Reportaj
Corul îngerilor de la Kilometrul Zero

Corul îngerilor de la Kilometrul Zero

Daniel Tomescu, 03 Mai 2011

Este duminică. În Biserica "Sfântul Gheorghe - Nou" din Bucureşti se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Glasurile puternice, pline, ale preoţilor sunt "acompaniate" de răspunsurile corului. Imnurile de slavă se înalţă spre bolţile sfântului lăcaş, vocile se distilează, apoi se contopesc într-un tumult care-ţi face pielea de găină.

Dacă închizi ochii şi-ţi încordezi auzul, aproape că uiţi unde te afli. Ai sentimentul că turlele bisericii s-au deschis şi că tu, credinciosul, te înalţi odată cu sunetele spre cer. Cântările îngerilor, îmi imaginez, sunt perfecte. Am însă convingerea că armoniile coralei din biserica de la Kilometrul Zero se apropie de perfecţiune.

Nişte artişti în strană

Membrii Coralei "Divina Armonie" cântă din strană. Cafasul Bisericii "Sfântul Gheorghe - Nou" este foarte mic, abia dacă ar încăpea în el 10-15 persoane. Or, în "Divina Armonie" sunt 40. Corul este grupat în absida din dreapta. Interpreţii sunt îmbrăcaţi în pelerine albe. Glasurile lor sună impecabil. Vocile sunt strunite cu profesionalism. Nimeni nu încearcă să iasă în evidenţă. Din când în când sunt momente solistice. Artiştii care le susţin se ridică în picioare. Se creează o stare de emoţie deosebită. Credincioşii care asistă la această Sfântă Liturghie ascultă înfioraţi. Corul îl "urmează" pe solist fie printr-un ison abia murmurat, fie prin accente de forţă, în care sopranele şi altistele, tenorii şi başii îşi adună glasurile într-un sunet complex şi impresionant. Uneori evoluează simultan doi, trei sau chiar patru solişti, prinşi parcă într-un dialog muzical.

Corala "Divina Armonie" a fost înfiinţată în noiembrie 1997, la iniţiativa economistului Ilie Ionel Ciuclea şi a soţiei sale, profesoara Paula Ciuclea. Iniţial, cei doi au vrut să creeze doar un cor bisericesc. Cu timpul însă, lucrurile au luat amploare şi "Divina Armonie" a început să cânte şi pe scene "laice". De asemenea, repertoriul coralei s-a extins, incluzând şi piese vocal-simfonice, arii şi duete din opere celebre, ba chiar şi opere de sine stătătoare. Bineînţeles, "Divina Armonie" interpretează şi piese reprezentative din folclorul românesc.

Corala s-a bucurat de un succes constant şi au apărut şi solicitările din străinătate. Astfel, în anul 2001, Corul "Divina Armonie" a fost invitat la Vatican, unde a concertat la Castel Gandolfo, în faţa Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea. În anul următor, artiştii români au cântat în Spania, la Melila şi la Malaga. În 2007 "Divina Armonie" a obţinut un mare succes la Concursul Coral Internaţional de la Varna. În 2009, corul Bisericii "Sfântul Gheorghe - Nou" a fost selecţionat pentru a evolua pe scena Festivalului Coral Internaţional de la Kifisia, în Grecia. În luna octombrie a anului trecut, Corul "Divina Armonie" a fost invitat din nou la Festivalul de la Kifisia, iar în noiembrie a participat la Festivalul Coral Mondial de la Viena.

În ţară, "Divina Armonie" a concertat pe cele mai prestigioase scene, începând cu Ateneul Român şi Sala Palatului.

Succesul corului înfiinţat de Paula Ciuclea se datorează repertoriului şi calităţilor interpretative ale membrilor săi. Aceştia, toţi, sunt absolvenţi de Conservator. În "Divina Armonie" cântă 22 de femei şi 18 bărbaţi. Cel mai în vârstă corist are 50 de ani. Urmează doi tenori care au peste 40 de ani. Restul "băieţilor" au vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani. La doamne, cea mai "vârstnică" are 34-35 de ani. Celelalte sunt până în 30 de ani.

În ceea ce priveşte repertoriul, acesta este stabilit de Paula Ciuclea, fondatoarea corului. De asemenea, doamna Ciuclea este şi patroana acestei corale, pentru că "Divina Armonie" este o instituţie privată, iar coriştii sunt salarizaţi de proprietarii ei, adică de soţii Paula şi Ilie Ionel Ciuclea. De altminteri, "Divina Armonie" este singurul cor privat din ţară.

O copilărie "muzicală"

Dar cine este doamna Ciuclea? Patroana corului "Divina Armonie" este profesoară de biologie şi e mare iubitoare a muzicii clasice, în general, şi a celei corale, în special. Paula Ciuclea are o biografie foarte interesantă. S-a născut în noaptea de Crăciun a anului 1944, într-o familie de oameni simpli, dar care aveau în casă un pian "cu coadă". Cum a ajuns acest instrument în proprietatea unor locuitori modeşti ai cartierului Colentina? "Tata încă nu se însurase cu mama. Într-o zi, mergea pe stradă şi a auzit dinspre ferestrele deschise ale unei case hohote de plâns, ţipete, voci puternice care se răsteau. Tata a intrat în curtea aceea, ca să vadă ce se întâmpla. O familie scăpătată nu-şi plătise chiria şi proprietarul îi dăduse afară pe membrii ei, cu mobilă cu tot. Printre bunurile celor evacuaţi se afla şi pianul ăsta. Tata i-a-ntrebat dacă vor să vândă pianul, le-a dat banii şi a plecat cu instrumentul. Aşa se face că în copilărie am făcut şapte ani de pian cu profesoara Caroline Goltzmann. Doamna Goltzmann era foarte severă, dar mi-a format gustul pentru muzica de operă."

După aceea, Paula Ciuclea a cântat în corul şcolii, apoi în corul de copii al Cosiliului Central al Sindicatelor, dirijat de Valeria Nica Chiriţă. Peste ani, în studenţie, a cântat în corul Universităţii. După ce am aflat cât de adânci sunt rădăcinile pasiunii pentru muzică ale doamnei Ciuclea, am întrebat-o cum a ajuns să înfiinţeze un cor religios.

O noapte cu moartea prin preajmă

"Eu sunt credincioasă de când mă ştiu. M-am născut în noaptea când prăznuim Naşterea Domnului şi acest fapt mi-a marcat toată existenţa!"

Paula Ciuclea a avut multe cumpene în viaţă. "De fiecare dată, Dumnezeu mi-a dat putere să trec peste ele." Unul dintre cele mai grele momente a fost când a aflat că fiica sa, Cristina, era grav bolnavă de inimă. Atât de grav, încât mai avea de trăit doar câţiva ani. "Fetiţa mea era slabă, nu creştea şi nu avea poftă de mâncare. Obosea după câţi va paşi, iar noaptea nu putea să doarmă. Eram disperată. Am fost cu ea la 21 de doctori. Toţi îmi spuneau că fata e sănătoasă şi că eu am probleme, fiindcă sunt o mamă exagerată. (…) În 1974 (când Cristina avea cinci ani) a consultat-o doctorul Sichitiu de la Spitalul "Emilia Irza". De cum i-a pus stetoscopul, mi-a zis: "Acest copil nu trăieşte decât dacă este operat!" Fetiţa mea avea "defect septal atrial ostium mediu". Mai pe româneşte, avea o gaură în inimă, iar sângele oxigenat adus de la plămâni trecea în atriul drept şi se întorcea în plămâni, în loc să ajungă în corp. Practic, fata mea era condamnată şi pe la 15 ani ar fi murit."

Din fericire, în 1977 a venit în România Marius Barnard, celebrul chirurg cardiolog din Republica Sud-Africană. Ilustrul profesor stătea în ţara noastră între 13 noiembrie şi 10 decembrie şi voia să opereze gratuit câte cazuri extrem de grave putea în acest interval de timp. Deşi pe vremea aceea soţii Ciuclea nu aveau posibilităţi materiale, ei au reuşit (după multe peripeţii) s-o înscrie pe Cristina pe lista pacienţilor care aveau urgent nevoie de bisturiul vestitului medic. Fetiţa a fost operată pe 21 noiembrie, exact în ziua când se prăznuieşte Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Intervenţia chirurgicală a reuşit perfect. A treia zi, însă, copilul a făcut un şoc postoperator. Profesorul a ordonat ca Paula Ciuclea să fie lăsată să o vegheze pe fetiţă. "Aparatele arătau că pulsul Cristinei urcase la 160. M-am speriat, am crezut că intră în fibrilaţie şi moare. Toată noaptea am spus Tatăl nostru. Nu ştiu de câte ori am spus această rugăciune: de sute de ori, de mii de ori, nu ştiu. Până spre ziuă am simţit cum moartea îi dădea târcoale Cristinei. Nu-l aveam lângă noi decât pe Dumnezeu. Dar El nu a vrut ca fata mea să moară! Pe vremea aceea, credinţa mea nu era conştientizată, ca acum. Ce m-a determinat să spun fără încetare Tatăl nostru? Nu ştiu. Acesta a fost cel mai greu moment din viaţa mea." Dar nu avea să fie şi ultimul.

Un alt moment de mare cumpănă

În seara zilei de 21 octombrie 1991, la ora 21:30, Paula Ciuclea şi soţul său se aflau în maşină pe Şoseaua Ştefan cel Mare. La volan era domnul Ciuclea. Era întuneric şi burniţa. Din loc în loc, pe carosabil erau stive înalte de aproximativ doi metri cu plăci de beton, pentru că se înlocuia calea de rulare a tramvaiului. În dreptul Spitalului Colentina se găsea o astfel de stivă, nesemnalizată. Orbit de farurile maşinilor care veneau din sens opus, domnul Ciuclea n-a observat obstacolul de beton din faţa sa. Coliziunea a fost frontală. "În secunda aceea am văzut moartea cu ochii. Şi tot în secunda aceea am realizat că de acasă, din Iancului, şi până acolo, eu spusesem în gând Tatăl nostru. Sângele îmi şiroia pe faţă. M-am rugat: "Doamne, ajută-mă! Am două fete, ce se fac ele fără noi?" Dumnezeu ne-a salvat, şi pe mine, şi pe soţul meu. Eu am stat câteva luni cu piciorul în ghips. Bărbatu-meu a fost rănit grav. Pentru el, săracul, a urmat un an greu, a suportat trei intervenţii chirurgicale la şold. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, am trecut şi peste asta!"

Amintiri din copilărie

Între timp, compania pusă pe picioare de Ilie Ionel Ciuclea prospera. Afacerile mergeau bine. Într-o zi, doamna Paula a făcut o trecere rapidă în revistă a evenimentelor importante din viaţa sa. În toate, dar în absolut toate a văzut ajutorul lui Dumnezeu. "Atunci am hotărât să fac şi eu ceva, un gest prin care să-I mulţumesc Atotputernicului. M-am sfătuit cu soţul meu, i-am spus ce mă frământa. Aşa ne-a venit ideea corului. Cu un an înainte, bărbatu-meu înfiinţase Fundaţia Cavalerii Daciei. În cadrul acesteia a fost creată Corala "Divina Armonie". Paula Ciuclea îşi iubeşte "copiii" din cor, îi ocroteşte şi-i ajută. Patroana coralei le-a rezolvat pe cheltuiala ei toate problemele, începând de la cele de sănătate (şi aici vorbim despre câteva intervenţii chirurgicale complexe, efectuate la clinici din străinătate) şi până la cele legate de spaţiul locativ. A avut însă şi destule decepţii, venite de unde se aştepta mai puţin. "Să nu credeţi că printre cei pe care i-am ajutat nu au fost şi unii care m-au lovit de îndată ce şi-au atins scopurile: m-au ponegrit, au încercat să-mi facă rău. Eu mi-am văzut de drum fără să regret nici măcar o clipă că i-am ajutat. Sunt convinsă că Dumnezeu le vede pe toate şi le răsplăteşte cu dreapta Sa măsură!"

Sfânta Liturghie s-a terminat. Credincioşii aşteaptă să le vină rândul la miruit. Printre ei se strecoară cu greu un angajat al Paulei Ciuclea. El duce două coşuri cu sandviciuri pentru corişti. Am aflat cu surprindere că şi acest gest al "patroanei" îşi are rădăcinile în copilăria ei. "Nu cred că împlinisem zece ani. Aveam o vecină pe nume Lola Gălăşeanu care cânta la o bisericuţă din strada Popa Lazăr. Ei bine, Lola Gălăşeanu m-a dus la biserica asta într-o zi de Paşti. Afară era atât de frumos! În curtea bisericii era un covor de iarbă de un verde ireal. Nu-mi amintesc decât acea grădină scăldată în verdele clorofilei şi masa de Paşti din mijlocul ei, încărcată cu bunătăţi. Sigur, la masa aceea ne-am ospătat cu toţii. Dar m-a impresionat felul în care părintele Adamescu s-a comportat cu oamenii din corul bisericii. I-a tratat cu deosebită atenţie şi gentileţe, de parcă ar fi fost oaspeţii lui dragi! Atunci nu mi-am dat seama, dar mai târziu i-am înţeles atitudinea şi am priceput cât de importantă este "strana" în desfăşurarea unei slujbe. De aceea, după fiecare Sfântă Liturghie le ofer o gustare coriştilor mei, în semn de preţuire şi, de ce nu, de iubire. Pentru că, în definitiv, "Divina Armonie" a fost creată din iubire: pentru Dumnezeu, pentru Biserica Ortodoxă Română şi pentru armonia corală."

Încet-încet, rândurile credincioşilor se răresc. Oamenii pleacă la casele lor, purtând în suflet ecoul ecteniilor Sfintei Liturghii şi vocile coriştilor reunite într-o armonie amplă, reverberată de bolţile ctitoriei brâncoveneşti. În zumzetul ultimilor credincioşi, ai impresia că de sub o arcadă se aude un zvon de muzică asemănătoare cu aceea de acum câteva minute. Dar nu, este doar o iluzie. Corul îngerilor de la Kilometrul Zero şi-a terminat cântările.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!