Oltenia
Conferinţe preoţeşti în Arhiepiscopia Craiovei

Conferinţe preoţeşti în Arhiepiscopia Craiovei

În perioada 10-24 mai, în Arhiepiscopia Craiovei au loc conferinţele pastoral-misionare de primăvară cu tema „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. Seria întâlnirilor a fost deschisă săptămâna trecută, pe 10 mai, când s-au întrunit preoţii din Protoieria Craiova Nord. La începutul acestei săptămâni, luni, 14 mai, preoţii din Protoieria Craiova Sud s-au întrunit în şedinţă de lucru în sala de festivităţi a Căminului „Renaşterea” din Craiova.

Preoţii din Protoieria Craiova Sud s-au reunit luni, 14 mai, în cea de-a doua din seria conferinţelor pastoral-misionare de primăvară, derulate de Arhiepiscopia Craiovei în perioada 10-24 mai 2018. Întrunirea, prezidată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Discuţiile au avut loc în sala de festivităţi a Centrului preoţesc „Renaşterea”. Aici a luat cuvântul preotul Ion Raţiu de la Parohia Tâmbureşti, care a prezentat referatul cu tema: „Unitatea de credinţă şi de neam, renaşterea, regăsirea şi reînvierea poporului român”. Au urmat întrebări şi dezbateri pe marginea subiectelor abordate.

„Credinţa în Sfânta Treime stă la baza unităţii noastre”

La finele întâlnirii, IPS Părinte Mitropolit Irineu a prezentat câteva concluzii referitoare la modul cum s-a manifestat unitatea noastră de credinţă şi de neam. „Când ne referim la unitatea de credinţă şi de neam trebuie să avem în vedere nu numai evenimentul istoric de la 1918, ci întreaga istorie a poporului român, care se caracterizează prin unitate în credinţă, în acţiune, în limba vorbită, în tradiţii şi obiceiuri şi în toate evenimentele principale la care Biserica a avut întotdeauna un rol major. Să nu uităm că Unirea de la Alba Iulia a fost cerută şi realizată în numele Preasfintei Treimi, luându-se astfel ca reper un lucru dogmatic, esenţial pentru viaţa noastră, pornindu-se astfel de la unitatea de credinţă şi de la faptul că toate bisericile noastre sunt construite în numele Preasfintei Treimi. Prin urmare, credinţa în Dumnezeu-Tatăl, în Dumnezeu-Fiul şi în Dumnezeu-Sfântul Duh a construit, a stat la temelia unităţii noastre, a sădit în noi dorinţa permanentă de a fi împreună, de a fi uniţi. O unitate care a pornit şi trebuie să pornească din interiorul nostru, din familia noastră creştină, o unitate care, dincolo de abordarea istorică, trebuie să se manifeste mereu în viaţa cotidiană, în toate relaţiile dintre noi”, a precizat IPS Părinte Mitropolit Irineu.

Conferinţele preoţeşti de primăvară din Arhiepiscopia Craiovei vor continua în această perioadă, după următorul program: marţi, 15 mai, s-au întrunit preoţii din Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, marţi, 22 mai, este programată conferinţa preoţilor din Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, şi joi, 24 mai, preoţii din protoieriile Târgu Jiu Nord şi Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj, se vor întâlni pentru a dezbate tematica anului omagial. Conferinţele vor începe la ora 10:00 şi vor fi precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!