Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Creştinul şi criza economică

Creştinul şi criza economică

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Societate
Un articol de: Monica Dumitrescu - 04 Feb 2011

Multă cerneală a curs de când recesiunea a lovit Europa şi Statele Unite ale Americii. Analişti, economişti, politicieni şi jurnalişti şi-au dat cu toţii cu părerea. Forumiştii au tocit tastele strigând în agora virtuală. Despre criza financiară a predicat cu mai bine de jumătate de secol în urmă Sfântul Nicolae Velimirovici. Dincolo de mecanismele economice, acest vlădică al Serbiei a văzut în recesiune un semn al îndepărtării noastre de Dumnezeu.

Unii zic că marea criză financiară ar fi provocată de masoni. Alţii aruncă vina pe americani, spunând că recesiunea în care se scufundă omenirea pe zi ce trece nu e altceva decât consecinţa războaielor din ultimii 10 ani. Cert este că economiile mondiale cele mai stabile au intrat într-o criză aşa cum nu a mai existat şi nimeni nu reuşeşte să definească mecanismele care au creat-o. Economiştii au aruncat vina asupra băncilor americane. Bancherii i-au învinuit pe inginerii bancari şi pe analiştii interni. Guvernele au închis ochii asupra neregulilor din sistemul bancar şi au continuat pomparea de lichidităţi în monedele naţionale sau regionale, după caz. Au fost ţări în care, pentru a salva băncile private de la faliment şi a nu crea panică în rândul populaţiei, s-a recurs la naţionalizarea acestora. Rând pe rând, fiecare economie a Uniunii Europene a fost zguduită de criza financiară în căre înotăm de trei ani. Ba, mai mult, reprezentanţii lumii s-au întrunit în ultimele luni pentru a discuta, ca la un joc de cărţi, salvarea câte unei ţări din colapsul economic. Au fost, pe rând, puse la zid Grecia, Irlanda, Spania, Ungaria şi România. Până şi Marea Britanie a fost oarecum criticată pentru rezerva de a ajuta cu fonduri ţările în criză, fiind avertizată de Germania şi Franţa că vor veni momente când lira britanică va avea nevoie de ajutor european. Cam aşa se împart durerile a milioane de suflete - în cifre de afaceri, interese economice şi speculaţii bancare. Politicianism.

Crizele sunt o normalitate a capitalismului

Într-o prezentare a cărţii sale la Kingâs College, Londra, Robert Alberton, profesor universitar şi cercetător american în ştiinţe sociale, afirma că, de regulă, crizele financiare sunt provocate pentru bunul mers al sistemului capitalist. Definiţia profitului se reduce la cantitatea maximă de muncă din partea fiecărui angajat, la cel mai mic salariu posibil de oferit. Poate părea că trăim mai bine astăzi, comparabil cu bunicii sau străbunicii noştri, concluzionează Alberton, însă sistemul are grijă ca într-o epocă a consumismului - "trebuie să am orice produs apare pe piaţă", practic, tot venitul individului este cheltuit pentru traiul zilnic. Iar crizele, fie ele create artificial sau nu, devin un instrument de a regla piaţa muncii, de a renegocia contractele cu angajaţii în termeni cât mai profitabili. Practic, se regândesc contractele sociale cu indivizii, căci la nivel statal devenim doar indivizi.

Un nou bir pentru credinţa ortodoxă

Ne sfătuieşte Hristos să dăm Cezarului ce i se cuvine - aşadar, cele ale lumii. E clar că nici un sistem politic nu este perfect. Deopotrivă, dictaturile şi democraţia îşi au martirii lor. Într-o frumoasă scrisoare către un preot, Sfântul Nicolae Velimirovici face o impresionantă critică a crizei lumii. În vremea celui de-al Doilea Război Mondial, arhimandritul Nicolae locuia la Londra. Aici avea să trăiască amarul unei Europe îndepărtate de Dumnezeu, care se scufunda imediat după conflagraţia mondială într-o adâncă recesiune. A tot predicat Sfântul Nicolae, avertizându-şi contemporanii asupra păcatelor pe care le purtau cu nepăsare. A strigat în Hyde Park, din renumitul Speakersâ Corner ("Colţul vorbitorului"). N-a reuşit să-i convingă nici pe bancherii Londrei atunci când a predicat în marea Catedrală "Sfântul Pavel". Singurul orotodx, de altfel, care a avut un astfel de privilegiu. Mai bine de jumătate de secol mai târziu, omenirea e iar în criză. Căderea băncilor, explică Sfântul Nicolae, nu e altceva decât consecinţa îndepărtării de Dumnezeu. Pare a fi nebunie să crezi că Dumnezeu ar avea o afacere specială cu bancherii, însă, ne explică ierarhul sârb, Domnul lucrează cu mecanismele existente în lume.

Cinci secole am plătit biruri turcilor, unul din preţurile pentru păstrarea credinţei noastre. Astăzi, taxa pe care o plătim e sărăcia din care pare că nu vom mai ieşi, sunt necazurile ce luptă să ne zdrobească. Atâta vreme cât vom reuşi să ne păstrăm credinţa, cât vom gândi că trecători în lumea aceasta suntem, cât vom lupta împotriva propriului păcat, şi nu a orânduirii sociale sau politice, vom fi biruitori. Aşa cum spunea părintele Sofronie de la Essex, creştini fiind, trebuie să ne asumăm suferinţa, asemenea Celui ce a dus greul nostru pe cruce. Şi ori de câte ori ni se pare nouă, la oraşe, că ducem un greu de nesuportat, să poposim pentru o zi în cătunele României, acolo unde suflete îşi duc "netraiul" cu seninătate şi gândul la mântuire. Pentru nevoitori, adică cei care îşi iau crucea în spinare şi pornesc spre întâlnirea cu Dumnezeu, nu există criză - nici economică, nici politică, nici măcar psihologică.

"La păcate moderne, criză modernă"

Cuvântul criză, explică Sfântul Nicolae, vine din greacă şi înţelesul lui real e "judecată". Într-o lume modernă, când toate sensurile şi valorile capătă alte conotaţii, fiind răsturnate, crizele, deşi privite de strămoşi ca judecată a lui Dumnezeu, devin simple instrumente intelectuale, ştiinţifice, politice şi economice. "Mă întrebi de cauza crizei actuale, de cauza actualei judecăţi a lui Dumnezeu? Cauza este întotdeauna aceeaşi. Cauza secetelor, inundaţiilor, foametelor şi a celorlalte flageluri ale neamului omenesc este şi cauza crizei actuale. Apostazia oamenilor. Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, şi Dumnezeu a îngăduit-o ca

să-i trezească, să le deştepte conştiinţa, să-i înduhovnicească şi să-i întoarcă la Sine. La păcate moderne, criză modernă. Şi, cu adevărat Dumnezeu S-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminţi pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanţe, prin valută. A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecând mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim" (Sfântul Nicolae Velimirovici, "Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi", Editura Sophia).