Transilvania
Conferinţă preoţească de toamnă în Protopopiatul Marghita

Conferinţă preoţească de toamnă în Protopopiatul Marghita

Pr. Nicolae Vesa, 19 Octombrie 2018

În prezenţa Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, preoţii parohi şi coslujitori, preoţii misionari şi de caritate, precum și ieromonahii de la așezămintele monahale din cadrul Protopopiatului Marghita, Eparhia Oradiei, s-au reunit miercuri, 17 octombrie, în cadrul Conferinţei preoţeşti pastoral-misionare de toamnă, cu tema „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”.

Conferinţa a fost pre­cedată de săvârşirea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum, în biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Marghita, de către un sobor de preoţi, iar lucrările conferinţei propriu-zise s-au desfăşurat tot în sfântul lăcaș.

Părintele Adrian Popovici, consilier economic, a prezentat referatul cu titlul „Roman Ciorogariu, făuritor al Marii Uniri în ținutul Crișanei și la poarta de vest a Transilvaniei”, întocmit de părintele profesor Alin Sonea, cadru didactic la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.

Protopopul locului, Călin Gheorghe Cotrău, a adresat cuvânt de mulţumire ierarhului, iar cuvântul de încheiere al conferinței i-a aparținut PS Episcop Sofronie al Oradiei care și-a exprimat bucuria întâlnirii, în cadrul con­ferinței de toamnă, cu clerul din Protopopiatul Marghita.

Ierarhul a vorbit despre perioada arhipăstoririi vrednicului de pomenire Episcop Roman Ciorogariu al Oradiei, subliniind jertfelnicia celui dintâi ierarh al reînființatei Eparhii a Oradiei, rod al Marii Uniri din 1918, „o per­sonalitate luminoasă, care și-a lăsat amprenta asupra vieții bi­se­ricești din Bihor până în zilele noastre”.

Nu în ultimul rând, PS Episcop Sofronie a adresat un îndemn părintesc către întregul cler al Protopopiatului Oradea de a continua și a intensifica misiunea pastorală, dar și de a spori activitățile culturale, catehetice, educaționale și filantropice din parohii.

De asemenea, ierarhul Oradiei a felicitat pe protopopul Călin Gheorghe Cotrău, parohul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Marghita, pentru lucrările realizate la monumentala biserică ridicată în ultimii ani în orașul Marghita, prin dragostea și jertfa dreptmăritorilor creștini marghiteni, sfânt lăcaș ce va fi târnosit de ierarh duminică, 21 octombrie, la o săptămână după praznicul Sfintei Cuvioasei Parascheva de la Iași.

După ce joi, 18 octombrie, a avut loc conferința preoților din Protopopiatul Tinca, vineri, 19 octombrie, la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, PS Episcop Sofronie va prezida reuniunea cadrelor didactice care predau disciplina religie ortodoxă în școli și licee din județul Bihor și a cadrelor didactice de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” și de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!