Lumina educaţiei
Copiii care dăruiesc speranţă prin spectacolul de la Teatrul Excelsior

Copiii care dăruiesc speranţă prin spectacolul de la Teatrul Excelsior

Pr. Eugeniu Rogoti, 10 Decembrie 2016

În data de 19 decembrie 2016, Teatrul bucureştean Excelsior va găzdui spectacolul „Întâmplări din muşuroi”, realizat de copiii care participă la atelierele Parohiei „Sfântul Nicolae”-Dintr-o Zi din București, sub oblăduirea părintelui Vasile Ioana. Fondurile obţinute din spectacol vor fi donate Fundaţiei „Hospice Casa Speranţei”, pentru copiii persoanelor care au avut nevoie de îngrijiri în această instituţie. Realizatorii spectacolului speră să aducă măcar câteva zâmbete pe buzele acestor micuți atât de încercaţi de greutăţi.

Spectacolul de teatru „Întâmplări din muşuroi” este realizat sub coordonarea părintelui diacon Nicolae Mogage de la Biserica „Sfântul Nicolae”-Dintr-o Zi şi durează 40 de minute. Textul original al piesei şi muzica au fost scrise chiar de părintele Nicolae, iar costumele şi decorurile realizate în cadrul atelierelor parohiale - de către copii, tineri şi adulţi apropiaţi bisericii.
Părintele Nicolae Mogage ne-a declarat că „este foarte frumoasă atmosfera care se creează la repetiţii, unde copiii se bucură să se întâlnească, să se împrietenească şi să se joace de cât mai multe ori. Atunci când află că mai au doar o repetiţie sunt dezamăgiţi, pentru că vor să se întâlnească mai des. Copiii noştri s-au familiarizat foarte uşor cu ideea că din munca lor sunt ajutate alte persoane şi majoritatea copiilor care joacă în spectacol participă şi la ateliere, unde confecţionează diferite obiecte care sunt vândute tot pentru a-i ajuta pe alţii. Acum doi ani am fost cu cadouri la casa de copii din localitatea Greaca, anul trecut am oferit ajutor unei familii nevoiaşe, iar anul acesta vom merge din nou la Greaca. După spectacolul pe care l-am jucat anul acesta, în data de 6 iunie, copiii au văzut pe scenă fetiţa pe care au ajutat-o prin fondurile obţinute, au fost impresionaţi şi, în acelaşi timp, s-au bucurat foarte mult. Acum ei sunt şi mai responsabili, tocmai pentru că ştiu că-i ajută pe alţii din munca lor.”

Spectacolul ilustrează, într-o viziune cu totul originală, viaţa dintr-un muşuroi de furnici, cu evenimentele cotidiene, cum ar fi dobândirea hranei, şcoala furnicilor, mersul în şir, imnul furnicesc şi altele. Sunt prezentate şi evenimente mai puţin plăcute, cum ar fi îmbolnăvirea unei furnici, ca să se înţeleagă cum poate fi ajutată o persoană aflată în dificultate. Textul piesei este completat de poezii amuzante şi compoziţii muzicale inedite. Toate acestea alcătuiesc un spectacol dinamic şi plin de voioşie, pe seama vârstei şi sufletului copiilor.

Doamna Mirela Nemţeanu, directorul executiv al „Hospice Casa Speranţei”, ne-a declarat următoarele: „Invităm la Teatrul Excelsior pe copii şi pe părinţii lor să vadă un spectacol vesel şi educativ, jucat de 19 copii talentaţi pentru a-i ajuta pe copiii aflaţi în îngrijirea noastră. Adresăm călduroase mulţumiri Bisericii «Sfân­tul Nicolae»-Dintr-o Zi, copiilor şi părinţilor din cadrul parohiei pentru această iniţiativă, dar şi celor care vor fi alături de noi în seara zilei de 19 decembrie, la Excelsior”.

Accesul la spectacol se poate face în schimbul unei donaţii de 40 de lei, după rezervarea locurilor pe pagina de internet ove.ro sau pe pagina de evenimente din Facebook. De asemenea, locurile pot fi rezervate la numărul de telefon 0728.280.809.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!