An omagial
Contextul istoric şi teologic al redactării Crezului

Contextul istoric şi teologic al redactării Crezului

Conf. Daniel Benga, 28 Decembrie 2010

După prezentarea istoriei teologice a Crezului Niceean din 325 în ultimele săptămâni ale acestui an, începând cu acest număr vom dedica mai multe articole Simbolului Niceo-Constantinopolitan din 381, Crezul Ortodox al creştinătăţii, care vor apărea în fiecare zi de miercuri în "Ziarul Lumina".

După o primă introducere în contextul istoric şi teologic ce a condus la redactarea Crezului, vor urma mai multe articole dedicate unei comparaţii între Crezul de la Niceea şi Constantinopol, precum şi receptării ulterioare a Simbolului Constantinopolitan în ritualul baptismal, în Sfânta Liturghie, în calendarul Bisericii Ortodoxe (Sărbătorile Sfinţilor Părinţi de la Sinoadele I şi II ecumenice), precum şi în iconografia ortodoxă.

Rămăşiţele ariene, precum şi neliniştile teologice provocate de pnevmatomahi (luptători împotriva Sfântului Duh), au condus pe cei doi cezari, Graţian (373-383) al Occidentului şi Teodosie (379-395) al Orientului la convocarea a două sinoade regionale separate, pentru anul 381, aşa cum s-a obişnuit la Sardica/Philipopolis (342) şi Rimini/Seleucia (359). În cele din urmă, sinodul occidental de la Aquileea s-a desfăşurat după cel de la Constantinopol, care a avut loc în lunile mai-iulie 381, abia în luna septembrie a aceluiaşi an.

Convocarea Sinodului de la Constantinopol (381)

Nu ne aflăm din nefericire în posesia scrisorii de convocare a Sinodului din Constantinopol 381, dar se poate deduce că iniţiativa a venit din partea împăratului Teodosie, probabil sub influenţa lui Meletie al Antiohiei, liderul grupării niceene după moartea Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie 379), care se afla din ianuarie 381 în capitala imperială. Cele două motive decisive pentru convocarea sinodului au fost: un răspuns definitiv şi ecumenic (chiar dacă limitat doar la partea de Răsărit a imperiului) dat pnevmatomahilor, precum şi stabilirea episcopului canonic al Constantinopolului, după ce o grupă de episcopi egipteni a hirotonit episcop de Constantinopol pe filosoful Maxim Cinicul, într-o noapte din vara anului 380, în timp ce Sfântul Grigorie Teologul ocupa deja acest scaun.

Acestor probleme inţiale li s-au adăugat şi altele neprevăzute la începutul sinodului: alegerea unui succesor pentru Meletie al Antiohiei decedat în mod neprevăzut în timpul lucrărilor sinodale; alegerea urmaşului Sfântului Grigorie Teologul pe tronul Constantinopolului, după retragerea acestuia din scaun, şi rezolvarea unor probleme disciplinare şi administrative.

Deşi i-a primit în mod festiv pe sinodali (Cf. Teodoret de Cyr, Istoria bisericească, V, 7, 2-3, PSB, vol. 44, p. 206), asemeni lui Constantin, Teodosie nu s-a amestecat direct în lucrările sinodale, ci a lăsat conducerea dezbaterilor în seama episcopilor, iar sinodul a fost prezidat pe rând de Meletie al Antiohiei, Grigorie de Nazianz şi Nectarie al Constantinopolului.

Numărul participanţilor

În ceea ce priveşte lista participanţilor, s-a remarcat faptul că numărul de 150 de părinţi, păstrat în documentele bisericeşti din secolele IV-V, este, după cercetările moderne, întru totul corect. Numele episcopilor semnatari ai hotărârilor sinodului s-au păstrat printre alte documente şi în două manuscrise din Patmos, publicate de C. H. Turner în 1914, unde există 145 de semnături (Cf. C. H. Turner, "Canons attributed to the Council of Constantinople, A.D. 381, together with the Names of the Bishops, from two Patmos MSS", în: The Journal of Theological Studies, XV (1914), pp. 161-178, listele participanţilor în limba greacă la paginile 168-170). La acestea se adaugă însă alţi episcopi menţionaţi ca fiind prezenţi la sinod de alte surse contemporane. De asemenea, nu sunt amintiţi episcopii egipteni, care au sosit mai târziu la sinod, precum şi episcopii pnevmatomahi în număr de 36, conduşi de Elesius de Cyzic şi Marcian de Lampsaca, care au părăsit şedinţele înainte de încheierea sinodului. Lucrările se pare că s-au desfăşurat în catedrala Sfinţilor Apostoli.

Teologi de seamă ai Bisericii

Printre teologii de seamă ai Sinodului II Ecumenic se numără personalităţi bine cunoscute ale vremii: Meletie al Antiohiei, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Pelaghie de Cezareea Palestinei, Timotei al Alexandriei şi Dorotei de Oxyrhynchos, Sfinţii Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa, ambii din Capadocia, Eladie al Cezareii Capadociei, Amfilohie de Iconium, bunul prieten al Sfântului Vasile cel Mare, Evloghie al Edessei din provincia Osroene, Diodor de Tarsul Ciliciei, Ascholios al Tesalonicului, Acaciu de Beroea, Gelasiu de Cezareea Palestinei şi mulţi alţii. Trebuie să remarcăm supremaţia teologică a capadocienilor, precum şi filiaţia teologică şi spirituală vasiliană a multora dintre participanţii la sinod.

Într-o listă sinodală siriană este menţionată şi prezenţa lui Gerontius sau Terentius de Tomis, ca reprezentant al episcopilor din Scythia. În edictul imperial din 30 iulie 381, care confirmă hotărârile Sinodului II Ecumenic ca legi imperiale sunt numiţi episcopii care ţin dreapta credinţă în Preasfânta Treime şi cu care toţi ceilalţi ierarhi trebuie să rămână în comuniune, între care şi "Terenntius, episc(opus) Scythiae" (Codex Theodosianus XVI, 1, 3 apud Adolf Martin Ritter, Das Konzil von Konstantinopel und sein Symbol..., p. 128, nota 2). Deoarece toţi ceilalţi episcopi menţionaţi în edict au fost prezenţi la Sinodul II Ecumenic, acest document constituie atât confirmarea prezenţei lui Terentius de Tomis la sinod, precum şi a ortodoxiei credinţei sale şi a aprecierii de care se bucura printre ceilalţi episcopi.

Trebuie remarcat faptul că doar o parte dintre episcopii răsăriteni au participat la sinod, iar Apusul nu a fost reprezentat, în afara prezenţei lui Ascholios de Tesalonic alături de câţiva episcopi din dioceza Macedonia. Marea majoritate provenea din provincia "Oriens", cu capitala bisericească în Antiohia. Tocmai această reprezentare, credem noi, a determinat o receptare treptată a hotărârilor acestui sinod, dar în cele din urmă receptarea de către Biserică este mai importantă decât reprezentarea exhaustivă a tuturor sediilor episcopale. Aceasta conferă de fapt caracter ecumenic unui sinod, iar recunoaşterea ecumenicităţii Sinodului II Ecumenic s-a impus definitiv în cadrul Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon (A se vedea şi comentariile lui Reinhard Staats, Das Glaubensbekenntnis von Nizäa-Konstantinopel. Historische und theologische Grundlagen, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 1996, pp. 36-39).

Ordinea dezbaterilor sinodale

Adolf Martin Ritter a stabilit în teza sa de doctorat dedicată Sinodului II Ecumenic ordinea dezbaterilor sinodale astfel: recunoaşterea Sfântului Grigorie ca episcop al Constantinopolului; moartea lui Meletios şi dezbateri cu privire la succesiunea sa; dezbaterile şi încercarea de unire cu macedonienii pnevmatomahi; redactarea canoanelor; retragerea Sfântului Grigorie din sinod şi din capitala imperială şi hotărâri finale. În serialele următoare ne vom mărgini doar la redactarea Simbolului Niceo-Constantinopolitan. (Va urma)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!