Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Mesaje și cuvântări Cooperarea dintre Familie, Școală și Biserică în educație

Cooperarea dintre Familie, Școală și Biserică în educație

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Mesaje și cuvântări
Data: 05 Septembrie 2015

La începutul noului an școlar, adresăm elevilor, părinților și cadrelor didactice părintești binecuvântări și gânduri de încurajare pentru o nouă activitate.

Întrucât bazele educației se pun în familie, este esențial ca părinții, bunicii și rudele elevilor să conștientizeze rolul major pe care îl au în formarea personalității acestora și mai precis în formarea caracterelor, în promovarea valorilor perene sau permanente și în protejarea copiilor de anturajele nocive și de unele influențe negative ale internetului.

Dacă bazele educației se pun în familie, școala are rolul de a continua actul educativ, atât prin oferirea unui bagaj informațional riguros, cât mai ales prin formarea personalității depline a elevului, dornic să participe la viaţa comunității prin calități reale și spirit creator, deoarece informarea, fără o formare spirituală a omului, nu dezvoltă persoana ca ființă comunională şi relațională. Așadar, educația integrală, în adevăratul sens al cuvântului, presupune şi o formare în spiritul comuniunii, inclusiv conștientizarea apartenenței la o comunitate de oameni meniți să se dezvolte, să lucreze și să progreseze împreună în demnitate şi creativitate.

Respectul de sine și respectul față de ceilalți reprezintă valori fără de care o societate nu se poate dezvolta în mod armonios. Părinții și profesorii trebuie să valorifice talanții fiecărui copil, să îl învețe că este capabil și valoros ca persoană unică și irepetabilă creată după chipul lui Dumnezeu. Fiecare elev trebuie încurajat să își pună în valoare darul său unic primit de la Dumnezeu, dar și să respecte darurile sau talentele celor din jurul său. De asemenea, buna cuviință şi respectul față de părinții care l‑au crescut și față de educatori, învățători şi profesori trebuie cultivate, nu ca o obligație, ci ca pe o lumină a sufletului frumos, ca o recunoştinţă faţă de cei care își dedică întreaga viață creșterii, educării și formării copiilor şi tinerilor.

Biserica, prin rolul ei educaţional şi călăuzitor de veacuri, dorește să vină în întâmpinarea nevoilor societății, constituindu‑se într‑un reper spiritual și un sprijin moral atât în vremuri bune, cât şi în situaţii de criză. Amalgamul de stimuli, de evenimente, de false valori promovate adesea ca modă a zilei pot dezorienta familiile, dar și școala. De aceea, rolul Bisericii este acela de a promova valorile permanente și reperele autentice verificate în timp îndelungat.

Astăzi, într‑o lume confuză, Biserica este chemată să ofere o lumină spirituală asupra problemelor majore ale societății. Iar aceasta mai ales pentru că Biserica este o comunitate umană centrată pe o comuniune spirituală divino‑umană, ce transcende
timpul şi spaţiul, deoarece ea este Trupul tainic al lui Hristos, „Care ieri, astăzi şi în veci este Acelaşi” (Evrei 13, 8).

Astăzi, Familia, Biserica și Școala, ca factori educaționali decisivi, au responsabilitatea de‑a spori cooperarea în vederea educării și formării copiilor și a tinerilor pentru o viață armonioasă în familie şi în societate, dar şi pentru a deveni cetățeni ai patriei cerești, adică ai Împărăţiei cerurilor, deoarece scopul ultim al vieţii omului pe pământ este pregătirea sa pentru viaţa şi fericirea eternă în Împărăţia iubirii Preasfintei Treimi.

Anul 2015, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”, este un prilej pentru a pune din nou accent pe valențele creștine ale pedagogiei. Cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur privind educația copiilor sunt și vor fi mereu actuale, pentru că, deși vremurile se schimbă, firea omului, cu slăbiciunile, dar și calitățile sale, rămâne aceeași. „În vremea noastră – spunea Sfântul Ioan Gură de Aur – fiecare părinte își dă toată silința să instruiască pe copiii lui în meserii, în arte, în știință, în oratorie, dar nici unul nu se interesează cât de puțin să educe sufletul lor. Nu încetez a vă ruga cu lacrimi și a vă cere ca, înainte de toate celelalte, să dați copiilor voștri o bună educație. Dacă‑ți iubești copilul, arat‑o prin educația pe care i‑o dai”1. El spunea acestea înțelegând că educația nu înseamnă doar cunoaștere, ci şi formarea spirituală a omului sau cultivarea bunătății sufletului ca frumusețe a acestuia în relația lui cu semenii, cu societatea.

Ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască tuturor „Înțelepciunea care stă aproape de scaunul Său” (Înțelepciunea lui Solomon 9, 4) și să ne ajute să insuflăm elevilor doritori și iubitori de cunoaștere bucuria de‑a învăţa, dar și bucuria de a deveni, printr‑o educație sănătoasă, oameni demni şi onești, harnici şi darnici, în această viață pământească și cetățeni luminați ai Împărăţiei cerurilor.

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Mesaj la începutul anului școlar 2015-2016

1 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre slava deșartă și despre creșterea copiilor, Editura IBMBOR, București, 2001, p. 400.