Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Criterii de alegere a viitoarei soţii, în lumina spiritualităţii ortodoxe

Criterii de alegere a viitoarei soţii, în lumina spiritualităţii ortodoxe

Un articol de: Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu - 01 Martie 2011

Se spune că, odată, un tânăr îndrăgostit a mers la un duhovnic iscusit pentru a-i cere sfatul în legătură cu o fată cunoscută, sperând că acesta îi va da îndemn de căsătorie sau de despărţire. Întrebat asupra calităţilor fetei, băiatul entuziast a început să o laude, spunând mai întâi că este frumoasă. Înţeleptul duhovnic a aşternut pe hârtie un "zero". Apoi a aflat că este bogată şi a mai adăugat unul. Enumerarea s-a continuat, iar la fiecare calitate umană sau lumească enumerată, avva adăuga tot câte un zero.

La un moment dat, duhovnicul l-a întrebat pe tânăr: "Dar credincioasă este?", iar tânărul a răspuns că, în fapt, pentru aceasta a ales-o. Bucuros, bătrânul a aşezat în faţa şirului bogat de zero-uri cifra unu şi i-a spus tănârului: "Cu adevărat ţi-ai găsit jumătatea, pentru că dacă nu ar fi avut credinţă - acel "unu" din faţa zero-urilor -, toate acestea, oricât de multe ar fi fost, nu aveau nici o valoare".

Frumuseţea trupească, "floare cu puţină dăinuire"

Statisticile mondiale arată că viitorul familiei, dacă nu se intervine rapid şi profund asupra mentalităţilor care stau la baza întemeierii şi a evoluţiei ei, este unul sumbru, în sensul că mai bine din jumătate din căsniciile "contractate", şi acestea în progresivă scădere în favoarea "cuplurilor libere" sau a "uniunilor consensuale", relaţii fără responsabilităţi şi uneori chiar fără reală implicare din partea membrilor lor, se dezmembrează din primii ani. Şi doar o treime din cupluri mai dau naştere la copii.

Cei mai importanţi cunoscători ai "crizei familiei" şi problemelor cu care se confruntă tinerii de astăzi invocă adesea schimbările de mentalitate, modul diferit în care este astăzi înţeleasă, întemeiată şi întreţinută familia, în comparaţie cu vremurile de acum 50, 75, 100 şi chiar mai mulţi ani.

Mass-media ne înfăţişează viaţa unor cupluri celebre, din ţară sau din străinătate, care s-au întemeiat în baza unor preferinţe legate de aspectul fizic, de starea materială, de extravaganţă şi dezinhibiţie, multe dintre ele având la bază acordul liber şi lipsit de obligaţii sociale şi responsabilităţi morale, certificate prenupţiale de declarare, din partea soţilor, a averii personale, cu care fiecare intră în relaţie, pentru ca, în cazul ruperii acesteia, fiecare să-şi poată retrage cota de participare materială şi spirituală.

Multe dintre aceste disfuncţionalităţi, dintre formele de manifestare a ceea ce este numită "criză maritală" se află în falsele criterii după care a fost întemeiată relaţia şi aleasă cealaltă persoană.

Mare parte din tinerii de astăzi, puşi să aleagă, preferă frumuseţea trupească. Aceasta are însă o valoare relativă. Pe lângă faptul că este trecătoare, ca şi omul însuşi, dacă nu este dublată de frumuseţea şi nobleţea sufletească, ea devine adeseori prilej de invidie şi tensiune, violenţă şi infidelitate.

Alţi tineri se "îndrăgostesc" în baza unui calcul pur pragmatic, strict material. Caută să afle cifra de afaceri a părinţilor şi a persoanei iubite, numărul proprietăţilor, consistenţa contului sau a economiilor, posibilităţile financiare, perspectivele de multiplicare a bunurilor posedate. Însă crizele morale, nu numai cele economice, ne demonstrează efemeritatea tuturor celor materiale, precum şi faptul că ele ne oferă o satisfacţie limitată ca timp şi intensitate. Ca timp şi doar atât cât sunt în viaţă, ca intensitate, până când suferinţa şi boala le vădesc a fi total neputincioase.

Chiar şi alte calcule, precum poziţia socială, şansele de afirmare şi de promovare, expectanţele şi perspectivele apropiate sau îndepărtate, privite dintr-o perspectivă spirituală, îşi vădesc efemeritatea şi relativitatea lor.

Un sfat bun şi un îndemn sincer aflăm şi în această privinţă, în experienţa probată bimilenar a credinţei şi a spiritualităţii creştine. Iar un profund moralist al veacului de aur creştin a fost şi Sfântul Ioan Gură de Aur. Pentru Sfântul Părinte, frumuseţea trupească este "floare cu puţină dăinuire. Se iveşte puţin în primăvara tinereţii, şi după puţină vreme o strică bătrâneţea"1. Frumuseţea unui caracter, înălţimea personalităţii unei femei nu stau în aspectul ei fizic, ci în trăsăturile lăuntrice. "Pe femeie, spune acelaşi scriitorul antiohian, o face plăcută şi dorită nu frumuseţea trupului, ci virtutea sufletului, nu sulimanurile şi fardurile, nici aurul şi hainele cele scumpe, ci cuminţenia, bunătatea şi frica tainică de Dumnezeu (...). Frumuseţea trupului şi boala o vestejeşte, şi trecerea timpului o strică, şi bătrâneţea o stinge, şi moartea, când vine, o pierde de tot; dar frumuseţea sufletului n-o poate poci nici vremea, nici boala, nici bătrâneţea, nici moartea, nici altceva din unele ca acestea, ci continuă să fie veşnic în floare. Frumuseţea trupului adeseori cheamă la desfrânare pe cei ce o privesc, pe când frumuseţea sufletului atrage chiar pe Dumnezeu spre dragostea cea potrivită Lui"2 .

Aşadar, mult superioară înfăţişării trupeşti plăcute este "o frumuseţe, o strălucire adevărată, cea a sufletului, cea pe care o dă harul şi care pregăteşte cerul"3. Ea este frumuseţea şi strălucirea care trebuie căutată şi preţuită.

Să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie "alegător al miresei"

Pe cei care pun preţ pe avere sau bogăţie, Sfântul Ioan Gură de Aur îi avertizează că familia sau căsătoria nu este "un comerţ al aurului"4. Nunta "nu trebuie socotită târguială, ci comuniune de vieţuire"5.

În concepţia sa, profund duhovnicească, "nu averea, ci virtutea face bogată pe o femeie. Ce folos de bogăţie dacă femeia e cheltuitoare, dacă nu-i înţeleaptă, dacă împrăştie totul mai repede ca vântul? Ce folos de bogăţie dacă femeia e desfrânată şi are nenumăraţi amanţi? Ce folos de bogăţie dacă e beţivă? Nu-l va sărăci iute pe bărbat?"6.

În repetate rânduri, scriitorul creştin îndeamnă ca nimeni să nu îşi ia soţie mai bogată decât el, pentru a nu deveni subiect de umilinţe şi jigniri, de dispreţ şi inferioritate. Dintre formele de avere, aşadar, trebuie alese comorile lăuntrice, bogăţia spirituală. "Un singur lucru, ne îndeamnă Sfântul Ioan, să căutăm: virtutea sufletului şi nobleţea chipului de vieţuire, ca să ne bucurăm de pace, să ne desfătăm necontenit între înţelegere şi dragoste. Căci cel care îşi ia femeie bogată a luat-o mai degrabă ca stăpân decât soţie. Căci dacă, chiar fără avuţie, femeile sunt pline de gânduri şi uşor de abătut spre poftirea slavei, dacă mai primesc şi această adăugire, cum nu vor fi povară pentru soţii lor? Cel care îşi ia o femeie de aceeaşi stare cu el sau mai săracă, ia un ajutor şi un împreună-luptător şi îşi aduce toate bunătăţile în casă. Căci cea strâmtorată de sărăcie stăruie cu multă îngrijire asupra bărbatului şi pe toate i le face pe plac şi i se supune şi pierde legătura lor a păcii şi a înţelegerii, şi a dragostei şi a bunei conglăsuiri. Să nu căutăm aceasta, adică să avem bunuri, ci să ne bucurăm de pace şi de dragoste."7

Ceea ce trebuie să căutăm, prin urmare, este un suflet bun şi nobil, "ca să dobândim şi dragoste. Aceasta este bogăţia cea multă, aceasta este visteria cea mare, acestea sunt bunătăţile cele nenumărate"8. Calea acestei căutări şi alegeri o constituie rugăciunea, prin care Îl lăsăm pe Dumnezeu să fie "alegător al miresei"9, conformarea persoanei alese cu învăţăturile creştine. Iar adevăratele calităţi pe care trebuie să le preţuiască la aceasta sunt cele duhovniceşti, frumuseţea şi nobleţea sufletului, bogăţia virtuţilor şi a faptelor bune, iubirea de Dumnezeu şi "bunăvoinţa de Sus", căci "dacă sunt acelea, urmează şi celelalte"10.

1 Sfântul Ioan Gură de Aur, "Cuvânt despre vieţuirea după Dumnezeu", în volumul "Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă. Despre rugăciune. Despre vieţuirea după Dumnezeu", traducere din limba greacă veche şi note de preotul profesor Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 263.

2 Idem, "Cuvântări împotriva anomeilor", în volumul "Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei", traducere din limba greacă veche şi note de preotul profesor Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 194.

3 Idem, "Bogăţiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur", traducere în limba română de diacon Gheorghe Băbuţ, Editura Pelerinul Român, Oradea, 2002, p. 347.

4 Ibidem, p. 245.

5 Idem, "Laudă lui Maxim şi despre ce fel de soţie trebuie să ne luăm", în volumul "Cateheze maritale", traducere din limba greacă veche de pr. Marcel Hancheş, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 50.

6 Idem, Omilii la Matei. Omilia XXVIII, traducere, introducere, indici şi note de pr. D. Fecioru, în colecţia "Părinţi şi scriitori bisericeşti", nr. 23, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 361.

7 Idem, "Laudă lui Maxim...", pp. 53-54.

8 Idem, "Puţul şi împărţirea de grâu", Editura Buna Vestire, Bacău, 1995, p. 431.

9 Idem, "Laudă lui Maxim...", p. 59.

10 Ibidem, p. 66.