Analiză
Condiţionările demnităţii umane

Condiţionările demnităţii umane

09 Iunie 2012

Filosofii personalişti francezi din secolul trecut socoteau că există o criză economică, într-adevăr, dar şi una spirituală, o criză a structurilor şi una a omului. Pentru a face faţă acestor crize, ei propuneau o înnoire (o revoluţie) morală, care va fi în acelaşi timp şi una economică. "E necesară o reînnoire totală, atât sub aspect material, cât mai cu seamă spiritual. Omul nu este nici înger, dar nici animal. Pentru a lupta împotriva crizei, materialiştii spun: "Criză economică clasică, criză de structură. Operaţi economia, bolnavul se va însănătoşi". Alţii cred că în altă parte trebuie acţionat: "Schimbaţi omul şi societatea îşi va reveni"."

Convertire duhovnicească neîncetată, dar în acelaşi timp o reformă a structurilor care să favorizeze avântul spiritual. Nu vrem o lume fericită, ci o lume umană, şi o lume nu este umană decât dacă oferă posibilităţi exigenţelor fundamentale ale omului. Duhul omului este cel care îl conduce şi pe omul politic, şi pe cel care se ocupă de economie, de finanţe. Or, duhul acesta trebuie să păstreze iniţiativa şi comanda scopurilor sale, care vin spre om de dincolo de el", scria Emmanuel Mounier într-un articol intitulat "Certitudini dificile", apărut în 1933. Altfel, totul se prăbuşeşte implacabil în corupţie şi inversarea ierarhiei valorilor, inevitabilă, aduce haosul.

Raportarea la învăţătura Evangheliei aduce cu sine activarea dimensiunii interioare a omului, cea care determină raţiunea de a fi şi a acţiona a acestuia. Nu putem fi nepăsători la lunga moştenire spirituală creştină pe care o purtăm în noi. Ea ne îndeamnă să recunoaştem virtutea acolo unde e prezentă, să reacţionăm atunci când dreptatea este încălcată şi să fim generoşi dacă simţim că are nevoie cineva de sprijinul nostru.

Nevoile materiale, deşi subordonate celor spirituale, pot deveni urgente: "Ştim că la o anumită treaptă de decădere şi sărăcie omul nu se poate hrăni cu idei despre nemurire. Celor care nu au un minim vital asigurat este inutil să le vorbeşti despre lucruri măreţe", afirma Mounier.

De altfel, şi Hristos arată în Evanghelie că faptele milei trupeşti reprezintă ajutorul real imediat, concret, pe care cineva îl poate da aproapelui său şi că, mai mult de atât, săvârşind aceste fapte, Îi slujim lui Dumnezeu: "Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine" (Mt. 25, 35-36).

E adevărat, valorile economice au căpătat astăzi o importanţă neobişnuită, anormală, care face să treacă în plan secund problemele umane esenţiale. Influenţa sporită pe care economicul o are asupra umanului, în general, este semnul unei maladii sociale grave. Delocările de capital, frecvente acum în orice parte a globului, fac presantă rezolvarea chestiunilor materiale, pentru ca, mai apoi, să se găsească timp pentru lucrurile importante.

Bogaţii şi crinii câmpului

Sărăcia este degradantă dacă din cauza ei oamenii ajung să respingă cele spirituale. Bunăstarea materială nu este un scop în sine, se ştie că ea nu este suficientă pentru ca oamenii să fie fericiţi, dar demnitatea umană presupune un nivel de trai acceptabil.

În lumea noastră evidenţiem tot mai clar doi duşmani: bogăţia şi sărăcia. Cum putem afla echilibrul? Care ar trebui să fie statutul economic ideal al persoanei umane?

Cine poate opri avariţia şi dispreţul bogaţilor pentru cei neînsemnaţi?

Mai e loc pentru simplitate, pentru generozitate, pentru deschidere faţă de cel lipsit?

Răspunsul la toate aceste întrebări îl dă numai detaşarea interioară de ceea ce posedăm, posesia aceasta făcând departajarea între săraci şi bogaţi. Cu alte cuvinte, atunci când eşti foarte avut, să te consideri ca şi cum nu ai fi, şi săracul va deveni egalul tău.

"Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia" (Mt. 6, 28-29). Mulţi au uitat complet, iar alţii nu ştiu dacă au auzit de acest cuvânt rostit de Hristos ca regulă fundamentală de viaţă.

Fără acest duh de sărăcie, bunăstarea materială nu eliberează pe om, din contră, îl dezumanizează, îl degradează. Întreg progresul material nu poate fi decât baza necesară, dar nicidecum suficientă pentru o viaţă mai umană şi absolut deloc ţinta sau hrana acesteia.

Mounier denunţă umanismul confortului şi al abundenţei materiale în numele valorilor spirituale: "Când afirmăm că omul se va salva prin sărăcie, nu înseamnă că vrem, în mod ipocrit, să perpetuăm sărăcia, degradanta sărăcie. Vrem să arătăm că sărăcia odată învinsă, fiecare trebuie să nu ajungă constrâns de avuţia sa, ci să fie liber faţă de ea, să nu devină sclavul ei". Totuşi, uneori, ne întâlnim cu o anumită falsă sărăcie creştină, care nu este decât gustul pentru viaţa mică, pentru proiecte mediocre, teama de a trăi, în definitiv.

Viitorul umanităţii depinde de alegerea pe care o va face

Singurul scop al unei noi viziuni economice, viabile, ar fi acela de a permite tuturor atâta bunăstare, încât mulţi, nu toţi (ar fi utopic), să fie capabili să aleagă ceva mai presus de respectiva bunăstare. Pentru că în inima oricărei bunăstări trăieşte un conflict profund: fericirea pe care o procură acumularea de bunuri şi faptul că eşti asigurat împotriva oricărei neplăceri sunt duşmanii libertăţii duhului, libertăţii persoanei. Dostoievski a sesizat bine acest aspect. "Când sunt îndestulat (când o duc bine), atunci încep să mă neliniştesc", afirma şi John Henry Newman.

Creştinismul nu şi-a propus niciodată ca sarcină instaurarea fericirii pe pământ. Nu, misiunea sa este aceea de a elibera omul de patimile care îl paralizează, pentru ca, apoi, el să poată creşte în asemănare cu Creatorul său. Astfel, o civilizaţie autentic creştină nu este o civilizaţie fericită (dacă înţelegem prin fericire satisfacerea tuturor nevoilor) şi perfect rânduită. Ceea ce-i ordonează pe creştini sunt credinţa, nădejdea, iubirea şi impactul acestora asupra vieţii întregi.

Viitorul umanităţii depinde de alegerea pe care o va face, iar Mounier are o intuiţie: "în momentul în care, dincolo de crizele cumplite de credinţă ale Occidentului modern, îmbunătăţirile materiale ale vieţii şi mijloacele de a învinge adversităţile sorţii vor atinge o dezvoltare nemaiîntâlnită, nu trebuie să ne ascundem că în acest punct sensibil va apărea o problemă spirituală fundamentală. Este vorba de tentaţia de a te crede dumnezeu sau de a-ţi face un idol din ceea ce posezi". Iar de aici nu e decât un pas pentru a nedreptăţi şi chiar elimina pe cei care, socoteşti tu, îţi pot uzurpa sau deranja în vreun fel poziţia obţinută.

Omul nu a fost făcut pentru o utilitate oarecare, ci pentru Dumnezeu. Nevoia sa cea mai profundă se referă la dezvoltarea vieţii sale interioare. Nici în social, nici în politic nu rezidă esenţa vocaţiei sale. Omul să fie mai întâi de toate om. "Dacă politicul, socialul şi economicul stăpânesc astăzi drumurile pe unde pare că trece eliberarea omului, ceea ce va deveni mâine acesta ne interesează mult mai mult decât ce fabrică sau vinde el, decât jocurile de putere sau diversitatea partidelor", concluziona filosoful francez, fondator al revistei "Esprit".

(Traducere şi adaptare de Augustin Păunoiu după Emmanuel Mounier, penseur chre´tien dans le monde moderne, Candide Moix, Paris, E´ditions du Seuil)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!