Conferinţe dedicate României Mari, la UBB

Cristina Zamfirescu, 24 Ianuarie 2018

O serie de conferinţe dedicate Marii Uniri a fost inaugurată, luni seară, de rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Ioan Aurel Pop, şi de fostul ministru al educaţiei, profesorul clujean Liviu Maior. Conferinţele, care vor fi dedicate principalelor momente, personalităţi, idei care au contribuit la realizarea Unirii, vor avea loc pe tot parcursul anului şi sunt organizate în colaborare cu Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române. „Noi dorim să prelungim aceste conferinţe şi pe parcursul anului următor, când e centenarul universităţii româneşti, al Clujului şi al Transilvaniei. Dar, în acest an, vrem să facem în fiecare lună, până în decembrie, câte o conferinţă. Vor fi, de fapt, mai multe”, a declarat rectorul Ioan Aurel Pop, pentru Agerpres. Prima conferinţă din această serie, care s-a numit „De la principiile wilsoniene din ianuarie 1918 la Declaraţia de Independenţă de la Oradea din octombrie 1918”, a fost susţinută de profesorul Liviu Maior. Tema conferinţei este, potrivit specialiştilor, de mare actualitate, deoarece recent s-au împlinit 100 de ani de la celebrul discurs al preşedintelui american Woodrow Wilson, care a pus bazele reorganizării postbelice a Europei.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!