Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Copilăria altfel la centrul din Recaș

Copilăria altfel la centrul din Recaș

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 15 Martie 2016

„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi Împă­răţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” (Marcu 10, 14-15). În lumina acestor cuvinte, aflându-ne la Centrul Școlar pentru Educație In­clu­zivă „Constantin Păunescu” din Recaș, județul Timiș, am trăit emoția unui adevăr paradoxal: un copil al nimănui devine, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, fiul tuturor.

Vizitarea unui centru școlar pentru edu­cație incluzivă este un demers jurnalistic aparte, emoționant. Gândești - sub presiunea agresivă a unor șabloane sau a unor subiecte uneori insuficient documentate, tendențios prezentate, induse de media - că-ntr-un asemenea loc ai putea descoperi infernul. La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Păunescu” din Recaș însă, noi am găsit alt­ceva: 54 de profesori care se ocupă de 192 de copii, săli de clasă luminoase, aerisite, o conducere competentă care, înainte de toate, știe că nimic pe lume nu se poate realiza fără ajutorul lui Dumnezeu. Și, chiar dacă aici ajung copii din medii ostile, ei reușesc, în mare parte, să se integreze social și să înțeleagă ceea ce spunea scriitorul american Rober Brault: „Lumea redevine nouă cu fiecare copil care intră în viața noastră”. O probează din plin exemplul unuia dintre acești copii.

O altfel de comuniune

„Centrul deservește 192 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 21 de ani. 50 dintre ei provin din centrul de plasament, restul sunt cazuri sociale, sau copii cu cerințe educative speciale, în general copii care au părăsit învățământul general, orientați prin comisia județeană către asemenea centre de educație. Obiectivele noastre prioritare sunt: integrarea lor în societate, prin identificarea modalităților prin care ei să ajungă să-și îndeplinească, independent, toate nevoile odată ajunși adulți. Adică să-și poată întemeia o familie, să-și găsească loc de muncă, să realizeze tot ceea ce înseamnă viața unui adult care aparține unei societăți moderne și care, de-a lungul timpului, a suferit diferite modificări. În ultimii 15 ani, de când sunt directorul acestei instituții, colaborăm, în zona educației moral-civice, atât cu profesorii de religie, cât și cu diferite parohii, cum este, de exemplu, cea a părintelui Aurelian Milă, care are paraclisul în curtea centrului, sau cea a părintelui Emil Paven, preot la Parohia Recaș I, cu organizații și culte, precum cel baptist, penticostal și cu altele. Nu dorim altceva decât ca toți copiii care vin în această unitate să beneficieze de dreptul fundamental de a fi școlarizați și de a avea modele de comportament dezirabil. De a ști că nimic pe lumea asta nu se poate realiza fără ajutorul lui Dumnezeu. Tinerii din asemenea centre, care țin aproape de o parohie, de un cult creștin, pot face diferența între ce este bine și ce este rău. Cei mai mulți dintre aceștia reușesc să se realizeze. Adică, să se integreze social, să aibă un loc de muncă, să fie dezirabili din punctul de vedere al integrării lor în societate și în profesie. Suntem aici 54 de profesori care ne ocupăm de educarea acestor copii. Doresc să mulțumesc pe această cale măicuțelor de la Mănăstirea Timișeni, care an de an primesc, cu mare drag și mare deschidere, sub coordonarea profesorului Florin Vlad, copiii școlii noastre, de 1 Martie sau de Ziua mamei. E un alt fel de comuniune: cea între suflete care cred în Dumnezeu”, ne-a declarat doamna Mariana Heber, directorul centrului.

Mare este Dumnezeu!

Liliana Cașcaval, profesor titular de religie ortodoxă, ne-a vorbit despre ce înseamnă prezența lui Hristos în această familie în care copiii nimănui sunt, de fapt, copiii tuturor.

„Lucrez aici din 1998. Nu doresc altceva decât să sădesc o sămânță de credință în sufletul acestor copii. Și ei se bucură când mă văd. Avem în parteneriat multe proiecte cu Parohia Recaș II, cu părintele Aurelian Milă, la care copiii merg, se spovedesc și se împărtășesc. La un moment dat, am făcut o inimă din hârtie. Apoi i-am rugat pe copii să scrie pe ea cum văd ei ora de religie. Și ei au scris: «Ora de religie este ora de bucurie»; «Ora de cântec creștin»; «Ora în care zbor către Dumnezeu»; «Ora în care ne amintim mai mult de Dumnezeu». Așa am aflat cum împreună ne apropiem de Creator, cu fiecare secundă în care respirăm. Eu cred că mulți dintre acești copii, trecuți uneori prin experiențe dure de viață, sunt mai aproape de Dumnezeu. Pe Mile, spre exemplu, îl întâlnesc la o biserică din Timișoara, unde cântă în cor. Chiar dacă unii sunt suferinzi, ei ne învață pe noi cât de mare este Dumnezeu. Și aici l-aș numi pe Stin «al meu», cum îl numesc eu. Un alt copil din centru, căruia i-am dat și o diplomă pentru următoarea zicere: «Mare este Dumnezeu!» O expresie pe care o rostea părintele Cleopa, despre care eu le vorbisem copiilor. Ei bine, Stin mă salută, de fiecare dată, spunându-mi: «Mare este Dumnezeu!» Iar eu îi răspund: «Adevărat că mare-i Dumne­zeu!»”, ne mărturisește doamna profesoară Liliana Cașcaval.

Salvat de credință

Dintre toate experiențele de aici, poate cea mai tulburătoare este cea a profesorului Florin Vlad. Domnia sa a crescut și s-a format într-un asemenea centru.

„Sunt profesor de agricultură și biologie, dar predau și terapie educațională complexă și integrată, pentru că am făcut un curs postuniversitar în acest sens. Eu sunt un om care m-am împlinit, m-am realizat, pornind de la experiența similară trăită de mulți dintre acești copii. De aceea, acum îngrijesc, ca un părinte, doi dintre ei care, ca și mine, provin dintr-un mediu ostil, traumatizant. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că numai mila și harul Lui m-au adus în mijlocul lor. Am avut o viață necăjită. Mama a murit la tinerețe, iar tatăl meu, împătimit de alcool, a decedat și el. Pe mine, Dumnezeu m-a luat în brațele Lui și m-a făcut om. Când eram mic, cel care m-a ajutat cel mai mult a fost părintele Nicolae Mircian, din Bucovăț. Apoi, părintele Aurelian Milă, din Parohia Recaș II. Eu pot să le vorbesc copiilor despre Dumnezeu. Și lucrul acesta îl înțelegi numai atunci când pornești de foarte de jos”, mărturisește acesta.

„Fiecare copil vine pe lume cu mesajul că Dumnezeu nu este încă dezamăgit de oameni”, spunea scriitorul și filozoful indian Rabindranath Tagore, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1913. Fiecare copil de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Păunescu” din Recaș este dovada că Dumnezeu este prezent în această mare familie și că, încă, ne iubește...