Documentar
„Credinţa fără fapte este moartă“

„Credinţa fără fapte este moartă“

Adrian Agachi, 23 Octombrie 2009

„Dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale; s-a privit pe sine şi s-a dus, şi îndată a uitat ce fel era. Cine s-a uitat însă de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa“ (Iac. 1, 21-25). Sfântul Apostol Iacov, la fel ca oricare dintre cei care I-au urmat Mântuitorului pe calea mântuirii, a fost un împlinitor al Legii Noi a iubirii. Iubire care face desăvârşită libertatea omului faţă de patimi.

Sfântul Apostol Iacov a fost fiul Sfântului Iosif, logodnicul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu trebuie confundat cu celălalt Sfânt Apostol Iacov, fratele Sfântului Ioan Evanghelistul. De aceea, în manuscrisele sinaxarelor este numit şi cu apelativul de „ruda Domnului“. El este cel care ne-a lăsat Epistola din Noul Testament, în care vorbeşte cu multă claritate despre credinţă, fapte bune şi viaţa curată. Din toate aceste puncte de vedere a fost un model desăvârşit. Înainte de a urma Mântuitorului pe calea poruncilor şi a propovăduirii, Sfântul Apostol Iacov a fost un atent păzitor al Legii Vechi. Iubea viaţa singuratică şi practica multe osteneli ascetice încă din copilărie. Se spune că nu a băut niciodată vin sau altă băutură de acest fel şi dormea foarte puţin, priveghind în rugăciune. Atunci când Sfântul Iosif a fugit împreună cu Preasfânta Născătoare şi cu Pruncul în Egipt, Iacov i-a urmat, ajutându-i în toate eforturile lor. La început, asemenea fraţilor săi, nu a crezut în cuvintele pe care Mântuitorul le spunea mulţimilor şi ucenicilor Săi. În cele din urmă, convingându-se de temeinicia învăţăturii şi de fundamentul ei dumnezeiesc, a crezut în Hristos şi a devenit un fervent slujitor al Său.

Un apostol plin de râvnă

Datorită credincioşiei şi blândeţii sale, a fost ales drept prim-episcop al cetăţii Ierusalimului. Până şi iudeii au fost impresionaţi de viaţa sa curată, precum şi de dragostea cu care discuta şi întorcea la Dumnezeu pe mulţi necredincioşi. I-au permis până şi prezenţa în Sfânta Sfintelor, unde arhiereii iudei intrau doar o singură dată pe an! Respectul de care se bucura Sfântul Apostol Iacov atât în rândul iudeilor, cât şi în rândul elinilor i-a atras în cele din urmă ura şi invidia arhiereilor. Împreună cu arhiereii, s-au ridicat împotriva sa şi cărturarii, şi fariseii, care nu puteau suporta izbânda propovăduirii creştine în rândul populaţiei iudee. Aceştia au aşteptat un moment favorabil în care să îşi pună în aplicare planul diabolic de ucidere a Sfântului Apostol Iacov. Acest moment nu s-a lăsat prea mult aşteptat. După moartea procuratorului Iudeii, Porcius Festus, o vreme postul său a rămas vacant, iar iudeii au profitat de această perioadă de relaxare a autorităţii romane pentru a-l asasina pe episcopul Ierusalimului. Cu multă viclenie, în ziua Paştelui, mai-marii iudeilor l-au rugat pe Sfântul Apostol să se urce pe aripa templului pentru a cuvânta în faţa poporului. „Rugămu-ne ţie, dreptule, ca în ziua aceasta de praznic, în care s-a adunat de pretutindeni mulţime de popor, să faci o învăţătură către toţi, întorcându-i pe ei de la credinţa în Iisus, prin care s-au înşelat mulţi, numindu-L pe Dânsul Fiul lui Dumnezeu, şi să-i înveţi pe ei să nu se rătăcească, căci noi toţi te cinstim pe tine şi cu tot poporul te ascultăm şi mărturisim pentru tine cum că tu iubeşti adevărul şi nu cauţi în faţă; deci, să sfătuieşti pe popor, ca să nu se înşele cu Iisus Cel răstignit. Rugămu-ne ţie, ridică-te pe aripa cea înaltă a templului, ca toţi să te poată vedea şi auzi, căci precum vezi este multă lume, adunată din toate părţile“ (Vieţile Sfinţilor pe Octombrie, p. 291). În faţa acestui vicleşug vădit, Sfântul Apostol Iacov nu a rostit nimic, ci s-a urcat pe aripa dreaptă a templului. Nu a spus nimic împotriva Fiului lui Dumnezeu, ci L-a mărturisit pe Acesta. Iudeii invidioşi s-au repezit asupra lui şi l-au aruncat de pe aripa templului. Deşi căzuse de la o înălţime apreciabilă, Sfântul Iacov a supravieţuit suficient cât să se roage pentru chinuitorii săi. Iudeii, văzând că încă nu a murit, l-au lovit cu pietre, iar în cele din urmă un rău-credincios l-a lovit în cap puternic cu un lemn, ucigându-l pe loc. Avea 66 de ani când a trecut la viaţa cea veşnică.

„Epistola de paie“

Epistola Sfântului Apostol Iacov s-a bucurat de o apreciere deosebită între scrierile Noului Testament. Abordând problemele comunităţilor creştine cu un stil curajos, puternic şi foarte limpede, Sfântul Apostol Iacov şi-a demonstrat încă o dată calitatea de păstor plin de dragoste şi delicateţe. Problemele atacate în Epistola sa sunt legate esenţial de conexiunea credinţă-fapte bune. Nu tot timpul Epistola Sfântului Apostol Iacov a fost considerată benefică. Până în prezent există suficienţi cercetători, majoritatea din lumea protestantă, care încearcă să demonstreze neautenticitatea acestei scrieri. Autentică sau neautentică, Epistola aduce în discuţie o problemă destul de grea pentru teologia protestantă, şi anume importanţa faptelor bune pentru mântuire. Nu este de mirare, în concluzie, că o persoană importantă precum Martin Luther a numit-o „epistolă de paie“, desconsiderând-o direct şi neacordându-i o atenţie sporită.

Credinţa şi faptele bune

„Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar nu le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este? Avraam, părintele nostru, au nu din fapte s-a îndreptat, când a pus pe Isaac, fiul său, pe jertfelnic? Vezi că, credinţa lucra împreună cu faptele lui şi din fapte credinţa s-a desăvârşit? Şi s-a împlinit Scriptura care zice: „Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate“ şi „a fost numit prieten al lui Dumnezeu“. Vedeţi dar că din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credinţă. La fel şi Rahav, desfrânata, au nu din fapte s-a îndreptat când a primit pe cei trimişi şi i-a scos afară, pe altă cale? Căci precum trupul fără suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte moartă este“ (Iac. 2, 15-26). Argumentarea Sfântului Apostol Iacov este foarte lucidă şi concisă pe tot parcursul Epistolei sale. Într-adevăr, ce valoare poate avea o credinţă care nu ne îndeamnă deloc la practicarea iubirii faţă de ceilalţi?

Liturghia Sfântului Apostol Iacov

Sfântul Apostol Iacov este unul dintre primii autori ai ritului Liturghiei. Aceasta a fost utilizată cu precădere în Antiohia până la celelalte Liturghii folosite şi acum în Biserica Ortodoxă: a Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Ioan Gură de Aur. Din această veche Liturghie derivă toate celelalte rituri folosite astăzi în Bisericile răsăritene calcedoniene sau necalcedoniene. Înlocuirea ei treptată cu celelalte Liturghii a început abia în secolul al XII-lea într-un mod mai accelerat. În prezent, se mai foloseşte în Biserica Ortodoxă a Greciei doar pe 23 octombrie, aceasta fiind totodată şi data de pomenire a Sfântului Iacov. La Ierusalim se utilizează de două ori, cea de-a doua dată fiind prima duminică după Crăciun, când este pomenit şi Sfântul Iacov între rudele Domnului.

Autor al uneia dintre primele Liturghii creştine şi păstor credincios al comunităţii din Ierusalim, Sfântul Apostol Iacov rămâne un model de credinţă, nădejde şi dragoste pentru fiecare creştin.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!