Biserică şi societate
Copiii, victime ale carierei profesionale a părinţilor

Copiii, victime ale carierei profesionale a părinţilor

Dumitru Manolache, 22 Iunie 2010

Mutaţiile economice, sociale, culturale, politice cu care se confruntă familia la începutul mileniului al III-lea fac din această instituţie fundamentală una dintre cele mai încercate victime ale societăţii moderne. În relaţia carieră profesională - familie, cel mai mult au de suferit copiii, iar problematica acestui binom pare a nu-şi găsi rezolvarea în politicile familiale actuale promovate de autorităţile statului. Va dispărea familia tradiţională, completă (părinţi şi copii), ca uniune sfântă indestructibilă? Suntem conştienţi de gravitatea acestei provocări?

De fiecare dată când se discută despre carieră şi familie, copiii sunt plasaţi pe ultimul loc, la capitolul "consecinţe", fie că e vorba despre aspectul "programării" apariţiei lor într-o căsnicie, fie că se discută despre "piedicile" pe care aceştia le reprezintă în procesul împlinirii profesionale a părinţilor.

Nesiguranţa locului de muncă, şomajul, lipsa unei locuinţe etc. sunt numai câteva cauze care îndepărtează perspectiva unei căsătorii, iar în cazul tinerelor familii amână conceperea unui copil. Pentru ca pericolul să fie şi mai evident, societatea românească a importat din Occident aşa-zisele "forme sociale inovatoare", moderne, care ameninţă să ia locul familiei diminuând şi mai mult natalitatea: concubinajul, familia monoparentală, căsătoriile între persoane de acelaşi sex, contracepţia, celibatul cu tendinţe libertine, avortul. Lor se adaugă ascendenţa ratei divorţurilor care afectează grav existenţa copiilor. Aceste ultime forme de rătăcire le întâlnim, mai ales, în rândul "vedetelor" care pun înaintea familiei, a copiilor, "carierele" lor profesionale efemere, aducătoare de "glorie", pentru că aşa este... moda!

În ţara noastră însă, cei mai mulţi copii care suferă din cauza "carierei profesionale" sunt cei care au fost abandonaţi, într-o formă sau alta, de către părinţii plecaţi la muncă în străinătate, obligaţi, în mare parte, de situaţia dezastruoasă a economiei româneşti, care nu le mai asigură posibilităţi de subzistenţă, lor şi familiei lor. În această situaţie sunt peste 350.000 de copii, conform ultimelor date statistice oferite de UNICEF, 7% dintre ei având vârste cuprinse între 0 şi 18 ani. În afara acestora, alţi 400.000 de minori s-au confruntat, cel puţin o dată în viaţă, cu problema lipsei părinţilor. Din altă perspectivă, 157.000 de copii români au taţii plecaţi în străinătate, 67.000 trăiesc fără mamele lor, care au emigrat, şi 126.000 au ambii părinţi plecaţi din România. În 21% din aceste cazuri, copiii nu-şi văd taţii între 2 şi 4 ani, iar 28% o perioadă mai lungă. Printre aceşti copii, unii au vârste cuprinse între 2 şi 6 ani.

Contactul cu copiii poate diminua sentimentul abandonului

Abandonarea copiilor din cauza plecării părinţilor la muncă în afara ţării, ca formă alterată de împlinire profesională, poate avea consecinţe dramatice pentru evoluţia acestora. Anxietatea, abandonul şcolar, tristeţea, melancolia, apatia, depresia nervoasă, manifestările agresive, recurgerea la droguri şi chiar sinuciderea sunt câteva dintre aceste teribile urmări. "În momentul în care copilul se desparte de părinţi, la o vârstă fragedă, există riscul ca el să se simtă abandonat, mai ales dacă nu i se explică motivele pentru care trebuie să rămână singur, în grija unuia dintre părinţi, ori a unei rude apropiate, sau dacă această decizie nu este luată şi cu acordul lui. Relaţia părinte-copil în aceste situaţii este mult mai delicată, pentru că şi părinţii, la rândul lor, se simt vinovaţi că-şi lasă singuri copiii. De aceea, ei încearcă să le cumpere afectivitatea cu banii sau cadourile trimise, sperând astfel să scape de propria lor vinovăţie.

Situaţia nu va scăpa de sub control dacă plecarea pentru "împlinirea carierei profesionale" a părinţilor, pentru asigurarea viitorului copiilor, se face în urma unui acord comun cu aceştia, dacă păstrează cu ei o permanentă legătură, fie şi telefonică. Simţindu-se securizaţi, copiii vor avea o evoluţie normală. Deci, pentru a nu se deteriora relaţia părinţi-copii, în situaţia despre care discutăm, este absolut necesar să nu se piardă contactul cu aceştia, să se stabilească ziua, chiar şi ora la care pot discuta la telefon", ne-a declarat psihologul Iuliana Sandu de la Asociaţia "Integration".

Scopul constituirii familiei este naşterea de copii

În noua configuraţie socială de la noi, se poate afirma, hazardat sau nu, că familia este în pericol a nu mai reprezenta o uniune sfântă, indestructibilă, întrucât ea se poate dezorganiza şi reconstitui după alte legi decât cele fireşti. În acest mod, se eludează învăţătura Sfintei noastre Biserici, care spune că cea dintâi familie s-a întemeiat în Rai, având ca preot şi martor pe însuşi Dumnezeu. "Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul..." (Facerea 1, 27-28). Totodată, se ignoră însuşi scopul constiturii familiei - naşterea de copii, spre înmulţirea neamului omenesc şi a credincioşilor Sfintei Biserici şi se anulează însemnătatea ei pentru viaţa morală, întrucât familia este "răsadniţă de virtuţi şi izvor de întărire morală. În sânul ei îşi primeşte copilul primele îndrumări de viaţă, care îi rămân întipărite în suflet pentru totdeauna. Căci, dacă temelia bunei creşteri a copilului este dragostea şi înţelegerea firii sale, lucrul acesta se face mai întâi şi cel mai bine în familie. Numai părinţii au dragoste faţă de copiii lor în măsura cea mai mare şi numai ei au prilej potrivit şi îndelungat să înţeleagă deplin firea fiecărui copil al lor", cum se spune în Catehismul Bisericii noastre Ortodoxe.

"Fără credinţă, oamenii pierd sensul adevărului vieţii"

Criza familiei şi degradarea vieţii de familie, pe fondul creşterii insecurităţii generale şi a confruntării cu schimbări multe şi bruşte, într-un interval de timp foarte scurt, îngrijorează şi preocupă Biserica Ortodoxă Română.

În mesajul adresat credincioşilor ortodocşi români, cu prilejul Duminicii Familiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arăta: "Criza familiei de azi poate fi depăşită cu ajutorul şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu-Creatorul... Trebuie să-L rugăm pe Hristos, să-I spunem Lui ce lipseşte cu adevărat familiei astăzi şi să spunem familiei creştine în criză să ceară ajutorul lui Hristos şi al Maicii Domnului, în organizarea însăşi a vieţii conjugale... În al doilea rând, trebuie să susţinem efortul Bisericilor de a apăra familia naturală, tradiţională, universală, şi de a rezista în faţa unor "modele" noi de familie, în care relaţia normală bărbat-femeie este considerată a fi ceva depăşit. În al treilea rând, este necesară intensificarea cooperării dintre stat şi Biserică în toate domeniile care privesc activitatea socială, educaţională şi culturală referitoare la familie, deoarece matricea creştină a Europei nu poate fi smulsă din structura omului european, chiar dacă este ignorată de acesta. De aceea, Patriarhia Română a susţinut constant păstrarea orei de religie în programa şcolară, pentru că fără credinţă oamenii pierd sensul adevărului vieţii... Educaţia religioasă îl învaţă pe copil şi pe tânăr iubirea de Dumnezeu şi de oameni, credinţa, speranţa, solidaritatea, dreptatea, precum şi recunoştinţa faţă de părinţi şi faţă de binefăcători, dărnicia şi hărnicia, sfinţenia vieţii, valoarea eternă a fiinţei umane, sensul existenţei, binele comun şi frumuseţea sufletului generos. Ea îi oferă copilului o perspectivă ortodoxă asupra vieţii, adică un mod de a înţelege lumea şi viaţa, de a formula raţionamente cognitive şi judecăţi morale..."


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!