Religie şi ştiinţă
Cu Hristos începe explicarea omului și explicarea lumii

Cu Hristos începe explicarea omului și explicarea lumii

Augustin Păunoiu, 14 Mai 2017

Limitele cunoașterii umane sunt cu fiecare zi depășite. Pentru că truda cercetătorilor spre o înțelegere mai clară și unitară a Cosmosului pare a nu obosi nicicum. În persoana profesorului Andrei Dorobanțu, cercetătorul de la Institutul de Fizică Atomică este dublat de un om cu convingeri și credință greu de clintit. Dialogul cu domnia sa despre expansiunea Universului și despre noul început pentru om și întreaga făptură inaugurat de Învierea lui Hristos descoperă câteva din marile taine ale lumii în care trăim.

Domnule profesor, întorcându-ne cu mintea înapoi în timp la nașterea Universului, la momentul acela 0, al începutului, ajungem la ceea ce fizicienii numesc zidul lui Planck 10-43 secunde. Dincolo de acest timp nu mai putem merge. Puteți încerca o paralelă între efervescența începutului creației și explozia de viață pe care o aduce Învierea Mântuitorului Hristos?

Înainte de a încerca să răspund aș vrea să spun un lucru. Nu am putut niciodată să accept a căuta în știință în general, în fizică în special, „dovezi” (directe sau indirecte) ale existenței lui Dumnezeu. Uneori am trecut peste întrebare, alteori am refuzat direct, dezamăgind pe cel care, avântat, îmi cerea acest lucru. De ce? Pentru că Dumnezeu, în manifestarea Sa, Se află într-o altă lume, la care noi nu avem acces. Și nu-L putem - și nici nu trebuie! - (să încercăm măcar) să-L coborâm la nivelul minții și puterilor noastre limitate. Ce să fac? Să-L invoc pentru a găsi explicații (trecătoare de altfel) la lucruri pe care nu reușesc (încă) să le înțeleg? Dumnezeu la care aș putea ajunge sau despre care aș putea vorbi astfel nu este cel Adevărat, al credinței mele (dacă o am - căci dacă nu o am pot vorbi în orice fel și despre orice, totul neavând oricum nici o valoare). Dumnezeul „dovezilor științifice” este doar un... „Dumnezeu al golurilor”, God of the gaps, după cum l-a numit un teolog din secolul al XIX-lea, Henry Drummond. Sunt vorbe extraordinare spuse de el în cartea sa „The Ascent of Man” (Ascensiunea Omului - 1894): „Există minți respectuoase care fără încetare caută în toate domeniile naturii și în cărțile ştiinței pentru a găsi goluri - goluri pe care le vor umple cu Dumnezeu. Ca și cum Dumnezeu ar fi trăit în goluri. Ce ima­gine a naturii sau a adevărului este cea pe care ne-o pot da ei, al căror interes în ştiință este nu ceea ce aceasta poate explica, ci ceea ce nu poate, a căror căutare este ignoranța, și nu cu­noaș­terea...?” De aceea voi încerca în continuare doar să găsesc asemănări, paralele uneori, între mari momente al Creației și momente la fel de mari, dar din creația fizicii, care înseamnă modul în care ea reușește să aducă înțelesuri din ce în ce mai exacte, care să ne apropie, greu și oricât de puțin, de marile înțelegeri pe care le dorim și, unii dintre noi cel puțin, le așteptăm. Și dacă un cititor va spune că toate acestea nu sunt decât niște simple coincidențe, nu-i nimic. Sau tot este un câștig. Pentru că, așa cum spune Einstein, „coincidența este felul în care Dumnezeu a ales să rămână anonim”...

Anul trecut a fost organizată, la invitația a două mari (și istorice!) institute de cercetare, Institutul de Fizică Atomică și Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prima întâlnire „Dialogurile cunoaș­terii”. S-a discutat despre cele două „scenarii” ale nașterii Universului, cel biblic și cel al fizicii. Există atâtea asemănări vizibile între ele și nu există contradicții, să le spun, serioase (având oricum în vedere că limbajul din Cartea Facerii este unul evident metaforic!). Dar mai sunt câteva lucruri extrem de interesante. În primul rând, „ordinea” din Creație este regăsită în ordinea din cosmogonia Big Bang: întâi sunt create timpul și spațiul (Cerurile și Pământul), apoi lumina. Universul, așa cum ni-l oferă fizica, nu se naște în spațiu și în timp, ci odată cu ele. Și cu el se nasc și legile sale. Și tot la Big Bang apar primele particule elementare. Apoi, ca o plutire, apare în Univers Câmpul Higgs. Purtat de o particulă căreia i se spune și „Particula lui Dumnezeu”, care a dat tuturor celorlalte particule o nouă calitate - masa. Făcând posibilă existența a tot ce există material astăzi. În al doilea rând, frontiera pe care o marchează tăria pe care a numit-o Cer și a făcut-o separând apele cele de dedesubt de cele de deasupra. Apele deasupra cărora „Se purta” Duhul lui Dumnezeu. Ape sunt și sus și jos - dar legile la care se supun sunt diferite. Ce rămâne? Cele ce a făcut Dumnezeu „deasupra crugului ceresc”, unde „a zidit biserica”.

Nașterea Universului

Vorbiți despre zidul Planck, care „protejează” o epocă la care nu avem acces, pentru că „acolo” acționează o singură forță, de o intensitate atât de mare încât deformează chiar și spațiul și timpul. Iar fără aceste două categorii fundamentale... nu știm cum să vorbim și nu avem cum să înțele­gem.

Apoi din această forță s-a desprins gravitația, apoi încă o forță, numită „tare”, care ține la un loc protonii și neutronii din nucleele atomice din care se clădește tot ce numim noi materie. Apoi are loc un alt moment cu totul special. O... „zvâcnire” a Universului, a cărui rază crește dintr-odată de la dimensiunea unui proton dincolo de limitele Sistemului Solar de astăzi: inflația.

Avem acum două forțe și încă una, forța electroslabă, în care sunt ținute împreună forța „slabăÎ (cea care face ca particulele instabile să se dezintegreze) și cea electromagnetică, prin care avem lumina și aproape tot ce înseamnă comunicare între enti­tățile care, din ce în ce mai multe, populează spațiul. Cele două se despart și ele, când Universul are vârsta de câteva trilionimi de secundă. Suntem în epoca pe care, într-o oarecare măsură, o putem recrea în LHC, uriașul accelerator de particule de la CERN, Geneva, cel mai puternic construit vreodată. După aceea se formează straniile particule numite quarci, din care se „adună” protonii și neutronii, se eliberează neutrinii, care aproape nu au masă, materia și antimateria. În echilibru și cantități aproape egale până la limita primelor 10 secunde.

A fost, cum spuneți, o explozie de viață cosmică. Și continuând să privim și la Cartea Facerii, și la cea a fizicii și ajungând la cele două momente fundamentale pentru existența noastră lumească, Nașterea și Învierea Mântuitorului, se reia, cum spuneți dumneavoastră, „efervescența începutului creației”. Doar că acum este altceva. Acum explozia cea mare se petrece și în sufletele și mințile noastre, căci acum Dumnezeu are cui să arate „cele nearătate și ascunse ale înțelep­ciunii Sale” și „calea pe care va merge”.

Dar cu adevărat frumos a spus părintele Arsenie Boca privind Întruparea lui Dumnezeu între oameni: „Aceasta e proporția cosmică a Nașterii Domnului. De aceea azi se despică istoria omenirii în două și se începe cu «unu» numărarea timpului în amândouă sensurile lui: spre începutul timpului și spre sfârșitul lui. Nașterea lui Iisus în istorie cumpănește istoria între început și sfârșit. De altfel, întruparea Mântuitorului e fapt absolut istoric, dătător de sens istoriei, iar începutul și sfârșitul creației numai Dumnezeu le știe. Lumea și veacurile sunt un interval al existenței, învăluit în eternitate. Limitele de atingere ale lumii cu Dumnezeu, începutul și sfârșitul, nu mai sunt în știința omului... Cu Iisus se naște și explicația omului, și explicația lumii.”

Filosoful francez Jean Guitton spune în cartea sa „Dumnezeu și știința” că, la jumătatea secolului trecut, Einstein, obsedat de ideea că Universul și realitatea sunt cognoscibile, s-a înșelat. Realitatea ultimă, ne-o demonstrează fizica cuantică, nu este cognoscibilă. Ce voia să demonstreze Einstein cu Teoria Relativității și unde s-a înșelat?

Aproape imediat după publicarea celor două Teorii ale Relativității ale lui Einstein (RS, Relativitatea Specială-1905 și RG, Relativitatea Generală-1917) a devenit o... modă să se încerce a se demonstra că Einstein a greșit. Ceea ce nici nu ar fi neapărat un păcat, pentru că odată ce fizica furnizează o teorie, un model, o imagine dublată de o (încercare de) explicație a naturii, devine datorie pentru fizicieni să caute puncte slabe, explicații alternative, greșeli chiar, ceea ce este OK atâta vreme cât scopul este de a verifica și, dacă este cazul, de a confirma noile înțelegeri și explicații. În fond, nu există în cadrul procedurii de canonizare a Bisericii Catolice un „avocat al diavolului”, care tocmai lucrul acesta îl caută, să identifice orice greșeli, căderi... orice ar putea demonstra că posibilul viitor sfânt nu merită acest statut? Totuși, pentru a face un asemenea lucru există o condiție inițială absolut necesară: să știi despre ce vorbești. Așa cum trebuie să știi foarte bine viața unui posibil sfânt, tot așa trebuie să fi studiat (nu doar citit) și să înțelegi cel puțin esența respectivei opere, teorii, model. Iar, ca și Mecanica Cuantică (MC), Teoriile Re­la­tivității nu oferă o lectură ușoară. Dumneavoastră, pornind de la un bestseller absolut (peste un milion de exemplare vândute!), cartea „Dumnezeu și Știința”, puneți o întrebare - unde s-a înșelat Einstein în cele două dintre marile lui contribuții la fizică. Prima: invocarea MC pentru a afirma că lumea nu poate fi cunoscută, iar a doua: ce voia Einstein să demonstreze și în RS și RG și, pe de altă parte, că Jean Guitton (filosof, cu solide cunoștințe științifice), și frații Grișca și Igor Bogdanov, matematicieni, ar fi considerat că Einstein a greșit.

Trăim la intersecția a trei lumi

Prima, cea pe care (credem că) o cunoaștem cel mai bine, este cea în care ne ducem viața de zi cu zi, o lume macroscopică, guvernată de fizica clasică a lui Newton. A doua este lumea subatomică, pe care o purtăm, fiecare entitate vie sau nevie, în adâncul corpurilor noastre, o lume care se află la scara nanodimensiunilor - zecimi de milionimi de milimetru. În această lume, legile care guvernează sunt cele ale Mecanicii Cuantice.

Einstein a fost primul care a realizat că ideea lui Planck, a cuan­telor de energie, din 1900, impune refaceri fundamentale în toată fizica. Ceea ce a și făcut în primul dintre cele patru articole din „anul mirabil” 1905, afirmând că acțiunea luminii (privită atunci cam de toată lumea ca o undă) se face prin intermediul unor particule - fotonii. Astfel a putut explica efectul fotoelectric (emiterea de electroni dintr-un metal iradiat cu lumină) și... a luat Nobelul în 1921, anul în care publica și articolul în care „lansa” Teoria Relativității Speciale. Pentru el, fotonul, cuanta de lumină, însemna realitatea.

RS „lucrează” în lumea subatomică și poate descrie toate fenomenele fizice, cu excepția gravitației. Pentru a o explica pe aceasta a fost făcută RG. Domeniul ei de aplicație - Cosmosul. Einstein nu s-a oprit în 1905. În 1907 începe această nouă construcție, una copleșitoare, poate cea mai complexă construcție a minții omenești. Relativitatea sa generală putea descrie și înțelege cea de a treia lume, lumea marilor structuri cosmice. A publicat-o peste 10 ani, în 1916. Cele două au dus la dispariția spațiului și timpului absolut și la „integrarea” lor într-un singur concept - spațiutimpul (SPT).

Realitatea și cunoașterea legilor Universului

RS și RG au schimbat fața fizicii secolului trecut și a cu­noașterii! Așa „s-a populat” rând pe rând zoologia Cosmosului cu tot felul de animale stranii, culminând cu „monștrii” care sunt stelele neutronice și găurile negre. Și un nou fel de „valuri” au apărut: undele gravitaționale. Marea noastră (nouă) speranță de a putea pătrunde amețitor de aproape de „punctul zero”, de Big Bang.

În RS și în RG apar, ca și în MC, cum să le spun, „aspecte” contraintuitive, pe care adică nu le putem ușor pune în legătură cu imagini și/sau situații din viața noastră de toate zilele. De la dilatarea timpului și contracția spațiului până la existența unei viteze limită în Univers, c, viteza luminii; de la caracterul relativ al simultaneității (două evenimente simultane pentru mine nu sunt neapărat la fel și pentru alt­cineva) până la echivalența energiei cu masa, care a făcut celebră formula Eâmc2 și faptul că în Univers gravitația se propagă cu aceeași viteză cu a luminii.

Și lor li se adaugă alte lucruri, aproape scandaloase pentru bunul simț: precesia orbitelor planetelor, „îndoirea” razelor de lumină în vecinătatea corpurilor grele, antrenarea SPT de corpurile care se rotesc și, în fine, expansiunea Universului, cu observația că zonele sale îndepărtate se îndepărtează de noi cu viteze mai mari decât viteza luminii (ceea ce nu încalcă principiul lui c ca viteză limită în Univers, deoarece acesta se referă la viteza de deplasare a corpurilor materiale).

Și acum m-aș opri și v-aș întreba: cum vi se pare această lume? Poate sau nu să fie cunoscută? Ce este și cum să privim noi, oamenii obișnuiți (care, în fond, suntem cei care contează!), realitatea? Și mai ales: care realitate? Noi trăim, cum spuneam, la intersecția celor trei lumi, dar fiecare dintre ele are legile sale - realitatea sa. Se „potrivesc” doar pe frontiere, dar sunt diferite. Realitatea cuantică nu funcțio­nează după aceleași reguli ca şi cea a corpului nostru, de exemplu, și nici aceasta cu realitatea din vecinătatea unei găuri negre. Este cognoscibilă realitatea corpului omenesc? Evident că da (în limita cunoștințelor și înțelegerii noastre actuale). Dar lumea dinăuntrul unui atom? Da, dacă folosesc limbajul cuantic, nu, dacă gândesc în limbajul lumii macroscopice. Și atunci?

S-a înșelat Einstein?

James Joyce, celebrul autor irlandez, spunea că „oamenii de geniu nu fac greșeli. Greșelile lor sunt voite și sunt porți deschise spre descoperire”. Și chiar dacă „greșelile” lui Einstein au existat efectiv, ele au fost până la urmă porți deschise spre mari descoperiri. Energia întunecată (1998) și, încă și mai aproape de noi, computerul cuantic sunt dovezi pe care nu le putem trece cu vederea.

De aceea nu aș vrea să comentez referirile la Einstein din cartea „Dumnezeu și Știința”, apărută în Franța (1991). Îmi aduc aminte ziua când preotul Ioan Buga a venit cu ea la părintele Galeriu rugându-l să scrie prefața la traducerea pe care o făcuse după această carte a lui Jean Guitton și a fraților Igor și Grișka Bogdanov (adulați de unii în Franța și foarte contestați de alții, cel puțin la fel de mulți). Am luat-o cu mine și am citit-o (părintele Galeriu îmi ceruse să pregătim prefața împreună). Pe lângă vizibila superioritate a lui Jean Guitton față de cei doi matematicieni, am fost de la început frapat de folosirea aproape abuzivă a vocabularului fizicii, descoperirile ei și mai ales personalitatea copleșitoare a lui Einstein pentru a sugera o trecere la... altceva, la un metarealism, la o nouă realitate, una spirituală, pe care poate o considerau mai potrivită pentru mentalitatea societății sfârșitului de secol XX.

Există o vorbă extraordinară a marelui mistic spaniol Miguel de Molinos (anii 1600): „Iubește-L pe Dumnezeu așa cum este El, și nu cum ți-L prezintă și formează imaginația ta”. Iar pentru a înțelege lucrarea Lui... cred că tot ce se întâmplă acum în fizică, și mai ales zbuciumul luptei pentru înțelegere a marilor fizicieni, printre care Einstein este cu adevărat foarte sus, poate fi de folos...

Și aș mai adăuga ceva. În ultimii mai bine de 20 de ani ai vieții, Einstein a fost preocupat aproape de un singur gând: să formuleze o teorie care să unifice gravitația cu electromagnetismul. O singură teorie care să poată explica totul, de la întreaga zoologie a particulelor elementare până la copleșitoarea structură a Universului.

S-a vorbit mereu de „visul neîmplinit al lui Einstein”. Dar... visul acesta mai este visat și astăzi - unificarea tuturor celor patru forțe. Sau, cum i se spune mai nou, „a Theory of Everything”, o teorie finală. O singură forță care să facă și să explice totul.

Probabil că avem atât de adânc și de puternic imprimată în noi această nevoie de a ne... (re)uni cu sursa unică de unde totul a pornit, încât nimic nu ne poate opri în această cea mai mare căutare a ființei umane. Cei credincioși știu. Ceilalți, la un moment dat, vor afla.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!