Repere şi idei
Conștiința lui Sașa

Conștiința lui Sașa

17 Martie 2017

Uneori, omul devine necredincios pentru faptul că acesta este unicul său scut împotriva propriei con­ști­in­țe. Astăzi vă relatez po­ves­tirea unui preot foarte inteligent, fin și cultivat din Paris, așa cum am gă­sit-o la fostul Mitropolit Antonie Bloom al Lon­drei. Cândva perso­na­jul a fost „ateu”, adică trăia fără Dumnezeu și se consi­dera prea elevat și inteligent pentru a-și permite să gândească despre con­vertirea la credință. A discutat mai apoi cu alt preot. Preotul fiind de la țară, fără cine știe ce studii deo­se­bite, care a emigrat din Rusia, după ce l-a ascultat mult timp, i-a spus doar două lucruri: „În primul rând, Sașa, nu este chiar atât de impor­tant faptul că tu nu crezi în Dum­nezeu - Lui nu I se poate în­tâmpla nimic de la asta, minunat însă este că Dum­nezeu crede în tine”. Iar în al doi­lea rând i-a zis: „Tu, Sașa, mergi acasă și gândeș­te-te, când anume ai pierdut cre­­dința, anume când ai avut ne­voie ca Dumnezeu să nu existe?”

Sașa a venit acasă și se gândea; era nedumerit de o astfel de pre­zentare a problemei: se aștepta la un discurs misionar sau la niște instrucțiuni pentru consultarea unor tratate. În loc de toate astea, două întrebări care-l chinuiau cumplit. După cum spunea mai târziu, el a căutat cauzele mai întâi în cunoștințele primite la Facultatea de Teologie din Paris, apoi în perioada prerevoluționară de la facultatea din Rusia, apoi altundeva și nicidecum nu putea găsi, până a ajuns la timpul când avea șase ani. Locuia într-un oraș din Rusia, era un băiețel drăguț, mergea la biserică în toate dumi­nicile și era considerat a fi un copil evlavios: intra, făcea semnul crucii, se oprea în mijlocul bi­se­ri­cii, în față, și se ruga lui Dum­ne­zeu. În fiecare duminică primea un bănuț, pe care era dator să-l pună în căciula cerșetorului orb aflat la intrare. Punea bănuțul și mergea la biserică cu senti­mentul că a săvârșit o faptă bună, i-a acordat orbului atenție și poate sta acum liniștit în fața lui Dumnezeu.

Odată, înaintea sărbătorilor de Paști, plimbându-se cu mama prin oraș, a descoperit un magazin unde a văzut un minunat căluț de lemn, care costa șase bănuți. A rugat-o pe mama să i-l cumpere, ea l-a refuzat, iar el a venit acasă foarte trist. Duminica următoare, pe când mergea la biserică, ajungând în fața cerșetorului, s-a gândit că, dacă nu-i va da de șase ori acest bănuț, și-ar putea cum­păra căluțul. Zis și făcut. A pro­ce­dat astfel de patru ori, iar a cincea oară s-a gândit: dacă ar fi să iau de la orb un bănuț, atunci voi cumpăra cu două săptămâni mai devreme căluțul. Și a furat de la orb bănuțul mult dorit. După care, intrând în biserică, a simțit că nu poate sta în față: dacă Dumnezeu îl va observa? S-a dus și s-a ascuns într-un colț al bi­se­ricii. Dădaca a venit cu el acasă și a povestit totul părinților acestuia, care au fost profund uimiți: până acum era mic, stătea în fața lui Dumnezeu, iar acum s-a adâncit în sine, viața lui în Dumne­zeu a devenit mai interiorizată, el caută un loc ascuns unde ar putea în tăcere și contemplare să fie cu Dumnezeu. Așa gândea mămica lui. Era o mămică destul de optimistă!

Iar Sașa simțea că situația se înrăutățește și că trebuie să se ascundă de Dumnezeu. Și iată că de la universitate a venit fratele său mai mare, încărcat de cunoștințe ateiste, care s-a apucat să-i demonstreze că, de fapt, Dumnezeu nu există. Și Sașa mi-a spus: M-am agățat de această idee. Dacă nu este Dumnezeu, atunci nu are nici o importanță dacă am furat bănuțul și nu am dat cele cinci monede cerșetorului. Acesta fost începutul „ateismului” său: învățătura despre faptul că Dumnezeu nu există, copilul a primit-o ca pe un colac salvator împotriva propriilor mustrări de conștiință. (Augustin Păunoiu, preluare din vol. „Despre ateism” - Mitropolitul Antonie al Surojului, traducere din limba rusă de Ludmila Tudos)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!