Transilvania
Conferinţă preoţească  în Protopopiatul Dej

Conferinţă preoţească în Protopopiatul Dej

Costinel Șoaită, 21 Iunie 2018

Preoții din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej s-au întrunit marţi, 19 iunie, în cadrul Conferinței preoţeşti de primăvară cu tema „Făuritorii Marii Uniri din  1918”. Conferinţa a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Conferinţa preoţească din Protopopiatul Dej a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii, în Biserica Parohiei Dej I, cu Hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din municipiul Dej. Apoi, în prezența IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a fost săvârșită o slujbă de mulțumire, la finalul căreia ierarhul i-a oferit părintelui pensionar Viorel Șuteu distincţia „Crucea Arhiepiscopală”, în semn de recunoștință pentru activitatea sa, din cei 58 de ani de slujire la Sfântul Altar.

Au urmat lucrările conferinței care s-au desfășurat, apoi, în sala de ședințe a Protopopiatului Dej.

În deschiderea conferinței, IPS Mitropolit Andrei a vorbit despre sărbătoarea Centenarului şi împlinirea idealului de unitate naţională: „Unitatea noastră naţională s-a realizat datorită darului lui Dumnezeu şi a fost posibilă pe temelia unităţii spirituale pe care românii o aveau. Românii din toate provinciile aveau aceeaşi credinţă, aveau aceeaşi nădejde, şi atunci unitatea s-a realizat”.

Conferința cu titlul „Făuritorii Marii Uniri din 1918” a fost susținută de către Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător ştiințific la Institutul de Istorie „Gheorghe Barițiu” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca.

„Unitatea este darul lui Dumnezeu, dar şi responsabilitatea noastră a tuturor. Să nu-i uităm pe cei ce s-au jertfit pentru realizarea acestui act măreț al Unirii și să transmitem urmașilor responsabilitatea pe care o avem față de patria noastră și față de biserica strămoșească”, a afirmat, la final, protopopul Dejului, Ioan Buftea.

La această conferinţă, IPS Mitropolit Andrei a fost însoţit, de la Centrul Eparhial, de către părintele inspector Vasile Nemeş şi consilierul pe probleme de misiune şi protocol, arhidiacon Claudiu Ioan Grama.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!