Theologica
Cosmologia teonomă

Cosmologia teonomă

Teologia patristică despre crearea lumii poate fi definită astăzi în contextul cosmologiilor contemporane ca fiind una teonomă (afirmă prezenţa continuă a lui Dumnezeu în creaţie). Din această perspectivă în prezent se discută despre două moduri de a înţelege cosmologia: pe de o parte, autonom, iar pe de altă parte, teonom. Cele două cosmologii sunt de fapt două destine: unul care duce la secularizare (cosmologia autonomă) şi altul care se încununează cu transfigurarea (cosmologia teonomă).

Creaţia lumii a constituit subiectul unei aprige confruntări între partizanii celor două teorii bine cunoscute sub numele de creaţionism şi evoluţionism. Creaţioniştii consideră că lumea a fost creată de Dumnezeu, „ex nihilo”, dar resping ideea oricărei evoluţii a lumii, fiindcă aceasta ar fi fost creată de Dumnezeu absolut perfectă din primul moment al existenţei ei. Partizanii acestei teorii pun un accent atât de mare pe creaţia iniţială a lumii, încât socotesc că lumea se înscrie, ulterior, pe curba descendentă a unui proces de degradare progresivă. În mod cu totul opus, evoluţioniştii resping ideea perfecţiunii iniţiale a lumii şi susţin că lumea este rezultatul unei evoluţii naturale, care sfârşeşte cu apariţia omului. Partizanii acestei teorii vorbesc de o evoluţie ascendentă a lumii, dar aceasta nu mai este rezultatul intervenţiei lui Dumnezeu, ci al hazardului, al întâmplării sau al selecţiei naturale. Cele două teorii, creaţionism şi evoluţionism, sunt în legătură atât cu gândirea autonomă despre crearea lumii, cât şi cu cea teonomă, însă ultima se distanţează de ele.

Marele merit al cosmologiei teonome constă în faptul că ea permite teologiei creştine să vorbească de Hristos nu numai ca Logos Mântuitor, ci şi ca Logos Creator. Într-o lume dominată de antropocentrism, de tendinţa de a pune omul în locul lui Dumnezeu, ca rezultat al unei cosmologii autonome care se consideră suficientă în ea însăşi, teologia patristică răsăriteană ne oferă viziunea unei cosmologii teonome, în care omul, cosmosul şi Biserica sunt scăldate de razele luminii dumnezeieşti necreate care înalţă şi transfigurează întreaga zidire.

Cosmologia teonomă a Ortodoxiei, întemeiată pe revelaţie şi receptivă faţă de progresele ştiinţei, se dovedeşte a fi placa turnantă a unei bune articulări între cercetarea teologică şi cea ştiinţifică.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!