An omagial
Crucea cu subdiviziuni de cruci la infinit

Crucea cu subdiviziuni de cruci la infinit

Alexandru Briciu, 04 August 2010

Patriarhia Română, înfiinţată în anul 1925, avea nevoie de o stemă sau emblemă care să reprezinte noua instituţie. Proiectul a fost elaborat din iniţiativa patriarhului Miron Cristea, realizat de pictorul Costin Petrescu şi aprobat de Parlament. Regele Ferdinand a promulgat legea prin Decret Regal, fiind publicată în Monitorul Oficial la 3 mai 1928.

În jurnalul de "Însemnări personale" al fericitului întru pomenire patriarh Miron Cristea se regăseşte un capitol despre "Emblema patriarhiei". Pentru realizarea grafică a fost contactat pictorul Costin Petrescu (1872-1954), autorul lucrării "Marea Frescă a Neamului" de la Ateneul Român. "Eu aveam gata ceva emblemă, dar era numai o încercare. Spre a o complecta, am dat directive pictorului Costin Petrescu, ca - pe baza lor - să facă un proiect", mărturisea patriarhul Miron la scurt timp după învestitură.

Vulturul, reprodus pe stema Regatului şi a Patriarhiei

Iniţial, patriarhul alesese motivul vulturului cu cruce în cioc, reprodus şi în stema Regatului României, idee nuanţată ulterior pentru a nu se confunda cu emblema de stat: "La mijloc era un vultur cu aripile desfăşurate şi cu o cruce în gură. Aveam încă din Ardeal un proiect cu "crucea în cioc". Şi fiindcă şi vulturul din emblema ţării are în cioc cruce, ceea ce e foarte lăudabil, căci ridică caracterul creştin al ţării, era absolut necesar să nu fie vulturul cu crucea în cioc". Preafericirea Sa a explicat această imagine suveranului ţării: "Regele Ferdinand nu înţelegea ce caută "vulturul" în emblema patriarhiei. Atunci i-am explicat că vulturul e simbolul arhieriei. La sfinţire ca arhiereu, candidatul stă tot pe un covor cu vultur, numit "vulturul" şi în proporţia cum se citesc "rugăciunile şi cele rituale", candidatul tot înaintează dela picioare la trup şi până la capul vulturului. În biserică episcopul etc. stă totdeauna pe un covoraş sau pernă cu vultur, drept simbol, că gândurile unui episcop şi preocupările lui trebuie să zboare continuu în sfere superioare, curate, ideale, ca vulturul. Atunci a înţeles."

Crucea patriarhală

În locul vulturului, poziţia centrală a emblemei a fost ocupată de crucea Patriarhiei Române: "Am scos din centrul emblemei vulturul cu aripi întinse şi am pus Crucea patriarhiei române, adică o cruce aleasă de mine, cum am văzut-o din lemn, cu gratii nu de apărare ci decorative, la o casă ţărănească, adecă o Cruce de bază şi cu subdiviziuni de cruci la infinit, respectiv până la posibilul diviziunii. Această cruce am aşezat-o pe bisericuţa şi clopotniţa mea de la Topliţa. Am văzut-o de vrâo 2 ori şi pe biserici vechi de lemn în Moldova şi Ardeal." Domnul Gheorghe Vasilescu, şeful Serviciului Arhivă din cadrul Cancelariei Sfântului Sinod, explică, în "Enciclopedia Ortodoxiei româneşti", semnificaţia crucii patriarhale: "Pe câmpul roşu al scutului mic se află înscrisă în culoare aurie, cu margini negre, o cruce specială. Baza acestei cruci o formează o cruce grecească având cele patru braţe egale. La jumătatea celor patru braţe ale primei cruci se formează încă o cruce, în total patru cruci cu braţe egale, de mărime mijlocie. La capetele exterioare ale celor patru cruci mijlocii se formează alte 12 cruci mai mici, cu braţe egale, numărul total al crucilor mari, mijlocii şi mici fiind 17. Acest număr arată că posesorul emblemei îşi întindea jurisdicţia peste încă 17 eparhii, pe lângă cea a Bucureştilor. ş...ţ Această cruce specială, înscrisă chiar în centrul emblemei, pe scutul cel mai mic de culoare roşie, este Crucea Patriarhală şi simbolizează Patriarhia Română. În alcătuirea ei, patriarhul Miron Cristea s-a inspirat, potrivit afirmaţiilor sale, de la nişte grătele decorative pe care le-a văzut la fereastra unei case ţărăneşti din cătunul Cătimănel, aparţinător comunei Topliţa, din Transilvania."

Însemnele Patriarhiei

Simbolul arhieresc amintit se regăseşte în cei doi vulturi care susţin Crucea patriarhală: "Această cruce pe blazonul roşu o ţin 2 vulturi cu piciorul, adecă simbolizând demnitatea arhierească bifurcată în jurisdicţia mea de arhiepiscop al eparhiei Bucureştilor şi de mitropolit al Ungrovlahiei cu 5 episcopii sufragane", mărturisea patriarhul Miron.

Deasupra crucii se coboară un porumbel, simbol al demnităţii patriarhale: "Demnitatea a 3-a arhierească, de patriarh e reprezentată prin porumbelul de deasupra crucii, cu ramura de măslin a "păcii" în cioc. Capul bisericii, adecă cu ajutorul Duhului Sfânt, conduce Biserica în spiritul păcii."

Dacă vulturii susţin cu câte un picior crucea patriarhală, celelalte două picioare coboară pe vârfurile unor munţi: "Picioarele celor 2 vulturi stau pe 5 munţi - cele 5 mitropolii ale patriarhiei române: Muntenia, Moldova, Ardeal, Bucovina, Basarabia".

Imaginea centrală, alcătuită din crucea patriarhală, vulturi, porumbel şi crestele munţilor, este conturată de un metanier călugăresc şi susţinută de mâinile a doi îngeri îmbrăcaţi în veşminte diaconeşti: "Un blazon mai mare e ţinut de 2 îngeri, ca diaconi. Acest blazon vânăt e conturat de mătănii călugăreşti, fiindcă arhiereul până la patriarh iese dintre călugări". Deasupra blazonului sunt "cârja arhierească, crucea de procesiune", iar "între ele mitra arhierească". Cei doi îngeri "stau cu picioarele pe o foaie cu inscripţia: "Păstoreşte oile mele" â misiunea episcopului".

Aprobarea emblemei Patriarhiei

Proiectul patriarhului Miron Cristea a parcurs toţi paşii pentru a fi aprobat drept stemă a Patriarhiei Române, impunându-se şi reprezentând imaginea Bisericii Ortodoxe Române până în zilele noastre: "Ioan I.C. Brătianu şi-a făcut şi el observările şi a aprobat. Comisia heraldică a executat dorinţa mea şi a dat colorile cum se văd. Ministrul Cultelor Alexandru Lapedatu a făcut legea în parlament pentru aprobarea ei."

În anul 1927, proiectul a fost definitivat de Comisia heraldică a statului, condusă de prof. Mihail Săulescu. Conform "Enciclopediei Ortodoxe româneşti", stema Patriarhiei a fost aprobată prin Legea specială nr. 70, votată de Senat la 28 martie 1928, şi de Camera Deputaţilor la 6 aprilie. Decretul regal nr. 1148 din 25 aprilie 1928 promulga legea votată de Legislativ, fiind publicată în Monitorul Oficial la 3 mai 1928, cu următorul text: "Pe scut albastru, un scut mic roşu, încărcat cu crucea patriarhală de aur şi susţinut de doi vulturi de aur, ce stau pe cinci coline de argint. De sus se coboară în zbor un porumbel de argint ţinând în cioc o ramură verde de măslin. Scutul cel mare este timbrat de mitra patriarhală de aur, însoţită, la dreapta, de o cruce de aur, iar la stânga, de o cârjă de aur, amândouă încrucişându-se sub scut. De ele atârnă, pe laturile scutului, un şir de mătănii negre, ce se termină jos printr-un ciucure negru. Doi îngeri de argint cu nimburi de aur şi veşminte de aur, presărate cu cruciuliţe negre, susţin de o parte şi de cealaltă scutul cel mare, iar dedesubt, pe o eşarfă roşie, este scris cu litere de aur: Paşte oile Mele."

"Pe scut albastru, un scut mic roşu, încărcat cu crucea patriarhală de aur şi susţinut de doi vulturi de aur, ce stau pe cinci coline de argint. De sus se coboară în zbor un porumbel de argint ţinând în cioc o ramură verde de măslin. Scutul cel mare este timbrat de mitra patriarhală de aur, însoţită, la dreapta, de o cruce de aur, iar la stânga, de o cârjă de aur, amândouă încrucişându-se sub scut." (Monitorul Oficial din 3 mai 1928)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!