Editorial
Copacul versus crucea

Copacul versus crucea

Cătălin Sturza, 16 Septembrie 2018

Multă lume share-uiește pe Facebook un filmuleț cu ultima idee revoluționară: să înlocuim cimitirele de cruci cu cimitire de copaci.

„Tehnologia” funcționează în felul următor: „rămășițele pământești” ale oamenilor vor fi înmormântate la rădăcina unui puiet plantat după ce defunctul a fost pus în groapă; copăcelul se va hrăni din aceste „rămășițe”. În final, peste ani, în loc de cruci deprimante, vom avea păduri frumoase în cimitire; și chiar, punând mâna pe copacul sădit cândva, vom simți că intrăm cumva în legătură cu cel plecat din viața aceasta.

Inovația nu este, în fapt, o mare descoperire. Este doar vechiul panteism cu un nou aspect comercial; un nou cult al Mamei-Natură, bazat pe ideea că toți emanăm din și apoi ne topim în cercurile naturale. Cimitirul cu copaci ar fi, în acest sens, mai mult decât o frumoasă pădure, ar fi un templu al noului panteism care venerează Natura. Care ar fi, totuși, problema cu inovația de aici?

Problema este felul cum tratează acest panteism identitatea omului. Pentru creștin, rămășițele pământești țin încă de persoană. Ele nu sunt simple resturi pământești care se retopesc în natură, ci sunt rămășițele unei persoane și poartă, încă, amprenta existenței unei persoane.

Crucea de la căpătâiul mormântului este un simbol identitar fundamental. Ea nu spune doar: sunt creștin. Ea spune: cred în Înviere și în viața veșnică promisă de Iisus Hristos; și, mai mult, cred că voi învia cu trupul. Desigur, nu cu trupul acesta care putrezește aici, deși și acest trup ține de identitatea mea – dar cred că voi avea o viață veșnică, alături de Iisus Hristos, în trup.

Așadar, un cimitir de cruci este deprimant doar pentru cei care nu înțeleg care este mesajul creștin – și care este promisiunea fundamentală a Creștinismului. Promisiunea fundamentală a crucii este Învierea, iar veșnicia fericită este răsplata oferită celor care și-au asumat crucea lui Hristos ca mod de viață. Ceea ce ne spune crucea de pe mormântul creștinului nu este: eu m-am topit în Natură. Ceea ce ne spune crucea este următorul lucru: eu mă odihnesc, temporar, aici, dar într-o zi voi primi de la Creatorul meu un nou trup, și dacă și tu îți vei asuma calea Crucii, cu siguranță că în acea zi ne vom întâlni în Împărăția lui Dumnezeu.

În plus, în multe cimitire (la țară și chiar în orașe), aproape de fiecare mormânt creștea câte un pom sau câte un arbust; găsim, chiar și în ziua de azi, multe sate și orășele în care cimitirele sunt adevărate grădini sau locuri unde întâlnim mulți copaci. Pomul nu trebuie să înlocuiască crucea – copacul și crucea pot foarte bine să coexiste. Nici în acest sens, ideea nu este nicidecum nouă; și nu este deloc revoluționară.

Totuși, într-un anumit fel, ideea îmi place: poate, pentru a re-creștina lumea de azi, e nevoie să ne întoarcem, întâi, la panteism și la păgânism. Doar în acest fel vor reuși unii să-și depășească disprețul sau chiar ura perpetuă față de Creștinism; care merg mână în mână cu refuzul permanent de a-i asculta, fie și pentru două minute, pe aceia care ne amintesc promisiunea fundamentală a Creștinismului, Învierea. Astfel, această idee ne-ar putea așeza poate pe drumul cel bun.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!