarabiei cu patria-mamă.

Anii 1917 și 1918 au reprezentat o epocă în care, poate mai mult ca oricând, românii au avut nevoie de mesaje, de cuvinte care să le ofere speranțe și încurajarea că într-o zi vor ajunge la liman, iar coșmarul se va încheia și totul va fi bine. Din aceste motive, scriitori, actori, pictori și muzicieni și-au dat măsura valorii și talentului lor luptând în tranșee sau urcând pe scene, scriind, pictând și cântând pentru a-i încuraja, a le alina suferințele celor care aveau nevoie, iar numărul acestora a fost, cu siguranță, mare.

Despre importanța actului cultural, a cuvântului scris în vreme de război, memorabile rămân cuvintele rostite, în anul 1916, de un general român care i-a refuzat înrolarea pe front unui scriitor: „Cuvintele scrise de dumneavoastră valorează cât două divizii, nu vreau să pierd două divizii ca să-ți fac dumitale pe plac”. În vreme de război contează, desigur, armamentul, dar și determinarea soldaților, iar aceasta ține de modul în care conducătorii lor găsesc cele mai bune modalități de a le ajunge la suflet, trezindu-le oamenilor tăria și neînfricarea.

În marea cumpănă prin care a trecut societatea românească în timpul Primului Război Mondial, muzica a fost unul dintre mijloacele prin care s-a ajuns la sufletul oamenilor, iar aici intră în scenă George Enescu. El a fost omul și artistul care, prin talentul său unic, a contribuit la rezistența și victoria României în Marele Război, la procesul de înfăptuire a Marii Uniri din anul 1918.
La începerea războiului, George Enescu împlinise 35 de ani și era deja un muzician afirmat, cu numeroase concerte susținute, inclusiv în străinătate. Mai mult, Enescu se afla în grațiile familiei regale, poposind adeseori la Peleș unde era invitat să cânte. În toamna anului 1916, muzicianul inițiază o serie de concerte pe care le va susține în spitalele unde se aflau soldații răniți pe front. Este punctul de plecare al unei opere pe care o va continua pe tot parcursul desfășurării Primului Război Mondial.

Sunetul viorii în spitale şi orfelinate

Anii 1917 și 1918 îl găsesc stabilit la Iași, orașul unde va susține nu mai puțin de 20 de concerte pe scena Teatrului Național. Enescu a alcătuit o orchestră ad-hoc, folosindu-i pe toți instrumentiștii disponibili, fie că erau refugiați, fie că erau din zonă. Alături de concertele pe care le-a dirijat, marele muzician a întreprins adevărate turnee prin orașele Moldovei ori în zona frontului, unde a cântat singur la vioară sau pian. Spitalele, orfelinatele improvizate erau locurile unde a fost văzut cel mai adesea, iar mărturiile din epocă rămân de-a dreptul revelatoare: Enescu alină suferințele, oprește timpul și durerea pe loc și fascinează cu sunetele viorii sale. Pentru a putea înțelege astăzi impactul pe care George Enescu l-a avut în societatea acelor timpuri este suficient să ne gândim la faptul că în 1916-1918 analfabetismul era ceva obișnuit în rândul populației țării, iar de cultură muzicală, de audiție de concerte de către oameni simpli nici nu se punea problema. Tocmai de aceea, domnul acesta îmbrăcat la costum venea și oferea copiilor, răniților, ori celor din tranșee, o muzică nemaiauzit de frumoasă, divină.

Legenda omului cu „vioara de aur”

Așa se construiește legenda omului cu „vioara de aur” care îi face pe cei din popor să uite de greutăți și să spere că mâine va fi mai bine. În martie 1917, con­certează chiar și la Sankt Petersburg, în plină atmosferă revoluționară. Memorabile ră­mân însă concertele sale caritabile. Enescu dovedește o latură a personalității sale – generozitatea și compasiunea pentru cei care se află în suferință ori în cumplite încercări ale vieții. Un articol din ziarul „România” informa cititorii despre un concert de binefacere susținut, în data de 3 martie 1918, de către George Enescu, pe scena Teatrului Național din Iași. Numeroase concerte sunt susținute la orfelinatele din orașele Moldovei, căci Enescu îi simte aproape pe acești năpăstuiți ai sorţii. Aproape că nu e spital pentru răniți pe care el să nu-l fi vizitat pentru a le cânta soldaților. Enescu strânge din concertele caritabile o sumă consistentă - 400.000 de lei pe care o oferă cu generozitate comitetelor care au ca principală atribuție îngrijirea orfanilor.

Mai puțin cunoscut este rolul pe care maestrul îl are în cadrul procesului de unire a Basarabiei cu patria-mamă. Alături de numeroși intelectuali, în frunte cu scriitori precum Mihail Sadoveanu, muzicianul George Enescu susține o serie de concerte la Chișinău. Ele sunt menite să vorbească sufletelor românilor, să le demonstreze că nu sunt cu nimic mai prejos decât alte nații. Culmi ale culturii românești, așa își intitula editorialul de pe prima pagină, ziarul „România Nouă” din 30 martie 1918. Autorul sublinia însem­nă­tatea demersului cultural al muzicianului George Enescu: Venirea lui Enescu în Basarabia are o importanță culturală epocală, mărită prin împrejurările în cari s-a petrecut.

În același registru, se înscria și un interviu, unic în felul său, pe care Onisifor Ghibu reușește să-l „smulgă” lui Enescu. Ce în­seamnă pentru el trecerea Prutului? Enescu răspunde: „În ade­văr a avut o simțire înălțătoare. Învierea Basarabiei pe care o urmăream cu viu interes în coloanele acestei gazete constituie o binefăcătoare reconfortare sufletească pentru neamul nostru, mai ales după suferințele și încercările din urmă. Și cred - zice maestrul - că lucrurile de aici înseamnă începutul sigur al ameliorării vieții poporului românesc… Basarabia - urmează d. Enescu - este pentru noi un juvaer în toate privințele și datoria noastră este să ajutăm prin toate mijloacele trezirea poporului la viața culturală și artistică cântând simpatia fraților noștri moldoveni și făcându-le tot binele de care am fost privați atâta vrem”.

Interesant este și faptul că, pe data de 27 martie 1918, George Enescu are de susținut un con­cert. Ziarele din acea zi au toate două mari anunțuri: „Basarabia s-a unit cu Patria-Mamă, Concertul lui George Enescu de la Chișinău s-a amânat cu o zi din cauza acestui eveniment…” Ce recunoaștere mai frumoasă și prețuire pentru activitatea marelui muzician care era onorant alăturat fericitului eveniment istoric al unirii.

Sunt binecunoscute traiectoria carierei de excepție a lui George Enescu din perioada postbelică și moștenirea culturală pe care el a lăsat-o poporului său și culturii universale, dar lecția pe care acest geniu al muzicii ne-o transmite peste timp este aceea că poți să-ți slujești țara și să contribui la ridicarea ei făcându-ți datoria cu pasiune în domeniul în care activezi, fiind atent la nevoile celorlalți și deschis să-i ajuți.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!