Theologica
Crucea, cheia care ne descoperă taina lumii şi a vieţii

Crucea, cheia care ne descoperă taina lumii şi a vieţii

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 29 Octombrie 2017

Crucea este semn omenesc şi dumnezeiesc deopotrivă. Semn omenesc, căci omul de la început a fost plăsmuit în chipul Crucii. Făcând-o unealtă de tortură şi de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinţei şi al morţii. Dar de când Hristos S-a răstignit, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruinţă, de bucurie şi de viaţă. De aceea Biserica se bucură cântând: „Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul Tău”.

Lumea noastră este într-o continuă schim­bare a paradigmelor axiologice. Societatea este bulversată de convulsii în care reperele şi simbolurile se pierd în masa desuetă a lumii autosuficiente. Trăim timpuri în care Europa de astăzi, edificată pe tradiţia şi cultura creştină, încet-încet se secularizează şi, prin procesele mai noi de migraţie, se confruntă cu riscurile unei schimbări de structură şi identitate. În acest sens, pentru creştinul contemporan este foarte important să-şi cunoască credinţa în detaliile ei şi mai ales să se identifice cu simbolurile ei, care îi oferă identitate şi continuitate în acest timp al nivelării valorilor. În faţa acestui tăvălug globalizant lipsit de adevărate repere, pentru noi creştinii simbolul identităţii noastre este Sfânta Cruce, despre care mărturisim: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte. Şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.

Cinstim Sfânta Cruce cea de viaţă dătătoare pentru că în taina ei se vădeşte Învierea lui Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru. Nu putem concepe, noi, creştinii ortodocşi, Sfânta Cruce fără Învierea Domnului, deoarece crucea fără Înviere este doar un element de tortură, iar prin Înviere devine lemnul cel de viaţă dătător pentru că datorită jertfei Domnului Iisus Hristos de pe ea a fost mântuit neamul omenesc.

Fără Cruce, Învierea e imposibilă

Biserica noastră o cinsteşte în mod deosebit la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, 14 septembrie, care ne aminteşte de evenimentul din secolul al IV-lea de la Ierusalim, când a fost scos lemnul Sfintei Cruci spre cinstire înaintea binecredincioşilor creştini. A doua oară în cursul anului bisericesc o cinstim în Duminica a treia din Postul Mare, la jumătatea urcușului către Învierea Domnului, pentru că, după cum în mijlocul raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare se află Sfânta Cruce, cea de viaţă făcătoare.

Sfânta Cruce este mijlocul prin care a fost înfăptuită minunea învierii omului și a vindecării firii omenești supuse stricăciunii. Cinstind-o, Îl cinstim de fapt pe Cel Ce S-a răstignit pe ea, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Sfinții Părinți numesc Sfânta Cruce ca fiind „viața noastră”, căci prin intermediul ei am redobândit raiul pierdut prin păcatul lui Adam. Mijlocul prin care a fost înfăptuită minunea învierii omului și a vindecării firii omenești supuse stricăciunii este tocmai Cinstita Cruce.

Fără Cruce, Mântuitorul Hristos nu putea să ajungă la Înviere. Nu este posibilă ziua de Paşti dacă nu trecem mai întâi prin Vinerea Patimilor. Aşa şi Mântuitorul pentru aceasta a venit, ca să ia asupră-Şi, pe Cruce, păcatele noastre ale tuturor şi să ne scoată de sub jugul diavolului, pentru a ne oferi Împărăţia lui Dumnezeu.

Pe Cruce, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zdrobit cu moartea pe moarte, a biruit moartea prin Învierea Sa din mormânt, Învierea Sa fiind şi arvuna sau pârga învierii noastre proprii. Noi credem şi suntem convinşi că vom învia la Judecata de Apoi, pentru că Iisus Hristos a înviat înaintea noastră. Pârga înseamnă primul sau primele fructe care se coc sau se rumenesc într-un pom. Ele sunt presentimentul şi arvuna că toate celelalte se vor coace şi vor veni după ele şi că întregul pom va da roada cuvenită. Aşa şi Iisus Hristos este numit Pârga învierii noastre.

Crucea şi Învierea Domnului ne sunt prezentate în Sfânta Scriptură strâns unite, ca două feţe ale aceleiaşi lucrări dumnezeieşti, pentru că fără Hristos Cel înviat, Iisus de pe cruce este doar o personalitate istorică, prin Înviere însă El este pentru noi Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru.

Semnul identităţii noastre

Primul cuvânt pe care îl adresează Hristos Apostolilor Săi după Învierea Sa este „Pace vouă!~, deci, Crucea şi Învierea ne aduc Pacea Domnului, ceea ce ne determină să afirmăm că pentru noi, creştinii, Sfânta Cruce este semnul păcii pe care ne-o aduce Domnul şi Mântuitorul nostru Cel răstignit şi înviat. Atunci când cinstim Sfânta Cruce, Îl cinstim pe Cel Care a sfinţit-o prin jertfa Sa, şi anume pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care ne-a dăruit pacea Sa, bucuria Împărăţiei cerurilor.

Toate Sfintele Taine se ­pecetluiesc cu semnul Sfintei Cruci. Preotul binecuvântează în forma crucii. În biserică, toate sunt purtătoare de cruce, imprimate cu cruce, sfintele vase, veşmintele preoţeşti, cărţile liturgice. Ea este tiparul care ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii, este cheie prin care dobândim viaţa veşnică. Este semnul dragostei nemărginite a lui Dumnezeu pentru om.

Creştinul devine purtător al Crucii din ceasul Botezului. Este chemat să ia Crucea lui Hristos fără frică, fără ruşine, bărbăteşte, răbdător. Crucea lui Hristos este sfântă, cinstită şi tare. Este putere a omului credincios şi armă asupra diavolului. Toţi Sfinţii Bisericii noastre au îmbrăţişat crucea de timpuriu, au luat-o cu bucurie, n-au părăsit-o niciodată.

Evanghelia care se citeşte în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci ne invită la urmarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin luarea Crucii, adică prin asumarea conştientă şi mărturisitoare a Jertfei şi Învierii Domnului pentru mântuirea noastră.

În societatea în care trăim, creştinul trebuie să se manifeste ca următor al lui Hristos prin exemplul vieţii sale, care este o mărturie vie a Evangheliei Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor: „Cuvântul crucii este nebunie pentru cei ce pier; dar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu~ (1 Cor. 1, 18). Astăzi, Sfânta Cruce este pentru noi mijloc de a exprima în societatea în care trăim identitatea noastră de mărturisitori ai Jertfei şi Învierii lui Hristos Dumnezeul nostru pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

Purtăm crucea la gât, o punem pe biserici şi mai ales trebuie să o avem în inimi pentru ca acolo să se sălăşluiască prin Sfânta Împărtăşanie Hristos Care S-a jertfit pentru mântuirea noastră şi a făcut din Cruce, dintr-un element de batjocură, un altar de izbăvire şi mântuire a sufletelor noastre.

Însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci mărturisim pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită şi cerem ocrotire împotriva răului şi dobândirea binecuvântării Preasfintei Treimi.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!