Corpul European de Solidaritate – voluntariat pentru câștigarea experienței profesionale în Uniunea Europeană

Alexandru Ojică, 22 Aprilie 2017

Propus de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul privind starea Uniunii din septembrie 2016, Corpul European de Solidaritate este, de fapt, o nouă oportunitate pentru tinerii ce-și doresc să-și găsească un loc de muncă în întreaga Uniune Europeană. În același timp, această inițiativă contribuie, alături de alte proiecte precum Erasmus+, la formarea unei adevărate conștiințe europene. „Solidaritatea este liantul Uniunii noastre. Tinerii din întreaga Uniune își vor putea oferi sprijinul, pe bază de voluntariat, acolo unde este cea mai mare nevoie de ajutor, pentru a răspunde unor situații de criză. Acești tineri își vor putea dezvolta competențele și vor dobândi nu doar o experiență profesională, cu și una umană, care este de neprețuit”, spunea președintele Jean-Claude Juncker în septembrie anul trecut.

În 7 decembrie 2016 a fost lansată platforma europa.eu/solidarity-corps, disponibilă în cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene. Propriu-zis, tinerii cu vârsta între 18 și 30 de ani pot participa efectiv la proiecte derulate în țările membre ale Uniunii Europene, fie la cele de voluntariat, fie la cele de natură profesională. Proiectele de voluntariat, ca parte a programului Erasmus +, se pot desfășura pe o perioadă între 2 și 12 luni. Partea profesională le va da tinerilor șansa de a obține un loc de muncă sau de a participa la stagii și programe de ucenicie, în diverse sectoare, elaborate treptat prin parteneriate cu organisme publice, ONG-uri și organizații comerciale. De exemplu, cei interesați se pot înscrie în activități precum: reconstruirea unei școli sau a unui centru comunitar devastat în urma unui cutremur, oferirea de sprijin solicitanților de azil nou-veniți, participarea la defrișarea vegetației din păduri pentru a preveni incendiile, lucrul cu persoane ce suferă de un handicap într-un centru de îngrijiri comunitare.

Voluntarii nu sunt plătiți pentru munca depusă, dar vor primi alte forme de sprijin, în funcție de programul UE care finanțează proiectul: deplasare către și de la locul de desfășurare a activității, cazare, masă, asigurare medicală, o mică sumă de bani pentru acoperirea cheltuielilor zilnice. Tinerii implicați în proiectele profesionale ale Corpului European de Solidaritate care vor primi un post de angajat vor semna un contract și vor fi plătiți în conformitate cu prevederile din legislația națională și din acordurile colective de muncă. În mod normal, ar urma să își acopere costurile de cazare și cheltuielile zilnice din salariul primit de la angajatori. Ei vor fi supuși legislației muncii aplicabile în țara în care lucrează. Persoanele participante la stagii și programe de ucenicie vor semna un contract de angajare și vor primi, în mod normal, o diurnă.

Până la 10 aprilie, la nivelul Uniunii Europene (inclusiv Marea Britanie) s-au înscris aproximativ 27.000 de persoane, peste 1.200 venind din România. Cei mai mulți candidați vin din Italia - 4.813 persoane, Spania - 3.838, Portugalia – 2.670, Germania – 1.751 și Franța – 1.388. Aceeași statistică ne arată faptul că 64,8% din totalul celor înscriși sunt femei, iar clasificarea după vârstă menționează că aproape jumătate - 49,4% - au între 21 și 25 ani.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!