Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Congres al Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră

Congres al Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră

Data: 31 Martie 2008

O delegaţie românească din care fac parte rectori şi prorectori va participa, în perioada 2-4 aprilie, la Kiev, la Congresul Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră, se arată într-un comunicat al Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT).

Congresul reuneşte rectori şi prorectori ai universităţilor membre ale Reţelei, cadre didactice şi specialişti din sectorul învăţământului superior, reprezentanţi ai ministerelor şi factorilor de decizie care contribuie la dezvoltarea activităţilor de cooperare academică din zona Mării Negre.

Delegaţia României va fi condusă de secretarul de stat în MECT, Remus Pricopie. Din delegaţie mai fac parte rectori şi prorectori din Universitatea Bucureşti, Universitatea „Ovidius“ Constanţa, Universitatea „Andrei Şaguna“ Constanţa, Universitatea Maritimă Constanţa, Universitatea „Dunărea de Jos“ Galaţi, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea Petrol şi Gaze Ploieşti, Universitatea Ploieşti.

Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră, iniţiativă a universităţilor româneşti, a fost înfiinţată în 1998 la Universitatea „Ovidius“ Constanţa.

În cei 10 ani de activitate, Reţeaua s-a dezvoltat devenind principalul cadru de cooperare interuniversitară din zona Mării Negre, la care participă, în prezent, peste 110 universităţi din zona Mării Negre, se precizează în comunicatul MECT.