Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Congres Național de Istorie a Presei din România, cu tema „Tradiții ale presei religioase din România”, desfășurat la UBB Cluj-Napoca

Congres Național de Istorie a Presei din România, cu tema „Tradiții ale presei religioase din România”, desfășurat la UBB Cluj-Napoca

Un articol de: Oana Rusu - 16 Ianuarie 2017

Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB), în colaborare cu Asociația Română de Istorie a Presei, Mitropolia Clujului, Maramure­șului și Sălajului și Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, organizează în perioada 31 martie – 1 aprilie 2017, al X-lea Congres Național de Istorie a Presei din România, cu tema Tradiții ale presei religioase din România.

În vederea organizării Congresului, s-a format un Consiliu ştiinţific, prezidat de Acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, Rectorul UBB, din componenţa căruia mai fac parte Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Preasfințitul Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, pr. prof. dr. Ioan Chirilă, preşedintele Senatului UBB, conf. dr. Cătălin Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Române de Istorie a Presei (ARIP), prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorector al UBB, vicepreşedinţii celor şase filiale ale ARIP, alte cadre didactice. Conferinţa inaugurală va fi susţinută de acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, şi se va intitula „Reflectarea în presa contemporană a trecutului românilor”.

Printre temele abordate la congres, sunt „Presa religioasă, de la începuturi până azi”, „Contribuţia unor personalităţi la dezvoltarea presei religioase. Presa ecleziastică, reper spiritual, ştiinţific şi cultural”, „Particularităţi culturale şi politice ale presei religioase. Limbajul presei religioase”, „Presa religioasă şi mediul on-line”, „Presa religioasă şi cenzura”. Lucrările acceptate pentru prezentare vor fi selectate printr-un proces de peer-review şi publicate ulterior într-un volum colectiv, la Editura Presa Universitară Clujeană, conform unui comunicat al UBB.