Actualitate religioasă
Criza familiei, un subiect fierbinte

Criza familiei, un subiect fierbinte

ştefan Mărculeţ, 24 Noiembrie 2011

La Biserica "Sfântul Nicolae" din Şcheii Braşovului a avut loc miercuri, 23 noiembrie, a doua conferinţă preoţească de toamnă din Arhiepiscopia Sibiului. Preoţii din protopopiatele Braşov, Bran-Zărneşti şi Săcele au discutat despre Taina Cununiei, iar un reprezentant al Consiliului Judeţean Braşov a propus încheierea unui parteneriat în domeniul social cu cele şase protopopiate din judeţ.

După prima conferinţă preoţească din această săptămână, organizată la Sibiu, la care preoţii din protopopiatele Sibiu, Mediaş, Avrig, Sălişte şi Agnita au discutat importanţa Tainei Cununiei în viaţa credincioşilor, a venit rândul preoţilor din judeţul Braşov să participe la conferinţa de toamnă dedicată celei de-a doua Sfinte Taine a familiei creştine. Simbol al oraşului Braşov, Biserica "Sfântul Nicolae" din Şchei a adunat toţi preoţii din parohiile care până odinioară făceau parte dintr-un singur protopopiat, găzduit de cetatea de sub Tâmpa.

Conferinţa a fost prezidată de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de protopopul de Braşov, părintele Dănuţ-Gheorghe Benga, protopopul de Bran-Zărneşti, părintele Gheorghe Colţea şi protopopul de Săcele, părintele Sorin Şerban.

În debutul întâlnirii, Mihai Pascu, director în cadrul Consiliului Judeţean Braşov, a prezentat un proiect de parteneriat între instituţia braşoveană şi cele şase protopopiate din judeţ. Colaborarea dintre Consiliul Judeţean (CJ) Braşov şi parohiile din judeţ are menirea de a crea o reţea socială, prin care oamenii ce doresc să doneze haine, alimente şi bunuri persoanelor aflate în nevoi să fie ajutaţi de preoţi şi reprezentanţii CJ Braşov. Se vor crea centre de colectare ale obiectelor donate, iar preoţii vor ajuta ca bunurile să ajungă la familiile care au disperată nevoie de ajutor.

Care este viitorul copiilor?

Cele trei referate prezentate în cadrul conferinţei au abordat tema din punct de vedere dogmatic, liturgic şi canonic. Primul referat a fost susţinut de pr. Vasile Goian, preot misionar în Protopopiatul Săcele, şi a cuprins o prezentare succintă a principalelor idei dogmatice din învăţătura ortodoxă despre Taina Cununiei. A doua prezentare a aparţinut pr. Ciprian Robu de la Parohia Blumăna XII, din Braşov, şi a avut o abordare liturgică. Ultimul referat a fost citit de pr. Ioan Manea, de la Parohia Tohanu Nou, Protopopiatul Bran-Zărneşti, şi a cuprins probleme canonice şi misionare.

"Am constatat, din referatele prezentate, că este o temă care ne preocupă în mod deosebit. Criza familiei ne determină să luăm o nouă atitudine şi să fim responsabili. Avem probleme şi în familiile preoţeşti şi există mult prea multe divorţuri, familii dezmembrate şi copii care suferă din inconştienţa părinţilor, a abandonului şi a lipsei de iubire dintre cei doi parteneri binecuvântaţi de Dumnezeu ca soţi şi soţie, tată şi mamă. Sperăm că Bunul Dumnezeu ne va ajuta ca, printr-o lucrare liturgică şi pastoral-misionară statornică şi consecventă, să ne ocupăm de toate familiile creştine, în aşa fel încât să oferim şansa copiilor din aceste familii să poate creşte şi să devină credincioşi buni ai Bisericii noastre", ne-a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!