Actualitate religioasă
Conferinţa „Pustia, Pustnicii şi Biserica“ la Arad

Conferinţa „Pustia, Pustnicii şi Biserica“ la Arad

Protos. Iustin Popovici, 27 Februarie 2014

„Pustia, Pustnicii şi Biserica“ - sub acest generic a debutat miercuri, 26 februarie, la Arad, seria de conferinţe organizate în cadrul proiectului „Hristos în cetate“, demarat de Arhiepiscopia Aradului, în colaborare cu Centrul Cultural Judeţean Arad şi Consiliul Judeţean Arad.

Prima conferinţă s-a desfăşurat la Teatrul clasic „Ioan Slavici“ şi a fost susţinută de ieromonahul Agapie Corbu, stareţul Schitului „Bunavestire“-Almaş, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului. La aceasta au participat arădeni de toate vârstele, elevi şi studenţi ai şcolilor teologice din oraş, clerici şi monahi de la parohiile şi mă­năstirile din cuprinsul eparhiei, oficialităţi locale, precum şi numeroşi „iubitori de frumos“, veniţi inclusiv de la Timişoara, Oradea, Deva şi Alba-Iulia. În mijlocul acestora s-a aflat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, însoţit de consilieri de la Centrul eparhial.

În cadrul conferinţei, ieromonahul Agapie Corbu a subliniat aspecte ce au stat la baza a­pa­ri­ţiei monahismului şi vieţii pustniceşti, arătând că „monahismul a apărut în viaţa Bisericii ca o expresie organică a vieţii acesteia, el cultivând viaţa interioară a Bisericii“. „Părintele Agapie este un iubitor de Athos, un iubitor de sfinţenie, un învăţător cu putere, inspirat de harul Evangheliei trăit în viaţa pustnicească. Viaţa în Hristos, trăită în mod aghioritic, este pentru el un creştinism integral; el mărturiseşte prin cuvânt şi faptă un creştinism filocalic. În conferinţa sa, părintele Agapie a prezentat o latură mai puţin cunoscută şi înţeleasă a vieţii bisericeşti din toate vremurile. Este vorba despre viaţa monahală trăită în pustie, despre cei care i s-au dedicat: pustnicii. Purtători şi trăitori ai tradiţiei, aceştia din depărtarea pustiei lor au înrâurit şi înrâuresc viaţa Bisericii «din cetate»“, a declarat arhim. Teofan Mada, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Aradului.

Proiectul „Hristos în cetate“ face parte dintr-un parteneriat între Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad şi Arhiepiscopia Aradului, fiind coordonat de arhimandritul Teofan Mada şi Ana Maria Dragoş, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad. „Proiectul «Hristos în cetate» va continua pe tot parcursul anului calendaristic, următorul invitat fiind părintele Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ din Sibiu, pe data de 14 martie, cu o temă despre «Provocările tinerilor la adresa Bisericii», la care invităm cât mai mulţi participanţi. Proiectul este închinat Anului omagial euharistic 2014 în Patriarhia Română şi reprezintă o serie de meditaţii teologic-sociale privind condiţia omului contemporan. Sub acest generic cuprinzător şi revelator din punct de vedere spiritual, ne propunem organizarea de conferinţe publice cu teme din viaţa de zi cu zi, având ca lectori invitaţi personalităţi ale vieţii bisericeşti naţionale şi panortodoxe, clerici şi mireni angajaţi în viaţa Bisericii“, a mai pre­cizat arhim. Teofan Mada.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!