„Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul Tău”

„Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul Tău”

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 14 Septembrie 2017

Simbolul credinţei noastre creştine este Sfânta Cruce, mijlocul prin care a fost înfăptuită minunea învierii omului și a vindecării firii omenești supuse stricăciunii. Cinstind-o, Îl cinstim de fapt pe Cel Ce S-a răstignit pe ea, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Sfinții Părinți numesc Sfânta Cruce ca fiind „viața noastră”, căci prin intermediul ei am redobândit raiul pierdut prin păcatul lui Adam.

Biserica noastră o cinsteşte în mod deosebit astăzi, când sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, care ne aminteşte de evenimentul din secolul al IV-lea de la Ierusalim, când a fost scos lemnul Sfintei Cruci spre cinstire înaintea binecredincioşilor creştini. A doua oară în cursul anului bisericesc o cinstim în Duminica a treia din Postul Mare, la jumătatea urcușului către Învierea Domnului, pentru că, după cum în mijlocul raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare se află Sfânta Cruce, cea de viaţă făcătoare.

Sărbătoarea de astăzi ne aminteşte de evenimentul din anul 335, când Sfântul Împărat Constantin cel Mare a construit la Ierusalim, pe locul unde este Sfântul Mormânt, o biserică închinată Învierii Domnului. Această biserică a fost sfinţită în ziua de 13 septembrie 335, iar a doua zi, pe 14 septembrie, Episcopul Macarie al Ierusalimului a înălţat Sfânta Cruce pe amvonul noii biserici pentru a fi văzută de mulţimea credincioşilor veniţi la acest eveniment. De atunci în această zi sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci şi o facem postind pentru că ea ne aduce aminte de Sfintele Pătimiri și moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În această zi sărbătorim şi aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în ziua de 14 septembrie. Sfânta Cruce fusese luată de perşi în timpul invaziei lor în Ţara Sfântă din anul 614. Împăratul Heraclius învingând Imperiul persan a primit, în urma păcii pe care a semnat-o cu ei în anul 628, Sfânta Cruce.

Astăzi, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, cântăm un tropar care ne arată de ce trebuie să cinstim Sfânta Cruce: „Veniţi toţi credincioşii să preamărim lemnul cel de viaţă făcător; pe el a întins Mâinile Sale, de bunăvoie, Hristos, Dumnezeul nostru. El ne-a ridicat fericirea cea dintâi”. Ea este tiparul care ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii, este cheia prin care dobândim viaţa veşnică. Crucea este semnul dragostei nemărginite a lui Dumnezeu pentru om. De aceea, Mântuitorul a voit să moară pe Cruce, cu braţele întinse, să ne îmbrăţişeze, să ne arate de-a pururea iubirea Sa cea mare pentru noi, cei pe care ne aşteaptă să ne întoarcem la El. Cinstim Sfânta Cruce cea de viaţă dătătoare pentru că în taina ei se vădeşte Învierea lui Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru. Nu putem concepe, noi, creştinii ortodocşi, Sfânta Cruce fără Învierea Domnului, deoarece crucea fără Înviere este doar un element de tortură, iar cu Învierea este lemnul cel de viaţă dătător pentru că prin jertfa Domnului Iisus Hristos de pe ea a fost mântuit neamul omenesc.

Pe Cruce, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zdrobit cu moartea pe moarte, a biruit moartea prin Învierea Sa din mormânt, Învierea Sa fiind şi arvuna sau pârga învierii noastre proprii. Noi credem şi suntem convinşi că vom învia la Judecata de Apoi, pentru că Iisus Hristos a înviat înaintea noastră. Pârga înseamnă primul sau primele fructe care se coc sau se rumenesc într-un pom. Ele sunt presentimentul şi arvuna că toate celelalte se vor coace şi vor veni după ele şi că întregul pom va da roada cuvenită. Aşa şi Iisus Hristos este numit Pârga învierii noastre.

Crucea este semn omenesc şi dumnezeiesc deopotrivă. Semn omenesc, căci omul de la început a fost plăsmuit în chipul Crucii. Făcând-o unealtă de tortură şi de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinţei şi al morţii. Dar de când Hristos S-a răstignit, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruinţă, de bucurie şi de viaţă. De aceea Biserica se bucură cântând: „Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul Tău”.

De la naştere până la moarte şi până la învierea cea de obşte, toată viaţa creştinului este umbrită de Sfânta Cruce, care este cheia ce deschide cămara de bunătăţi a harului. Ca semn al Său, Mântuitorul a dat Crucii toată puterea Sa şi a dăruit-o ca pe darul cel mai de preţ ucenicilor Săi, iar prin mărturia lor nouă, tuturor celor care am primit Sfântul Botez. Din momentul naşterii noastre din apa Botezului devenim purtători ai Crucii şi suntem chemați să luăm Crucea lui Hristos fără frică, fără ruşine, bărbăteşte, răbdători. Crucea lui Hristos este sfântă, cinstită şi tare. Este putere a omului credincios şi armă asupra diavolului. Toţi sfinţii Bisericii noastre au îmbrăţişat Crucea de timpuriu, au luat-o cu bucurie, n-au părăsit-o niciodată. Crucea ocupă un loc central în viaţa credincioşilor creştini. Este cel mai sfânt simbol al Bisericii noastre. Toate Sfintele Taine se pecetluiesc cu semnul Sfintei Cruci. Preotul binecuvântează în forma crucii. În biserică toate sunt purtătoare de cruce, în formă de cruce, imprimate cu cruce, închinate cu cruce: sfintele vase, veşmintele preoţeşti, cărţile liturgice.

Creştinul când se roagă şi când începe orice lucrare în cinstea Bunului Dumnezeu se închină cu semnul Sfintei Cruci, pe care îl face cu mâna pe faţa sa, aducându-şi aminte de puterea cea nemăsurată a Celui care a sfinţit Crucea cu scump Sângele Său şi ne-a lăsat-o nouă ca pe o armă nebiruită asupra celui rău, după cum spunem la Taina Sfântului Maslu: „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat-o nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii i-ai sculat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii”. Când ne însemnăm cu Sfânta Cruce, spunem: În numele Tatălui (la frunte) şi al Fiului (la piept) şi al Sfântului Duh (la ambii umeri), după care, apoi, lăsând mâna în jos, spunem: Amin! Când spunem „în numele Tatălui”, înseamnă că Îl cinstim pe Dumnezeu Tatăl Atotţiitorul, iar când coborâm mâna la piept şi rostim „și al Fiului” Îl preamărim pe Dumnezeu Fiul Care S-a coborât pe pământ pentru mântuirea noastră, iar când ducem mâna la umărul drept şi la cel stâng rostind cuvintele „şi al Sfântului Duh” înseamnă cinstirea pe care o aducem Duhului Sfânt „Domnul de Viaţă Făcătorul”. Astfel, prin însemnarea cu Sfânta Cruce cinstim Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Dumnezeul nostru. De aceea trebuie să ne facem cu evlavie semnul crucii la începutul zilei, al lucrului, trecând pe lângă biserică, intrând în sfântul locaș. Să purtăm crucea pe piept spre ocrotire şi binecuvântare. Să o punem la temelia casei, la capul patului, în automobil, la birou, spre întărire şi apărare, putere şi ocrotire.

Biserica noastră şi noi, toţi creştinii ortodocşi, care suntem mădulare ale ei, nu putem viețui fără Sfânta Cruce şi de aceea în troparul de astăzi Îl rugăm pe Dumnezeu: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!