Reportaj
Corabia pogorâtă din cer

Corabia pogorâtă din cer

Dumitru Manolache, 08 Septembrie 2010

După ce tocmai gustasem din tainica frumuseţe a Mănăstirii Chiroiu, din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, părintele protopop de Urziceni Bogdan Ionuţ Stancu, împreună cu care vizitasem câteva aşezăminte din această eparhie, a ţinut să trecem şi pe la biserica din satul vecin, Biţina, locul de suflet al Sfinţiei Sale. Ajunşi acolo, aveam să înţeleg de ce părintele şi alţii dintre cei care au mai trecut pragul acestei biserici simt nevoia să o revadă.

Străbăteam încet câmpia, minunându-mă de frumuseţea neimaginată a salbei de lacuri ce pare a înconjura ca o centură verde-albastră cătunul pierdut în taina salcâmilor.

Înaintam spre Biţina, sub apăsarea norilor hotărâţi să-şi verse oceanul de apă şi tunete peste colbul împietrit al câmpului, ascultând povestea satului şi a bisericii de aici spusă din inimă de părintele protopop. Şi mă tot minunam cum de rezistă nealterată această oază de linişte în mijlocul întinsului, la mai puţin de 40 de kilometri de Bucureşti, ferită de ochiul şi gesturile orăşeanului sălbăticit în pustiul de beton al Capitalei.

Despre Biţina nu se cunosc prea multe lucruri. Puţinele informaţii coboară satul în istorie cu câteva sute de ani în urmă. A fost şi a rămas un cătun pe care comuniştii au vrut să-l înece sub apele unui baraj ridicat pe râul Colceag, după modelul patentat mai jos, pe Mostiştea, la Codreni, Preasna, Săruleşti sau Gurbăneşti. Amintirile sunt tulburătoare: oameni care şi-au culcat singuri la pământ casele numai să nu dea satisfacţie anticriştilor, cimitirul netezit de lama buldozerelor, mutări disperate la Moviliţa şi la Bucureşti, înmormântări în satul vecin, spovediri în miez de noapte la copacul din faţa casei etc.

Biserica, răstignită de comunişti pe drugi de fier

Biserica din Biţina însă nu a putut fi învinsă. Au bătut-o miliţienii şi activiştii de partid în cuie, răstignind-o pe drugi de fier, au interzis slujbele, dar nu au putut-o îngenunchea. Două decenii s-au rugat oamenii pe la uşile ei zăvorâte, privind cu speranţă printre gratii altarul arestat. Datorită bisericii, cătunul nu s-a risipit de tot.

Localnicii cred că supravieţuirea satului lor şi a bisericii se datorează icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, descoperită pe la 1802 în ruinele fostei biserici. "Însemnările cu litere chirilice rămase prin cărţile de ritual arată că în acest sat încă de pe la 1775 exista biserică. La 1852, s-a pus temelia actualei biserici, care are formă de corabie, cu o singură turlă. Povestea acestei biserici, atât cât mai poate fi ea reconstituită, este tulburătoare. Se spune că stolnicul Nicolae Creţeanu, care tocase mare parte din averea familiei prin Europa, ar fi visat în conacul de la Biţina, trei nopţi la rând, icoana Sfântului Nicolae care îi spunea să caute fundaţia vechii biserici de pe moşia sa şi să ridice pe ea biserică nouă. Cu acel prilej ar fi fost descoperită şi icoana sfântului. Sătenii au făcut transporturile, au ajutat cu alte munci la ridicarea ei, dar când a fost să se scrie pisania, stolnicul a refuzat să-i treacă şi pe ţărani acolo. Aşa se face că şi astăzi, pisania a rămas incompletă. Supărat foc, acesta a refuzat să sfinţească lăcaşul şi l-a transformat în magazie de grâu. Abia în 1859, la 18 mai, biserica a fost finalizată şi sfinţită, purtând hramurile "Sfântul Nicolae" şi "Adormirea Maicii Domnului"", ne spune părintele protopop Bogdan Ionuţ Stancu.

Liniştea vindecătoare, ca un fagure de miere pus pe rană

Satul pare părăsit. Nimic nu mişcă. Nu latră nici măcar un câine.

Şi aşa, dintr-odată, iată-ne ajunşi în faţa bisericii, coborâtă în calea noastră direct din cer, ca o corabie în mijlocul unui ocean de clorofilă. La intrare, ne întâmpină nea Ion, paraclisierul, bucuros că îl vede pe părintele. De la el aflăm că satul este plecat, cu mic, cu mare, la seceriş, pentru că ploile ameninţă grâul. Citim deasupra uşii pisania neterminată: "În anul 1859, mai 18, s-a ridicat din temelie acest lăcaş, cu hramurile "Sf. Nicolae" şi "Adormirea Maicii Domnului" prin zelul şi cheltuiala..."

Înăuntru miroase a tămâie şi aer vechi de icoană sfântă. De altfel, aveam şi noi să ne închinăm la celebra icoană a Sfântului Nicolae şi să remarcăm cele două icoane vechi ale Maicii Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos din pronaos, despre care nea Ion spune că aşa le-a pomenit el de când se ştie şi tot la fel le-au pomenit şi moşii lui.

Respir aici adânc mirosul timpului de demult şi mă cuprinde o linişte şi o bucurie vindecătoare ca un fagure de miere pus pe rană.

"E o minune ce s-a întâmplat cu această biserică. După ce în ziua Pogorârii Sfântului Duh a anului 2005 am fost hirotonit pe seama acestei parohii de către vrednicul de pomenire părinte episcop Damaschin al Sloboziei şi Călăraşilor, am simţit că trebuie să muncesc, împreună cu aceşti minunaţi enoriaşi, la refacerea lăcaşului aflat în paragină. Să continui ceea ce începuse părintele Nicolae Iovan, ceea ce păstrase mama Zamfira, o mare credincioasă a parohiei, şi sătenii. M-am gândit la aceasta pentru că Parohia Biţina este misionară în acest sat, care avea în anii â90 vreo 50 de familii, iar în prezent până într-o sută, locuitori majoritatea bătrâni, cu pensii mici, care îşi duc traiul greu de pe o zi pe alta, singura lor bucurie fiind această biserică strămoşească. Aşa se face că, prin ajutorul primit de la Sfântul Nicolae şi de la creştini precum Florea Neculai, Aurelia Şurubaru, familiile Florica Jilăveanu, Doru Cioromela, Crişan Valer, Valentin Dunel şi al multor altora, am reuşit, după mai bine de jumătate de secol de suferinţă, să resfinţim acest sfânt lăcaş la 8 octombrie 2006", ne mărturiseşte părintele protopop.

Bucuria unui preot, din bucuria unei zile cu viscol

Părăsim Biţina pe un drum contorsionat ca rădăcinile unei buruieni, trezindu-ne deodată dincolo de zidul uitării, în plin câmp, unde în decembrie lupii urlă la lună. Aici, părintele protopop îmi povesteşte cum, într-o iarnă, înainte de a fi chemat în 2009 pentru a sluji în misiunea de protopop, i-au ieşit enoriaşii în întâmpinare, după un viscol, la şoseaua Bucureşti-Urziceni, curăţindu-i drumul de zăpadă pe câţiva kilometri. "Nu cred că există bucurie mai mare decât acest gest făcut de enoriaşii unei parohii, văduviţi atâţia ani de Sfânta Liturghie", îmi spune emoţionat părintele.

Mai privesc încă o dată spre Biţina, ca să-i mai respir aerul sfinţit de icoane şi bucuria trăită în mica biserică, gândind, la fel ca părintele protopop, că trebuie să revin în cătun, fie şi numai pentru a săruta încă o dată icoana Sfântului Nicolae.

"Biserica din Biţina nu a putut fi învinsă. Au bătut-o miliţienii şi activiştii de partid în cuie, răstignind-o pe drugi de fier, au interzis slujbele, dar nu au putut-o îngenunchea. Datorită bisericii, cătunul nu s-a risipit de tot. Localnicii cred că supravieţuirea satului lor şi a bisericii se datorează icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae."


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!