Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Concurs de creație religioasă la Timișoara

Concurs de creație religioasă la Timișoara

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Diac. Răzvan Fibișan - 16 Noiembrie 2017

La Colegiul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara a avut loc luni, 13 noiembrie, etapa finală a Concursului județean de creație religioasă „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”. La ediția a 7-a a concursului, cu tema „Icoane sfinte”, a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Concursul este dedicat anului omagial și comemorativ în Patriarhia Română.

Grupul-ţintă al Concursului de creație religioasă „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” au fost elevii de nivel primar şi gimnazial (clasele II-VIII) din şcolile şi parohiile judeţului Timiş. Concursul s-a desfășurat pe trei etape: faza locală (pe școală și parohie), faza zonală, ce s-a de­s­fășurat în 10 centre din jude­țul Timiș, și faza finală. Ultima etapă s-a desfășurat pe mai multe secțiuni: memorare și recitare de poezie religioasă, realizare desen religios, scriere și prezentare eseu religios și interpretare de priceasnă și cântare bisericească psaltică, reunind câștigătorii locului I de la fiecare secțiune din cele 10 centre zonale.

„În copilărie, când eram la școală ca și voi, se rosteau alte poezii, despre cei care i-au chinuit în închisori pe mulți români deosebiți. În acele vremuri, noi nu am știut că erau atâția frați de-ai noștri închiși în temnițe. De aceea, să-I mulțumim lui Dumnezeu că țara își revine și că, într-adevăr, trebuie să-i cinstim pe cei care pentru credință, pentru neam și țară au fost în temnițe. Vă mulțumesc în numele celor care au fost în lanțuri și despre care voi ați spus aceste minunate poezii! Să spuneți generațiilor viitoare prin ce au trecut strămoșii voștri și că a existat o vreme când Hristos era după gratii în închisorile comuniste din România. Mulțumesc profesorilor și părin­ților voștri care vă sprijină și v-au adus la acest concurs patronat de Sfântul Iosif de la Partoș”, a spus IPS Părinte Mitropolit Ioan.

Concursul are următoarele obiective: formarea virtuţilor creştine şi consolidarea deprinderilor de comportament religios-moral; intensificarea colaborării dintre școală, Biserică, familie și comunitate, prin implicarea în concurs a peste 400 de elevi, a părinților acestora, a profesorilor de religie și a preo­ți­lor din peste 40 de școli și parohii.

Concursul de creație religioasă „Sfântul Iosif cel Nou de la Par­toș” este organizat de Arhiepiscopia Timișoarei, prin Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara, Parohia ortodoxă română Timișoara Fabric Est, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Timiş, fiind inclus pe agenda culturală 2017.