Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Consfătuiri anuale la Turnu Severin

Consfătuiri anuale la Turnu Severin

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Viorel Vlăducu - 28 Septembrie 2015

Profesorii de religie din județul Mehedinți s-au întrunit săptămâna trecută în cadrul consfătuirilor semestriale de toamnă. Activitatea s-a desfășurat în Sala „Mitropolit Nestor Vornicescu” a Centrului eparhial din Drobeta-Turnu Severin, în prezența Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Sala "Mitropolit Nestor Vornicescu" a Episcopiei Severinului și Strehaiei a găzduit joi, 24 septembrie, consfătuirea profesorilor de religie din județul Mehedinți. Dascălii de la școlile și liceele din județul Mehedinți au avut posibilitatea să se întâlnească din nou la începutul anului școlar cu PS Părinte Nicodim, pentru a primi arhiereasca binecuvântare și sfaturile duhovnicești potrivite începutului de an școlar, folositoare în misiunea de a le transmite celor mici învățătura de credință. Evenimentul a debutat cu o slujbă de Te Deum, după care PS Părinte Nicodim s-a adresat dascălilor mehedințeni și i-a îndemnat să fie mereu conștienți de misiunea grea pe care o poartă în cadrul unităților de învă­ță­mânt școlar. „Profesorul de religie trebuie să fie o oglindă vie a învățăturii evanghelice. El are datoria de a lucra permanent în ogorul Domnului, de a se osteni spre în­vă­ța­rea Cuvântului, de a fi permanent alături de cei ce caută să înțeleagă și să trăiască autentic lucrarea Bisericii. Datoria profesorului de religie este așadar să împăr­tă­șească prin propria sa trăire și viață darurile Mântuitorului Hristos. El este apostol și mărturisitor într-o lume plină de încercări, este formator de caractere și conștiințe pentru toți cei ce caută Împărăția lui Dumnezeu”, a spus PS Părinte.

Cu prilejul acestei întâlniri, dascălii de religie au vizionat un material video despre proiectele implementate de Patriarhia Română, susținute de Episcopia Severinului și Strehaiei. De asemenea, a fost prezentat profesorilor de religie prof. Mihai Corcodel, noul consilier cultural pentru tineret și în­vă­ță­mânt. În cadrul întâlnirii, profe­sorii au aflat și ultimele noutăți de la Consfătuirea Națională a inspectorilor de religie, care a avut loc la Oradea. În a doua parte a întâlnirii au avut loc discuții privind diferite aspecte organizatorice. Li s-au prezentat profesorilor de religie noua structură a anului școlar, programele școlare și concursurile din acest an. La întâlnire a participat și inspectorul de religie al ISJ Mehedinți, prof. Daniela Săftoiu. Au fost punctate și câteva aspecte legate de participarea elevilor la ora de religie.
Tot săptămâna trecută, profesorii de religie din Arhie­piscopia Craiovei s-au întâl­nit în ședință de lucru la Craiova și Târgu Jiu.