Consecinţa refuzului sacrului în viaţă

Violenţa faţă de aproapele este astăzi o realitate a societăţii româneşti, pe cât de evidentă, pe atât de dureroasă şi, deocamdată, fără elemente viabile de soluţionare. Transformările de ordin social, politic, economic, cultural şi al mentalităţilor, interminabila tranziţie au generat probleme noi, disfuncţii sociale şi comportamente individuale violente inimaginabile, care reclamă o urgentă abordare şi soluţii de redresare pe măsură.

Potrivit unui studiu privind violenţa în societatea românească în perioada 1990-2002, efectuat de un grup de cercetători de la Institutul Naţional de Criminalistică, "modificarea modului de formare şi redistribuire a veniturilor, polarizarea socială, extinderea fenomenului sărăciei, nesiguranţa locului de muncă, lipsa de perspective sunt numai câţiva dintre factorii care au afectat coeziunea socială şi au determinat amplificarea fenomenelor antisociale prin sporirea criminalităţii, cu recrudescenţă crescândă după 1990, la nivelul tuturor categoriilor de infracţiuni şi persoane. Formele de devianţă şi delincvenţă criminală manifestate în societate s-au caracterizat prin tipuri de infracţiuni noi, prin forme organizate, specializate şi profesionalizate. Infracţiunile cu violenţă contra persoanei înregistrează cazuri semnificative, care oferă motive serioase de îngrijorare".

Astăzi, cu siguranţă, aceste date actualizate ar confirma, la dimensiuni amplificate, veridicitatea şi dureroasa actualitate ale acestei realităţi.

Tăcerea societăţii căreia îi dăruieşti talanţii

Ne putem întreba, firesc, care sunt cauzele din pricina cărora cetăţeanul, aproapele nostru, nu mai poate trăi în siguranţă alături de semenul său şi ce măsuri ia societatea pentru ca el, confratele, să poată trăi în pace şi spera, să se poată ruga şi mântui. Ce îi răspunde societatea la astfel de întrebări? Nimic. O tăcere lungă şi apăsătoare îl pune în gardă pe cetăţean că ea, societatea căreia îi dăruieşti talanţii de la Dumnezeu, refuză să-i ofere răsplata, pentru că este coruptă, pentru că este rătăcită, pentru că violenţa, căreia îi cad zilnic pradă mii şi mii de confraţi, este consecinţa unui refuz al sacrului, al lui Dumnezeu. Restul nici mai contează, căci orice formă de exprimare ar lua justificarea violenţei va exclude, din start, intervenţia salvatoare a lui Dumnezeu.

Iată de ce nu trebuie să ne mai mirăm de ce se întâmplă în comunitatea din care facem parte. Fie că este vorba despre tâlhării, vătămări corporale, omoruri, tentative de omor, sinucideri, violenţă verbală, violenţă media, "factori exogeni" sau "endogeni" ai criminalităţii etc., toate, separat sau concomitent, ne duc departe şi ne înstrăinează de ceea ce înseamnă dragoste şi smerenie faţă de aproapele şi de ce spune Matei în Evanghelia sa: "Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut" (Matei 25, 40).

Să apărăm şi să preţuim darurile lui Dumnezeu

Până la urmă, Cel ce ne slujeşte şi ne îndeamnă la slujirea aproapelui, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, rezumă toate poruncile Sale la două: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău" şi "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Matei 22, 37-39). Iată de ce dragostea faţă de aproapele trebuie să fie însoţită de smerenie, nicidecum de mândrie care, mai devreme sau mai târziu, într-un context sau altul, va genera forme de violenţă.

Agresiunea faţă de aproapele, de cele mai multe ori, se manifestă, în mod paradoxal, în familie, celula vieţii pe pământ, cea mai veche comunitate umană întemeiată de Tatăl Ceresc după modelul tainic al Preasfintei Treimi. Pentru că, dacă acest model tainic va fi destrămat, restul construcţiei divine se va prăbuşi de la sine.

Biserica şi-a exprimat în repetate rânduri punctul de vedere cu privire la acest subiect. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel menţiona, în mesajul adresat la 13 decembrie 2008 participanţilor la Simpozionul "Violenţa în familie şi consecinţele ei sociale", că "noi trebuie să apărăm şi să cultivăm sfinţenia căsătoriei, solidaritatea familiei, demnitatea maternităţii, a filiaţiei şi fraternităţii şi să le privim ca fiind darurile lui Dumnezeu pe care trebuie să le preţuim. Familia adevărată se bazează pe dragoste, încredere şi ajutorare şi nu poate fi redusă la aspectul ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau cultural, ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende, pentru că are vocaţia de a fi în lume icoana iubirii divine, veşnice."

Cursuri pentru a învăţa să facem faţă situaţiilor neplăcute

"Violenţa reprezintă orice formă de abuz psihologic (emoţional, verbal, atitudinal) sau/şi fizic. Totodată, violenţa ar putea fi tradusă prin dorinţa imperioasă de a răni, de a face rău. Factorii care determină actele de violenţă sunt multipli: unii ţin de persoană, de atitudine, comportamente (frustrare, nevoia de control, atacul sau provocarea, durere, căldură, aglomeraţie, situaţie financiară nesatisfăcătoare etc.), alţii de familie sau anturaj, de

mijloacele media etc. Unii cercetători susţin că expunerea la acte violente duce într-o mai mare măsură la creşterea agresivităţii, în timp ce alţii afirmă că expunerea la acte de violenţă poate avea un caracter cathartic, reducându-se astfel nevoia individului de a adopta un comportament agresiv.

De cele mai multe ori, violenţa implică furie. De aceea, pentru a nu ajunge la acţiuni, comportamente pe care le poţi regreta, este nevoie de antrenament pentru a reuşi să-ţi păstrezi cumpătul. Cel mai uşor exerciţiu este concentrarea asupra gândurilor, emoţiilor, situaţiei care au dus către furia resimţită. De asemenea, discuţiile cu prietenii, familia sau colegii cu privire la emoţiile resimţite ajută mult la controlul furiei deoarece, dacă nu vorbeşti despre ceea ce te deranjează, sentimentul de furie se amplifică. În ceea ce priveşte măsurile ce trebuie luate la nivel guvernamental, aş sugera introducerea unor

cursuri încă din şcoala primară, în cadrul cărora copiii să înveţe să facă faţă situaţiilor neplăcute ce pot surveni la un moment dat în viaţa lor", ne-a declarat psiholog Iuliana Sandu, din cadrul Organizaţiei "Integration".