Reportaj
Ctitorie a primului patriarh al României

Ctitorie a primului patriarh al României

Marius Nedelcu, 07 Februarie 2013

Pe strada Iani Buzoiani din Bucureşti se află Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ a Parohiei „Sfânta Maria“ - Miron Patriarhul. Împrejmuită de un parc frumos ce poartă numele Reginei Maria, lăcaşul de rugăciune îi invită pe trecători la linişte, reculegere şi adunare sufletească. 

Această biserică închinată Maicii Domnului, ridicată în stil neobizantin cu elemente de arhitectură românească, reprezintă prin frumuseţea, nobleţea şi prin calitatea materialelor folosite la decorarea interiorului, o mărturie că în vremuri trecute oamenii au dat lui Dumnezeu ceea ce au avut mai bun. Şi nu ne referim numai la dania materială, la susţinerea financiară. Oamenii au pus la temelia acestei biserici „regale“ iubire, vocaţie, priceperea fiecăruia şi talentul personal, pentru a ridica o biserică ce poate fi uşor încadrată printre cele mai frumoase din Bucureşti şi poate din ţară. Lăcaşul de rugăciune a fost ridicat în anul 1928. „Parohia a fost înfiinţată în anul 1925 de către un vrednic slujitor, preotul Petre Chiricuţă. După aceea a venit ca paroh Nicolae Iordănescu şi a început construirea actualei biserici. La punerea pietrei de temelie au fost prezenţi patriarhul Miron Cristea şi regina Maria, în anul 1928, la 6 iunie. S-a lucrat în acelaşi timp la această biserică şi la şcoala de alături, care este tot ctitorie regală. S-a lucrat cu mult sârg, astfel că în jumătate de an au fost date la roşu şi biserica, şi şcoala, la 6 decembrie 1928. Pictura realizată în anii următori este opera pictorului Dumitru Brăescu (1886-1947), care studiase la Ravena. Acesta a cercetat şi catacombele romane şi a realizat o trecere de la stilul renascentist în pictura bisericească spre stilul romanic şi bizantin“, ne-a spus părintele paroh Ioan Şurubaru. 
 
Mobilierul, stranele, catapeteasma şi amvonul de lemn, care împodobesc biserica, au fost realizate de sculptorul Grigore Dumitrescu. Sculptate în lemn de nuc şi ornate cu motive florale, acestea nu sunt încărcate excesiv, ci prin simplitate artistică şi supleţe se încadrează perfect în ambianţa lăcaşului, care efectiv îţi creează impresia unei coborâri a cerului pe pământ. Astfel înfrumuseţat, lăcaşul de rugăciune a fost sfinţit în 1934 de patriarhul Miron al României. Viaţa lăcaşului de rugăciune a fost legată de viaţa cartierului în care a fost ridicat. A fost martorul ororilor războiului, al bombardamentelor care au afectat cartierul Griviţa în cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi al activităţilor filantropice desfăşurate aici de părintele Nicolae Iordănescu, care a înfiinţat o cantină socială în primii ani de după război. Erau ajutaţi în special orfanii şi văduvele de război, invalizii şi săracii care nu mai aveau case. Regimul comunist a limitat activitatea de la această biserică, dar nu a distrus-o. Astăzi, continuă această tradiţie filantropică. După 1990, lăcaşul de rugăciune a cunoscut noi începuturi luminoase. Sub păstorirea părintelui paroh Ioan Şurubaru, clădirea a fost consolidată, pictura restaurată la frumuseţea originală, iar curtea bisericii, lărgită şi amenajată. „Turla a fost zdruncinată la cutremurul din â77, încât avea mare nevoie de consolidare şi reparaţii exterioare şi interioare. S-a făcut o lucrare durabilă peste timp. Pictura a fost restaurată, astfel că în 1999, la  10 octombrie, biserica a fost resfinţită de patriarhul Teoctist“, ne-a mai spus părintele paroh. 
 
Curtea sfântului lăcaş este azi un adevărat parc. Au fost plantaţi brazi, stejari, mesteceni, pomi decorativi, au fost aduse băncuţe şi ridicate două troiţe, una din lemn şi alta din marmură, astfel încât oricine poposeşte aici se poate reculege în rugăciune şi linişte sufletească departe de zgomotul şi forfota Capitalei.
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!