Reportaj
Credinţa omului, tăinuită în   şoapta uneltelor agricole

Credinţa omului, tăinuită în şoapta uneltelor agricole

Gheorghecristian Popa, 20 Septembrie 2011

Relaţia omului cu Dumnezeu a marcat dintotdeauna viaţa umană în toate aspectele ei. Când vorbim despre agricultură, profunzimea acestei relaţii se face simţită poate mai mult decât în toate celelalte domenii. Aceasta este trăsătura prin care Muzeul Naţional de Agricultură din Slobozia se distinge de majoritatea muzeelor specializate din ţară. Este surprinzător cum într-un asemenea loc, unde te-ai aştepta să vezi doar exponate reci, lipsite de viaţă, poţi descifra totuşi epopeea acestei iubiri, vechi de când lumea, dintre om şi Divinitate.

Muzeul Naţional de Agricultură a fost înfiinţat după Revoluţie, în anul 1990, la iniţiativa profesorului Răzvan Ciucă, directorul fondator, ca un spaţiu cultural care să ilustreze prin exponatele sale diferite aspecte din istoria agriculturii, antropologia agrară şi arheologia industrială specifică de pe tot cuprinsul ţării. Alături de obiectele legate de lucrul la câmp sau din vechea gospodărie ţărănească şi de utilajele din tehnologia agrară recentă, se găsesc în mod neaşteptat şi obiecte din spaţiul pastoral cu motive creştine în ornamentaţie, pistolice pentru prescuri, câteva icoane şi chiar potire. Icoane într-un muzeu de agricultură!? Într-adevăr, poate părea o asociere cam forţată. Prof. dr. Gheorghe Petre, directorul muzeului, este de părere că "acest lucru era foarte firesc deoarece componenta religioasă nu e doar în Biserică; activitatea agrară a avut dintotdeauna un fundament religios. În primul rând, prezenţa elementului religios în istoria agriculturii se explică prin faptul că agricultura a avut de la început, ca repere temporale, evenimentele religioase. Reperele cronologice agricole erau sărbătorile din calendarul religios. Tematica muzeului face tocmai această legătură dintre calendarul agricol şi calendarul religios. Între viaţa spirituală a ţăranului şi viaţa sa cotidiană, sub toate aspectele, era o armonie absolută. Convingerile religioase animau toate actele şi erau suport ale activităţilor agricole. Orice act avea şi o dimensiune religioasă: înainte de a ieşi la semănat, românul se ruga, sfinţea seminţele, sfinţea ogorul, stropea animalele şi curtea cu agheasmă. În agricultură şi pastoraţie, poate mai mult ca în alte domenii, se simte componenta religioasă pentru că e vorba despre hrană, ca suport al vieţii şi despre înţelegerea vieţii, în cele două dimensiuni ale sale: biologică şi spirituală. Între creştinism şi agricultură a existat o legătură permanentă. Creştinismul a influenţat anumite etape din evoluţia agriculturii, iar modul de dezvoltare a culturilor a avut o influenţă considerabilă asupra obiceiurilor creştine din zona rurală românească. De atâtea sute de ani, elementele creştine se găsesc în "codul genetic" al tradiţiilor agrare".

Elementul care întregeşte perspectiva religioasă a muzeului este biserica, salvată şi strămutată din satul Poiana de Sus în curtea muzeului, din iniţiativa fostului director Răzvan Ciucă. Părintele paroh Dragoş Stanciu împărtăşeşte crezul muzeografilor de la MNA că prezenţa bisericii, cât şi a celorlalte elemente creştine în patrimoniul muzeului, este o stare firească ce confirmă mersul împreună prin istorie al agriculturii şi al religiei. "Românul a înţeles toate actele pe care le face într-o perspectivă eclesiocentrică. Fiecare act începe din biserică şi se duce ca o undă până la cele mai relative gesturi. Toate erau impregnate de credinţă. De la pâinea închinată în casă şi până la prescura agăţată în coarnele plugului, fiecare gest se plia pe convingerile lui creştine. Deşi sunt într-o diversitate extraordinară, obiceiurile agricole se articulează într-un discurs creştin unitar. Toate tradiţiile sunt nişte plasticizări în plan social ale credinţelor. Sunt asemenea colindelor care nu sunt stereotipe; diferă de la o zonă la alta, dar asta nu înseamnă că nu armonizează într-un mesaj unitar. Biserica se manifestă unitar, dar este receptată în viaţa fiecărui om în funcţie de caracteristicile comunităţii în care trăieşte. În felul acesta, toate activităţile devin prelungiri materiale ale convingerilor creştine şi capătă mireasma aceasta a credinţei", spune părintele paroh Dragoş Stanciu.

"Chiar şi obiectele tehnice, deşi sunt mai noi, au amprenta spiritualităţii"

Uneltele agricole şi instalaţiile tehnice populare sunt îmbinate armonios în ansambluri expoziţionale neobişnuite, menite să descopere noi sensuri şi să recreeze simboluri. Această expoziţie reprezintă un loc de întâlnire, dar şi de interpretare, în care asocierile dintre om, unealtă şi artă dau semnificaţii complexe şi profunde: "Pescar la câmp", "Cain şi Abel", "Frăţie", "Ritual agrar", "Drumul spre pâine", "Pâinea şi Vinul", "Pâinea şi Focul", "Rodul va da în vremea sa", "Etnologia cumpătării", "Mâinile lui Gheorghe", "Mâinile lui Iosif", "Amurg la Fierăria lui Iocan". Dacă îl întrebi pe directorul muzeului care sunt obiectele care relevă cel mai bine această legătură dintre agricultură şi cultura creştină, îţi răspunde prompt, printr-un singur cuvânt: "Toate!". "Chiar şi obiectele tehnice, deşi sunt mai noi, au amprenta spiritualităţii pentru o maşinărie, spre exemplu, nu este pur tehnică, ci este o maşinărie care are pe ea elemente de decor, iar acest decor, cu elemente creştine sau simplu estetice, este tot o notă a sufletului uman. Nu putem să le detaşăm: "astea sunt aşa, astea nu sunt!" Fiecare lucru a fost realizat sub influenţa spiritului tradiţional românesc. Chiar şi cele aduse din import poartă pecetea sufletului, deoarece chiar şi la simpla vedere se poate observa că au fost proiectate cu pasiune. Dacă analizăm designul lor, vedem că sunt făcute cu suflet. Ele sunt proiectate tehnologic, dar, prin design, se adresează şi sufletului, deoarece sunt proiectate să placă. A scoate obiectele creştine dintr-un muzeu agricol înseamnă a extrage de acolo tocmai esenţa acestui popor, şi anume spiritualitatea românească. E vorba de sâmburele identităţii noastre, care nu poate fi decât de ordin spiritual. Muzeul nu e un muzeu al unor obiecte moarte, ci este esenţa unor comunităţi. Satul înseamnă o comunitate, comunitatea are nişte convingeri, iar convingerile satului românesc sunt prin excelenţă creştine. Muzeul de agricultură reproduce o mică bucăţică din spiritualitatea satului românesc, dar care este foarte importantă, deoarece ţine de existenţa satului tradiţional românesc, ce s-a consolidat tocmai pe această legătură strânsă dintre agricultură şi creştinism", spune prof. dr. Gheorghe Petre.

Un centru de educaţie activă pentru copii, dar şi pentru adulţi

Muzeul Naţional de Agricultură din Slobozia mai are o particularitate care îl face atractiv şi îl ajută să se alinieze mai uşor normelor europene conform cărora "muzeul înseamnă educaţie". Elevii care vizitează muzeul au voie să atingă obiectele, să se suie în căruţe şi în tractoare, oferindu-li-se astfel posibilitatea trăirii unor senzaţii directe ce declanşează experienţe unice în memoria afectivă. Deşi nu are încă un departament educaţional special, prin profilul profesional al colectivului de muzeografi, MNA a înţeles necesitatea creării unui program de pedagogie muzeală, oferind astfel o alternativă educaţională tentantă, exprimată prin formule dintre cele mai diverse: programe dinamice şi clar orientate spre diverse categorii de public din mediul de învăţământ (preşcolari, elevi, studenţi, persoane cu handicap, copii ai străzii), ateliere practice de lucru şi creativitate, urmate de expoziţii cu lucrările realizate, concursuri şi tabere de creaţie, spectacole artistice la muzeu, vizionări de filme documentare, manifestări complexe în care sunt incluse segmente dedicate copiilor, vizite organizate, programe speciale, practică şcolară de specialitate, consultanţă de specialitate pentru elevi, studenţi şi cadre didactice.

Numai în ultimul an, MNA a încheiat 13 protocoale de colaborare şi parteneriate educaţionale. Rezultatele acestor colaborări se reflectă în numărul mare al preşcolarilor şi elevilor care au vizitat MNA în grupuri organizate în cursul anului trecut: 7.510 persoane, respectiv 29% din totalul vizitatorilor. "Muzeul Naţional de Agricultură este un permanent centru de educaţie, deoarece organizăm frecvent activităţi gospodăreşti tradiţionale. Sunt obiceiuri populare, cu o puternică desfăşurare în această zonă, precum "Caloianul" sau "Încondeiatul ouălor", pe care le actualizăm, implicând grupuri de copii, nu numai din judeţul Ialomiţa, ci şi din judeţele vecine. Este necesar ca acest muzeu să fie un centru de educaţie activă, nu doar teoretică, şi nu doar pentru copii, ci şi pentru adulţi, pentru că mulţi adulţi orăşeni au citit poate numai în cărţi despre modul în care se face agricultura, dar nu au văzut niciodată în realitate un agregat. Multe dintre agregatele pe care le pot vedea aici sunt funcţionale; se pot porni pentru ca vizitatorul să vadă cum funcţionează. Pot regăsi aici legătura cu trecutul, deoarece întâlnesc aici lucruri pe care le-au văzut numai în casa părinţilor sau a bunicilor foarte demult", spune prof. Gheorghe Petre.

Afiliat la organisme internaţionale

MNA este afiliat la organisme internaţionale aparţinând de UNESCO (Asociaţia Internaţională a Muzeelor de Agricultură, Societatea Internaţională de Etnologie şi Folclor, Organizaţia Internaţională de Arte Populare), iar din 2004, muzeul este membru al Asociaţiei Internaţionale a Muzeelor de Agricultură (AIMA). Luna aceasta, în perioada 5-10 septembrie, Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia, cu sprijinul Consiliului Judeţean Ialomiţa, a găzduit cel de-al XVI-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale a Muzeelor de Agricultură, cu tema "Pâinea şi Vinul – corespondenţe istorice, etnologice, tehnologice şi culturale". Alături de expoziţiile temporare şi participările la târguri naţionale şi internaţionale, MNA derulează câteva programe specifice, cum ar fi "Casa Pâinii", "Noi-Voi", "Unealtă şi Artă", "Calendarul tradiţiilor", care implică colaborarea cu mai multe instituţii locale, unităţi de învăţământ şi Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Activitatea MNA a fost distinsă de-a lungul timpului cu patru trofee, 10 premii internaţionale şi naţionale, 16 diplome de excelenţă şi 12 diplome de merit. Tot în patrimoniul muzeului se află, alături de biserică, Ferma Model Perieţi (monument de istorie agrară, cea mai mare fermă producătoare de seminţe de legume şi flori din Europa de Răsărit în prima jumătate a secolului al XX-lea), parcul MNA, cu peste 50 de specii dendrologice şi unităţi în aer liber (un hambar din 1869, cuptoare tradiţionale de copt pâine, colaci de fântână, cruci de piatră, câteva mori cu pietre pentru măcinat grâu şi porumb).Credinţa omului, tăinuită în şoapta uneltelor agricole

Biserica din "Poiană", torsadă a cultului şi a culturii

În vecinătatea muzeului se află un parc frumos amenajat care protejează şi învăluie cel mai mare exponat din inventarul muzeului: biserica cu hramurile "Buna Vestire" şi "Sfântul Nicolae". "Am creat un preludiu, o uvertură spre o altă lume. Deşi în mijlocul unor artere aglomerate ale oraşului, parcul face trecerea spre liniştea şi pacea pe care omul le regăseşte în biserică. Dacă era amplasată într-un spaţiu între betoane, ar fi părut o chestie pauperă", ne explică pr. paroh Dragoş Gabriel Stanciu.

Biserica din "Poiana" este un document istoric viu, este o mărturie originală şi autentică de istorie şi arhitectură. Atestată din 1737, construită din bârne de stejar, late până la 70 cm, cioplite din bardă şi secure, biserica este caracteristică satelor de tip adunat, aşezări care au în centru biserica, comunităţi în care omul îşi găseşte centrul în viaţa duhovnicească.

Strămutată în parcul Muzeului Naţional al Agriculturii, "biserica are o istorie puţin diferită de a celorlalte comunităţi", după cum ne lămureşte pr. Stanciu. "În general, o comunitate îşi construieşte biserica. Aici, o biserică a alcătuit comunitatea. A fost adusă biserica şi în jurul ei s-a coagulat o parohie. Biserica nu este foarte spaţioasă, dar este mereu plină. O enoriaşă în vârstă, care venea cu mult înainte de începerea slujbei la biserică, mi-a mărturisit: "Vin aici pentru că îmi place mireasma; lemnul are mireasma de rugăciune!" şi mă gândeam la câte generaţii de creştini vor fi "impregnat" cu mireasma rugăciunii lor bârnele bisericii. Mulţi tineri vin să se cunune aici şi se roagă să aibă căsnicii trainice ca lemnul de stejar al bisericii care înfruntă secolele. Biserica seamănă cu o corabie, o arcă de mântuire şi e atât de necesară într-o lume atât de agitată cu blocuri de beton şi şosele zgomotoase", mărturiseşte părintele Dragoş Stanciu.

Biserica este înconjurată de brâul în torsadă, "funia veşniciei" sau "sânul lui Avraam". Aceasta pentru că ea face trecerea spre viaţa veşnică, prin ea omul intră în bucuria sfinţilor. Lăcaşul sfânt este mai degrabă sobru, deşi primitor. Elemente decorative s-au păstrat la grinzi, stâlpii pridvorului şi strane. Se observă grija deosebită care s-a acordat detaliilor prezente pe baldachinul de pe Sfânta Masă, element obişnuit mai ales pentru catedrale. Tot în altar găsim un element emoţionant pentru trăirea creştină a celor care au ctitorit această biserică acum mai bine de 200 de ani. "Altarul trebuia să aibă fereastră spre răsărit, şi, din dorinţa de a respecta, cum puteau ei atunci, arhitectura religioasă, constructorii fac un gest care din punct de vedere tehnic nu se justifică: taie stâlpul de rezistenţă. Acesta descarcă jumătate din greutatea bisericii. Este grinda principală şi ei o perforează pentru a face fereastra. Este un gest de credinţă deoarece nu anulează dogma, ritualul, credinţa în manifestările ei în favoarea tehnicismului, a oportunismului", spune părintele paroh.

Biserica se prezintă ca un muzeu viu, interactiv, un loc în care oamenii vin nu doar ca vizitatori, ci ei participă la Liturghie, se roagă şi primesc ajutor duhovnicesc, simt lucrarea harului divin. Astfel, Biserica nu este doar plină de istorie, ci şi de viaţă. Legătura cu strămoşii nu se realizează doar prin observarea obiectelor pe care le deţineau, ci şi prin viaţa mistică a Bisericii care uneşte oamenii din toate timpurile şi locurile. Omul poate găsi aici rădăcina comună a cultului şi a culturii. Prin corespondenţa inedită cu Biserica, MNA a iniţiat şi organizat expoziţii interactive, demonstraţii şi ateliere de lucru, programe de catehizare, asistenţă socială şi alfabetizare a copiilor cu probleme sociale, cursuri muzeografice pentru a conserva tradiţiile agrare în spiritul puterii mântuitoare a Învierii lui Hristos.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!