Consilierii locali au mărit taxa de căsătorie

Silviu Dascălu, 01 Iunie 2007

▲ Aleşii locali au decis, miercuri seara, ca ieşenii să plătească, în 2008, impozite locale pe imobile şi maşini mai mari cu 5%, iar taxele de acces la diferite instituţii ale primăriei, precum Baia Comunală, să fie cu până la 20% mai mari ▲ De anul viitor, proprietarii de teren intravilan cu anexe gospodăreşti vor plăti taxe cu aproximativ 33 de lei mai mari, iar pentru 1.000 de metri pătraţi în zona A a oraşului impozitul va fi de 701 lei, faţă de 668 de lei, în 2007 ▲ Pentru 2008, taxa pentru oficierea căsătoriei sâmbăta a crescut de la 69 la 74 de lei, iar taxa pentru oficierea căsătoriei duminica a devenit 194 de lei, faţă de 185, cât este în prezent ▲ În general, şedinţa de miercuri s-a remarcat prin glumiţe politice aruncate între PD şi PSD ▲

La şedinţa Consiliului Local municipal Iaşi de miercuri s-a stabilit ca taxele şi impozitele locale să fie majorate cu valoarea inflaţiei. Această creştere este de 5% faţă de nivelul taxelor de anul trecut.

Directorul economic al Primăriei, Victorel Lupu, afirmă că taxele şi impozitele vor fi majorate doar cu indicele de inflaţie. „Este nevoie ca anual să le majorăm pentru că bugetul local, de fapt, se constituie din veniturile acestea, care provin din impozite. Anul acesta, taxele locale vor creşte cu aproximativ 5%“, a declarat acesta.

O propunere interesantă a venit din partea consilierului democrat Tiberiu Brăilean. Acesta a declarat că municipalitatea ar putea renunţa la această majorare de 5% a taxelor locale. „Municipalitatea poate renunţa la această majorare. Noi nu putem folosi nici banii pe care îi avem. Propun să scutim populaţia de această creştere, ba chiar am putea renunţa total la taxe. Suma necheltuită de către primărie este aceeaşi cu suma încasată de la populaţie. Atunci de ce s-o mai încasăm?“, a afirmat, miercuri, consilierul Tiberiu Brăilean.

Cum se calculează impozitul pe o clădire

Impozitul pe locuinţe este calculat în funcţie de mai mulţi coeficienţi, aceştia find diferiţi de la un proprietar de casă la altul, chiar dacă este vorba de aceeaşi suprafaţă locuibilă şi sunt vecini.

Pentru calcularea impozitului, se ţine cont de vechimea construcţiei, materialele folosite, utilităţi, numărul de locuinţe deţinute, zona în care este amplasată casa precum şi numărul de nivele locuibile.

În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii. Valoarea impozabilă (în lei) se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a clădirii (mp) cu valoarea impozabilă corespunzătoare (lei/mp) titlului IX din legea 571/2003 actualizată. Valoarea impozabilă se ajustează funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, prin înmulţirea valorii determinate cu coeficienţii de corecţie următori: 2,50 pentru zona A; 2,40 pentru zona B; 2,30 pentru zona C şi 2,20 pentru zona D. Suprafaţa construită desfăşurată se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafaţa podurilor, care nu sunt utilizate ca locuinţă, şi suprafaţa scărilor şi teraselor neacoperite. În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente, coeficientul se reduce cu 0,10.

Valoarea impozabilă a clădirii se reduce funcţie de anul terminării, cu 20% pentru clădirea care are o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă şi cu 10% pentru o vechime cuprinsă între 30 şi 50 de ani, inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă.

În cazul clădirii utilizate ca locuinţă, a cărei suprafaţă depăşeşte 150 mp, valoarea impozabilă a acesteia se majorează cu câte 5% pentru fiecare 50 mp sau fracţiune din aceştia.

În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, din punct de vedere fiscal, anul terminării se consideră cel în care au fost finalizate aceste ultime lucrări.

Impozite duble pentru cei ce deţin cinci locuinţe

Dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majorează astfel: 15% pentru prima clădire, în afara celei de domiciliu; 50% pentru cea de-a doua clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu; 75% pentru cea de-a treia clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu şi cu 100% pentru cea de-a patra clădire şi următoarele, în afara celei de la adresa de domiciliu.

Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.

Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de 5%.

Impozitul anual pe clădiri, de până la 50 de lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe clădiri amplasate pe raza municipiului Iaşi, suma de 50 de lei se referă la impozitul pe clădiri cumulat.

De anul viitor, persoanele care deţin teren intravilan cu anexe gospodăreşti vor plăti cu aproximativ 33 de lei mai mult la mia de metri pătraţi. Astfel, în 2008, pentru 1.000 de metri pătraţi în zona A a oraşului, suma plătită va fi de 701 lei, faţă de 668 de lei, în 2007. În zona B, 538 de lei, faţă de 512 lei. Cei care au teren în zona C, vor plăti 374 de lei, faţă de 356 de lei, iar în zona D, 175 lde ei, faţă de 167 de lei.

Pentru un apartament cu o cameră, ieşenii vor plăti cu 3 lei mai mult faţă de anul 2007. Pentru un apartament cu două camere, taxa creşte cu 4 lei, iar pentru un apartament cu trei camere, ieşenii vor plăti aproape 8 lei mai mult faţă de anul trecut. Posesorii de automobile vor plăti taxe mai mari cu 2 până la 6 lei, în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului.

Majorarea taxelor de stare civilă

Tot în şedinţa de miercuri, consilierii locali au decis ca, începând cu anul 2008, ieşenii să scoată mai mulţi bani din buzunare şi pentru serviciile Stării Civile. Astfel, taxa pentru oficierea căsătoriei sâmbăta a crescut de la 69 de lei la 74, iar taxa pentru oficierea căsătoriei duminica a devenit 194 de lei faţă de 185, cât este în prezent. În schimb, taxa pentru procesarea dosarelor, altele decât cele de căsătorie, naştere sau deces, va fi, în 2008, la fel ca şi în prezent, respectiv 9 lei. De asemenea, taxele pentru utilizarea temporară a locurilor publice în pieţe, târguri, oboare sau talcioc rămân la acelaşi nivel ca şi în 2007.

Taxe mai mari pentru transportatori

Consilierii au fost de acord şi cu majorarea taxelor plătite de transportatorii în regim de transport în comun cât şi de taximetrişti. Astfel, autorizarea taxiurilor va costa 250 de lei pe an, faţă de 238, în cazul operatorilor, iar în cazul persoanelor fizice, taxa va fi de 101 lei, faţă de 96, cât este acum.

Pentru eliberarea de duplicate după autorizaţiile de funcţionare, taximetriştii vor trebui să scoată din buzunare 63 de lei, faţă de 60 de lei, cât este în prezent. Dacă taxele de intrare la ştrandul municipal vor rămâne la fel, cele de la Plaja Nicolina vor fi majorate cu până la 40%, respectiv de la 3 . la 4 lei. Celelalte servicii rămân la acelaşi preţ. Taxele de la Baia Publică vor creşte cu 20%.

Şedinţă presărată de glume politice

În general, şedinţa de miercuri s-a remarcat prin glumiţe politice aruncate între PD şi PSD. De la început, s-a remarcat, ca de obicei, consilierul democrat Tiberiu Brăilean care a făcut mai multe „glumiţe“ pe seama altor politicieni. Preferaţii săi au fost în această şedinţă social-democratul Cătălin Ivan şi liberalii Cristian Adomniţei şi Tudor Chiuariu.

În afara proiectelor aflate pe ordinea de zi, Tiberiu Brăilean a propus plenului ca, pe lângă regizorul Cristian Mungiu, să fie declarat „Cetăţean de Onoare“ al Iaşului şi ex-ministrul de Externe ieşean, Mihai-Răzvan Ungureanu, pentru întreaga sa activitate în această înaltă funcţie. „Aş mai vrea să se ofere trofeul «Zmeura de Aur» şi pentru cei doi aşa-zişi miniştri de la Justiţie şi Învăţământ (Tudor Chiuariu şi, respectiv, Cristian Adomniţei - n.r.)“, a propus Brăilean, după care a ţinut morţiş să-i ofere „copilului teribil al PSD-ului“, Cătă-lin Ivan, de Ziua Copilului, un cadou constând într-o maşinuţă de jucărie cu antenă, care „să-l ajute pe tânărul consilier în campaniiile din judeţ“!

În aceeaşi şedinţă, s-a aprobat trecerea stadionului din Copou în administrarea Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat a primăriei, până acum, de stadion ocupându-se Direcţia de Servicii Publice Municipale.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!